Mintea se hraneste

Trecand peste considerentele de natura chimica si biologica conform carora creierul are nevoie de anumite substante nutritive pentru a functiona corect, as vrea sa dezvolt ideea ca mintea functioneaza ca un organism independent.
Este foarte posibil sa nu concepeti mintea ca un organism aparte deoarece se creaza implicatia ca este de sine statator - deductie incorecta. Mintea este o entitate care traieste pe langa casa omului si care la originea ei s-a dorit a fi o unealta a omului. Ea a fost conceputa in momentul creatiei ca cel mai puternic si mai eficient dispozitiv pe care omul sa o poata folosi pentru a se bucura de Raiul pe pamant (s-ar putea sa nu va convina ideea de Rai pe pamant, dar indurati-ma pana termin explicatia).
Inchipuiti-va o casca ultra performanta, care odata asezata pe capul unui individ, ii permite acestuia sa altereze mediul inconjurator, sa il slefuiasca asa cum doreste, sa il ajute in absolut orice situatie intalneste. Acum inchipuiti-va ca aceasta casca dispune de un ecran care se aseaza deasupra ochilor pentru a oferi o viziune mai eficienta asupra mediului inconjurator. Adaugati acum acestei imagini create, o inteligenta artificiala fenomenala de o capacitate de calcul imensa, capabila sa stocheze, clasifice si interactioneze cu orice element din cadrul mediului inconjurator.
Acum inchipuiti-va ca purtatorul castii este extrem de bucuros de noua sa jucarie si incepe sa o foloseasca, ajustand incetul cu incetul viata asa cum o vrea. Imaginati-va ca poate sa converseze cu casca sa si sa primeasca sfaturi cu privire la detaliile mediului. Iar dupa o vreme, incepe sa creeze aproape hipnotic la sfaturile si indicatiile castii. Incetul cu incetul, casca incepe sa functioneze "de capul ei", folosind purtatorul pentru interactiunea dintre ea si mediul inconjurator.
Si inchipuiti-va ca purtatorul a inceput sa se identifice cu casca sa... Tot ceea ce casca ii spune, el considera ca venind de la el insusi. Acum multe din impulsurile care vin de la purtator - impulsuri originale - sunt "supraincarcate" de catre comenzile castii, care datorita capacitatilor si atributiilor sale, a catalogat impulsurile originale ca fiind "inutile" sau "pierdere de vreme"...
Acum inchipuiti-va ca aceasta casca este mintea voastra. Citind aceste randuri ea isi indeplineste cu glorie functia de analizare, catalogare, prelucrare si stocare de informatie. In cele mai multe cazuri puteti confirma pentru voi insiva faptul k rumegati cine stie ce ganduri in timp ce executati actiuni cu totul separate. Va spalati pe dinti si va ganditi la filmul de aseara, mancati si va ganditi la ceea ce aveti de facut la munca sau la facultate, mergeti la munca si executati actiuni mecanice lasand mintea sa plece de una singura.
Daca acum va ganditi ca nu aveti cum sa va eliberati de acest parazit, aveti perfecta dreptate. Este vital existentei noastre pe pamant. DAR puteti sa il readuceti in functia pe care a avut-o la origine: aceea de unealta.
Mintea voastra se hraneste asemeni unui parazit. Nu consuma nimic din punct de vedere chimic. Cel care consuma este creierul in prelucrarea gandurilor produse de minte. Dar in cele din urma, mintea consuma ganduri. Ca o cutie neagra care absoarbe ganduri si produce ganduri. Diferenta este ca gandul consumat este al nostru, iar gandul produs are capacitatea de a interactiona cu mediul inconjurator, astfel functionand ca un amplificator. Introduceti pe la un capat o pasare, obtineti un stol de pasari, introduceti un ban de aur, obtineti o punga de aur, introduceti un rahat, obtineti un wc plin...
Pentru a va folosi mintea in scopul original, introduceti lucruri de calitate la intrare si observati ce obtineti la iesire. Daca veti introduce "ce naspa este ziua asta", "ce obosit sunt", "cat de mult am de munca" veti obtine exact acelasi lucru, doar ca va fi in cantitati mai mari. Introduceti "sunt odihnit si proaspat", "termin munca in cateva ore si sunt recompensat", "ador zile asa de frumoase ca aceasta".
Suna idilic si utopic, dar mintea voastra are capacitatea de a suprima toate fricile, superstitiile, saracia, bolile si problemele voastre puse la un loc. Acceptati aceasta idee, aplicati-o si savurati rezultatele.
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. (Marcu 11)

Un robotel cu mult timp liber

De 700 de ani, omenirea a plecat de pe pamant, lasand curatarea acestuia in seama unui robotel fascinant. Doar ca el are o mica problema: are personalitate - este extrem de curios... si singur...

Vrei sa-l auzi pe Dumnezeu vorbindu-ti?

Ai fost educat ca dumnezeu este o fiinta atat de ... "extrem de fascinant de superioara" incat nici macar nu poti sa o concepi cu mintea. O fiinta care exista undeva intr-un taram perfect, unde pasarelele canta si izvoarele susura etc. si ale carui singure atribute incep cu "omni-" (omniprezent, omnipotent s.a.) urmarind cu interes terenul de joaca al ceatiilor sale. Dat fiind ca totusi pentru omul de rand o imagine trebuie proiectata asupra lui, s-a ajuns la imaginea tatalui aspru si impunator - a functionat destul de bine pentru oamenii din acele timpuri. Faca-se voia ta a devenit un motto care a suprimat liberul arbitru mai repede decat ai spune "tatal nostru". Dar nu despre aceasta imagine usor digerabila si usor folosibila vreau sa discut. Ci mai degraba despre acel aspect de omniprezenta.
Aceeasi fiinta exista in tot ceea ce este. Deci poate fi gasita in orice fir de praf si in orice planta sau animal, dar mai ales poate fi gasita in fiecare dintre noi. Si tot aceeasi fiinta ne iubeste ca pe fii lui, indiferent de culoare, crez sau apartenenta politica (posibil ca multi sa nu fie de acord cu
Se poate comunica cu o astfel de entitate? De ce nu? De ce n-ar vrea Creatorul-tata sa vorbeasca cu creatia-copilul sau? Nu exista un astfel de motiv. De ce nu l-ai auzit pana acum? Pentru ca nu l-ai ascultat. Ai fost educat ca esti mic, sfrijit, vierme insignifiant, fir de praf in fata lui; ca pacatele tale stiute si nestiute sunt infinite, iar cum tatalui tau nu-i plac pacatele, nici tu nu ai cum sa stai drept in fata lui. Deci pozitia ta trebuie sa fie permanent cu capul plecat, in genunchi, eventual cu fruntea lipita de parchet...
Poate acum, ceva mai lucizi si mai cercetatori, nu mai acceptam multe dintre aceste gogosi, dar adevarul este ca si-au indeplinit scopul initial cu un succes aproape macabru dpdv spiritual: indiferent daca esti sau nu crestin, ai fost facut sa crezi ca esti departe de Creatorul tau.
Ai capacitatea acum sa simti Creatorul din jurul tau? Din mouse-ul de sub mana ta si din scaunul pe care stai? Din masa din fata ta sau din browser-ul de internet? Dar cel mai important: poti sa simti Creatorul din tine?
Aici e partea in care te blochezi: poti sa ti-l inchipui departe (cat mai departe); poti sa ti-l inchipui suparat pentru a avea o scuza sa privesti in jos; poti sa ti-l inchipui omniprezent, dar oriunde mai putin in jurul tau... Ideea de a fi langa tine te infioara, mintea o pricepe, dar se bate cap in cap cu notiunile bagate pe gat de religie - cum sa stea langa un pacatos? cum sa ma vada in timp ce pacatuiesc? cum sa ma accepte asa cum sunt? oare cand am sa fiu vrednic de iubirea lui? oare cand n-am sa mai pacatuiesc? oare acum e suparat pe mine? ar putea sa ma ierte?... Raspunsul la toate astea e destul de simplu: Nu ai nici o sansa in existenta asta sa fii un crestin perfect - este din toate punctele de vedere imposibil pentru ca doar un robot ar putea sa fie un crestin perfect; ai fost nascut imperfect dpdv al preotilor si vei muri imperfect... DAR, esti, ai fost si vei fi, copilul Lui perfect. Vrei sa afli daca esti sau nu iubit de Dumnezeu? Intreaba-l personal.
Cum? Primul pas ar fi sa faci liniste in tine, pentru a-l auzi. Dumnezeu nu tipa, deci nu are cum sa razbata prin diareea de ganduri care iti curge prin minte in permanenta (incat nici noaptea nu se face liniste). Cum exact ai vrea sa auzi ceva ce se poate asemana cu susurul unei ape sau cu adierea vantului, in mijlocul unor guri care tipa si zbiara.
Dumnezeu iti va vorbi daca il vei asculta, si ii vei vorbi si tu lui, dar pentru asta trebuie sa mergi tu la el, acolo unde izvoarele susura si vantul adie... cu singura mentiune ca acesta nu e un loc fizic, ci sunt linistea din tine.

Ridica-te singur

[...]Iisuse, Cel ce ai impreunat cerul cu pamintul, ridica-ne si pe noi de pe pamint la cer[...]
Iata o idee la fel de veche precum crestinismul insusi: "vino si salveaza-ma, pe mine pacatosul si nevrednicul", dar mai ales necugetatorul, care nu sunt capabil sa-mi folosesc unul din darurile mele cele mai de pret: inteligenta.
Ce-are de-aface inteligenta cu salvarea? Dumnezeu nu face diferenta intre cei dotati intelectual si cei mai putin dotati, sau intre cei care isi folosesc darurile sau si cei care nu, toti sunt copii lui. Inteligenta intra in scena atunci cand faci corelatii mici intre efectul cuvintelor si gandurilor asupra mintii individului (se pot gasi informatii sub topicuri variate: autosugestie, NLP (programarea neuro lingvistica), spalarea creierului. Nu am mers prea departe comparand cu spalarea creierului, deoarece nu analizez dogma si obiceiurile din interiorul crestinismului, asa cum ar face orice bun crestin, ci din afara, acolo unde se poate face si comparatie cu alte dogme si stiinte.
Rugaciunea a existat de la inceputul timpurilor si a fost practicata fata de multi zei, dar asta nu o face buna sau macar utila.
In principiu rugaciunile adresate entitatilor superioare sunt dintre cele mai impertinente si stupide dintre toate. De ce? Pentru simplul motiv ca in 99.9% dintre cazuri se cere ceva. Gama este larga si ambigua: "biruitorul mortii, biruieste patimile noastre cele rele", "O, milostiva Maica a lui Dumnezeu atinge-te de inimile lor si scoate-i degraba din caderile de pacate, adu-i la infranarea cea mantuitoare"...). Oare in ce univers functioneaza acest regim de 'da-mi, da-mi, da-mi... preamarite, da-mi, preacurate, da-mi..."? Pentru ca in acest univers avem pana si legi fizice care vorbesc despre actiune si reactiune, despre fapt si rasplata, sau mai specific, despre cerere si multumire. Exista pe-undeva vre-o rugaciune unde sa se spuna "iti multumesc pentru tot ceea ce mi-ai dat:" pentru boala si pentru sanatate, pentru saracie si pentru bunastare etc.
Acesta este si motivul pentru care rata de rugaciuni indeplinite abia se apropie de 0.1%. Ce parinte ar accepta sa ii dea copilului sau orice, in absenta unui "multumesc".
Pentru acei care dispun undeva o urma de inteligenta si dorinta de a incerca macar ceva nou, incercati o noua rugaciune:
"Iti multumesc tie, Doamne, pentru bunatatea pe care mi-o arati (aici e partea in care trebuie sa rezisti tentatiei de a te autointitula "pacatos/nevrednic/rob" s.a.), pentru linistea din viata mea si a celor din jur, pentru abundenta din viata mea si a celor din jur, pentru frumusetea din viata mea si a celor din jur" - se poate inlocui "celor din jur" cu "tuturor oamenilor", dupa gust... deasemenea ingenuncherea este strict interzisa, intrucat se aude mai bine de sus.
In incheiere am incercat sa gasesc o imagine cu un sfant care sa rada/zambeasca - nu am gasit, nici nu tin minte sa fi vazut vre-odata. Pacat. Nu cred k viata pe pamant a fost conceputa ca sa fie traita cu un par in fund. Precum un parinte care nu da copilului sau obiecte cu care el nu doreste sa se joace, asa nici Dumnezeu nu ne-a dat daruri interzise noua. Bucura-te de tot ceea ce viata iti ofera si savureaza-ti toate darurile.

Cat despre acel "ridica-ma" adresat alcuiva... Ridica-te singur, pentru ca nici dumnezeu, nici satana si nici cei din jur nu te pot ridica/cobora/schimba daca tu nu o faci.

Salvarea omului

Atat de multi, de atat de mult timp, se straduie sa salveze omenirea, sa ridice omul din pacat. Iisus a murit pentru a ne curata pacatele, Buddha a venit sa salveze omul si sa purifice impuritatile lumii, Allah si-a trimis mesagerii sa salveze oamenii din pacatele lor... Discipolii religiilor corespunzatoare si mai toti se chinuie de o gramada de timp sa continue munca inceputa de sfintii lor... crestinismul predica despre bunatate si despre cum Iisus va salva oamenii care vin la el, islamistii fac si ei acelasi lucru...
Ca urmare a acestei actiuni comune de salvare a oamenilor, rezultatele au putut fi vazute imediat... adica nu au fost... binenteles principalii vinovati de acest fapt nu sunt intemeietorii acestor miscari - lucru firesc avand in vedere scopul lor inaltator - ci restul oamenilor, adica subiectul miscarilor de salvare. Astfel s-au luat masuri astfel incat oamenii sa constientizeze faptul ca trebuie salvati si sa acepte acest fapt. Miscarea a avut un efect extrem de rapid, intrucat majoritatea au acceptat foarte repede ca trebuie salvati... doar ca nu se grabesc...

Si totusi oamenii nu par ca vor sa fie salvati. Nici nu ma mira. Ce fel de motivatie poti tu sa ii dai unui om cu capul pe umeri, pentru a-l restrictiona in actiuni si ganduri, si a-l pune sa respecte orbeste regulile unui alt om, care se da reprezentant al unei entitati invizibile si razbunatoare, in schimbul unor promisiuni care implica bunuri invizibile si de origine necunoscuta... Poate acei cativa care inca mai scuipa in san cand vad o pisica neagra, ar accepta si intelege un astfel de schimb virtual (cap plecat versus recompense eterice)... Poate asa se explica si faptul ca majoritatea ateilor stiu mai multe despre biblie decat majoritatea crestinilor.

Oricum, trecand peste meniul bogat de religii si compozitiile fiecareia - toate cu minunile, sfintii si dumele lor - viata in absenta unui dumnezeu sadic si razbunator pare mult mai dulce. Cu atat mai mult cu cat conform spuselor tuturor religiilor Dumnezeu este in tot si toate, fara exceptii.
Deci atat in biserici cat si in magazine; in muzica, poezie si injuraturi in coltul blocului; in opere de arta si bucati de sticla langa un container; in sufletele 'alesilor' si 'respinsilor'...
Chiar credeti ca ceva ce a creat totul si este in tot, iubeste si accepta mai mult un copil al sau decat altul? sau ca accepta ca o parte a sa sa fie mai urata si o alta mai frumoasa? Cum se poate spune ca aceeasi entitate este o data imbratisata si iubita ca simbol al frumusetii si in acelasi timp respinsa ca element obscen si urat?
Si daca totul este una, cum poti salva un membru al acestui tot, de catre totul insusi?

Misiunea divina a omului (2)

Dar de la o vreme s-a ridicat usor media IQ-ului in anumite zone. Iar aceasta reteta a inceput sa dea rateuri. Multe persoane au inceput sa-si vada in linistite de propriile vieti si interese (ignorand religiile si societatile care in continuu incearca sa salveze sufletele bietilor necredinciosi), ducand o viata placuta si lipsita de griji inutile.
Nu e bine. Din nou s-au luat masuri pentru remedierea situatiei si s-a obtinut... 'Scopul divin al vietii'. Acesta afirma ca exista un scop care este inmanat de o entitate invizibila superioara tie, pe care daca nu il indeplinesti vei beneficia de nenoroc in viata...
Cine a pus 'divin' in aceasta sintagma? Dumnezeu ma indoiesc ca l-a pus acolo. Sfintii cu atat mai putin. Pana la urma tot omul e cel care eticheteaza lucrurile cu cel mai mult spor... Iar 'divin' poate sa faca un lucru absolut comun sa para inaltator si nobil.
Si-apoi cum exact se masoara calitatea unui scop comparativ cu altul? Inca nu am gasit un punct de reper sau un scopometru care indice 'scopul acesta are 5000... Bingo!'; 'scopul asta are 3209,6... tu merg in Iad... nu respectate standardele impuse de sus'.

Pana acum nu am gasit un scopometru care sa imi indice calitatea unui scop in viata, si nici nu a reusit cineva sa ma convinga ca exista un scop in viata; caci din ceea ce am vazut eu, scopul in viata e o pleasca pana la Dumnezeu. Atat de mare incat oamenii uita sa traiasca si urmaresc orbeste morcovul numit scopul in viata. Si n-ar fi rau daca l-ar urmari in liniste si s-ar duce singuri inainte, dar le explica si altora ca si ei au un scop in viata: 'Un ce?', 'Ai un scop in viata. Trebuie sa faci aia, si aia, si aia..', 'Si daca fac ce primesc?', 'Nu stiu, dar nu ma intereseaza. Vezi ce portocaliu e morcovul?'.
Noi am cam facut singuri cu manuta noastra acest scop in viata, apoi l-am reciclat si i-am adaugat si 'divin' (chiar is curios daca mai pot sa il mai recicleze inca o data...), si tot noi am pus si botul la el, ca la multe alte chestii fictive. Vreti sa aveti un scop in viata? Aveti la alegere intre ceea ce a mai fost, ceea ce este si ceea ce vreti singuri sa va alegeti. Nu vreti un scop in viata? Atunci bucurati-va de viata in intregime, si savurati viata cu tot trupul, mintea si spiritul vostru. Caci atunci cand lipseste unul dintre cele 3 elemente, nu prea e complet.

Misiunea divina a omului

De-a lungul timpului, mai multi omuleti, bazandu-se pe ideea ca oamenii sunt in principiu needucati si ar inghiti orice le este spus, au hotarat ca este potrivit ca ei sa ghideze oamenii.
Acestia din urma, cel mai probabil isi vedeau de propriile vieti, bucurandu-se de ceea ce au, lucru care a deranjat pe cineva.
In prima faza au emis ideea de 'scop in viata'. Aceasta afirma ca fiecare om, are un destin pe care trebuie sa il urmeze pana la indeplinirea lui. Binenteles, nu prea avea sens daca acest scop putea fi atins dupa cateva zile de munca la camp sau vanatoare, asa ca scopurile trebuiau sa fie cat mai indepartate. Probabil ca dupa ceva timp, au aparut acei care au atins aceste tinte... nu e bine...
Dupa un timp indelungat de cugetare, s-a ajuns la concluzia ca este insuficient. Nu era rentabil sa fie nascocite noi scopuri si princpii pentru a tine oamenii ocupati. Un scop ideal ar trebui sa fie extrem de indepartat (atat cat sa nu poata fi atins) dar si in raza propriilor posibilitati.

Nu stiu cat a durat obtinerea unei astfel de idei, dar aparent este atat de eficienta incat s-a propagat pana in zilele noastre: principiul este sa i se spuna omului ca trebuie sa se schimbe, dar nu pentru un scop anume sau o tinta reala, ci doar pentru ca asa trebuie sau asa e bine. La intrebarea fireasca 'de ce?', raspunsul era prompt: 'este dorinta zeilor', iar cum oamenii primitivi nu stiau sa scrie, implicit nu stiau sa citeasca printre randuri, deci explicatia era destul de buna. Practic ii spuneai ca o entitate invizibila, intangibila si necunoscuta, care are posibilitatea sa ii distruga recolta sau norocul la vanatoare, doreste asta... nu te poti pune cu o astfel de entitate.
Astfel s-a obtinut noua reteta imbunatatita radical a scopului in viata. Acum se putea trimite un om la impinsul muntelui pentru o viata intreaga.

Ideea s-a autopropagat pana in zilele noastre cu o eficienta sinistra, trecand in mare prin mana religiilor - pentru cei ce nu inteleg, inchizitia si cruciadele sunt teme de casa - dar nu numai. Explici unui grup de omuleti cat de importanta este loialitatea fata de o persoana, le explici cat de importanta este persoana ta, iar cei care nu te cred aduc practic ofense zeului suprem care vorbeste prin tine, si VOILA! Servitori moka! Din nou pentru cei ce nu ma inteleg, fac referire din nou la crestinism dar mai adaug si islamismul (atacuri sinucigase... in scopul razboiului divin...).

O cafea de dimineata

NOHA - Tu cafe (versuri)

Cuando tomes tu café toma tu café con caña
Cuando tomes tu café toma tu café con caña
(sólo la caña da el aroma)
Cuando tomes tu café toma tu café con caña
(sólo la caña da el aroma con azúcar y con caña)
cuando tomes tu café toma tu café en España

(no te lo tomes sïn la caña)
cuando tomes tu café toma tu café en España
(Toma………y hasta caña en España y con caña)

cuando tomes tu café toma tu café en la playa
(y tumbate sobre tu toalla)
cuando tomes tu café toma tu café en la playa
(tumbate en tu toalla en la playa y con cana)
(tumbate en tu toalla en la playa y con cana)

Liniste

Acum ceva timp, o serie de evenimente, relativ neplacute, s-a incheiat, permitandu-mi sa am un moment de respiro si sa privesc la ceea ce a trecut. Precum o cursa printre obstacole taioase si contondente la finalul careia apuci sa respiri si sa faci numaratoarea membrelor ramase, a vanatailor, ranilor etc. si sa vezi din exterior cursa din care tocmai ai iesit.
Nu voi povesti 'cursa', nu are sens si nu intereseaza pe nimeni (aproape ca nici pe mine); dar voi incerca sa va impartasesc din sentimentul pe care il am atunci cand pasesc din nou pe pamant uscat si continui sa merg.
Cateodata ma raportez la ceea ce spun sau cred ceilalti (se poate folosi ca indicator de nebunie... cand toti iti dau dreptate, nu e bine), dar in privinta continuarii drumului, nu am cum. Este oarecum acel moment care intr-o discutie este simbolizat de tacerea dintre 'sa vezi, draga, ce mi s-a intamplat' si 'eh, totul e bine cand se termina cu bine'. Un moment care nu poate fi exprimat. Este un eveniment gol - lipsit de orice semnificatie, culoare, miros, gand... un continut ce nu poate fi exprimat.
Intrebarea fireasca este de ce mai discut despre asa ceva?
Simplu: acel moment, acea scurta perioada, este plina pana la refuz cu potential. Ca o foaie alba perfect goala, absolut perfecta in puritatea ei, care urmeaza sa fie modelata intr-un alt capitol din viata noastra.
Acum se arata mult mai clar ca de obicei optiunile, posibilitatile, drumurile in viata. Aceasta are loc datorita linistii interioare care se lasa acum. Mintea a obosit dupa efortul depus si a terminat de analizat, iar acum se odihneste. Cam pe-acum este momentul in care ideile geniale si inspiratia divina intra in scena. Precum linistea care se lasa in aglomeratia unei piete pentru a permite unei pasari sa isi etaleze trilul. In astfel de momente au loc schimbarile cele mai profunde si mai de durata, care decid tipul si frecventa urmatorului capitol din viata, daca nu chiar pentru mai multe sau chiar restul vietii. Acum se poate alege intre a reveni pe drumurile initiale, a pasi pe drumuri mai luminoase, a reveni pe drumurile deja batute...
Multi nu cred ca au realizat existenta unor astfel de momente, sau, mai mult, nu stiu le-au folosit potentialul... poate nici nu le vor cauta... Si e pacat intr-un fel, pentru ca o astfel de liniste e rara in zilele noastre. Intr-un fel ma duce cu gandul la ceea ce mai spun preotii in unele momente ale slujbei: "Pace voua" (sau in traducere 'putina liniste, va rog, ca nu puteti auzi si nu puteti vedea cum trebuie').
Incercati - si doar pentru cateva secunde - sa va ascultati linistea din interior, cine stie ce idei stralucite vor rasari de acolo?

Ziua perfecta

Ca sa ramanem in domeniul gandirii frumoase, cati dintre voi si-au imaginat cum va arata ziua lor perfecta? Schitata sau in detaliu; cu evenimente spectaculoase sau un simplu curs placut al zilei; cu invataturi si inalniri cu oameni exceptionali? Cum va imaginati ziua perfecta?

Asta este o invitatie pentru a impartasi cu altii un gand bun.
(Cam acum e momentul in care puteti apasa pe 'comentarii' sub articol si sa lasati o idee :) )

Spuneti ce vreti!

In viata de zi cu zi se pot intalnit niste omuleti foarte interesanti. Din aceia care se plang de nefericirea si nedreptatea vietii lor, binenteles condimentata cu glume si ironii din categoria 'Zambeste! Maine va fi mai rau'.
Sunt o specie aparte, destul de des intalnita. Dar vazand cum se coreleaza ceea ce ei spun (cate boli au, cate datorii au ~ insuficienta, suferinta etc) si ceea ce traiesc, putem spune ca isi scriu viata. Piesa dupa piesa se aseaza in pozitie exact asa cum si-au spus. Pana aici nimic nefiresc, universul este mare si locuitorii lui vin in varii forme si aspecte, dar partea comica apare atunci cand vedem aceeasi omuleti plangandu-se de insuficienta vietii lor si, mai ales, nefacand nimic in privinta asta. Si nu ma refer aici la a a face un cont in banca sau a schimba un job, ci ma refer la dorinta de a schimba ceva. Dorinta lipseste... cu desavarsire.
Concluzia logica si fireasca ar fi ca ei sunt multumiti de viata lor. Iar aceasta multumire ar putea explica de ce dau sfaturi altora despre cum se traieste, despre cum se gandeste, despre ce ar trebui sa faca etc.
Ei nu sunt nefericiti. Poate au fost, dar in acel moment, a aparut si actiunea care a schimbat starea. Actiunea a fost luata de fiecare data cand au cerut sa se schimbe (pentru cineva, pentru ei) si de fiecare data a functionat.
Ma opresc aici cu aceasta specie, ca sa analizez o alta: acea specie a carei indivizi sunt pe culmile fericirii si prosperitatii. Cele 2 specii se aseamana foarte mult in multe privinte. Prima si cea mai simpla ar fi ca ei isi spun ceea ce traiesc (prosperitate, abundenta etc) doar ca spun altceva. Deasemenea atunci cand ei isi doresc o schimbare, iau actiune. Iar aici nu vorbim despre puterea financiara de a face o schimbare, ci doar de dorinta de a o face.

Pornind de la aceasta idee relativ simpla, propun un experiment: spuneti ceea ce doriti in viata, nu ceea ce aveti si nu va place. Observati efectele. Indiferent daca asta este un telefon nou sau o excursie pana in Egipt, ori o firma prospera. Spuneti si ganditi-va la ceea ce vreti. Imaginati-va in acel loc. Simtiti-va in acel loc. Sa stiti ca nu e mare diferenta intre ceea ce faceti in fiacare zi si asta... difera doar peisajul.

Spor la... ganditul frumos.