"De ce?" (2)

Intr-un articol anterior am scris despre cât de nefastă poate fi întrebarea "de ce?" atunci când este prost folosită. Tot din ciclul întrebărilor prost folosite sau folosite când nu trebuie se află și "cum", "când", "unde"... La ce mă refer? La cum se stabilește cursul în viață de pe o zi pe alta.
Punem întrebările: "Vreți să fiți sănătos?" - "Da.", "Considerați că este important să fiți sănătos?" - "Da.", "Ce faceți pentru a fi sănătos?" - "... iau pastile când sunt bolnav...(?)"
Exemplu practic: câți oameni fumători cunoașteți, care sunt perfect conștienți de efectele dăunătoare ale tutunului și care sunt sfătuiți constant de către rude/prieteni să se lase de fumat? Eu știu destui. De ce nu se lasă de fumat? Deja au răspunsuri pentru:

• "cum?": medicamente, sfaturi medicale, tratamente naturiste/psihologice...
• "unde?": avem centre specializate pentru cei care se lasă de fumat, avem cabinere specializate...
• "când?": cam oricând este potrivit.

Și totuși nu iau măsuri... pentru că lipsește întrebarea care se pune înaintea tuturor celorlalte întrebări: "De ce?".
În acest șir de întrebări, doar această întrebare este suficientă pentru a genera ușor răspunsuri pentru toate celelalte întrebări. Motivul este simplu: întrebarea "De ce?" pusă cu privire la propria persoană, referitoare la un scop în viață, duce la stabilirea motivației. Orice scop în viață v-ați fixa în orice moment, este aproape imposibil de realizat în absența motivației.
Lipsa motivului ("motivație" vine de la "motiv") face ca acțiunile care sunt înșirate sub "cum?" să nu fie niciodată executate în locurile care sunt înșirate sub "unde?" și în momentele date de "când?".
Apoi urmează și scuza: "E greu tare să ajungi acolo... trebuie să depui mult efort...", de parcă viața e formată numai din chestii ușoare și simple.
Nu fugiți de probleme, căci numai prin ele creșteți și vă dezvoltați. Iar un om "crescut" bine are un alt timbru al vocii, o altă statură, o altă lumină în ochi; un om "călit bine" se cunoaște de departe - este un om puternic în adevăratul sens al cuvântului.

Lucruri inteligente

Oamenii nu eșuează atunci când țintesc spre chestii mărețe și apoi nu le ating. Dimpotrivă: țintesc foarte jos și nimeresc (în cazurile bune) sau mai rău, nu țintesc de loc. Majoritatea oamenilor pe care îi cunosc au o foaie albă ca listă de vise și idealuri. Nu vin de nicăieri special, nu se duc nicăieri special... Aș putea spune că deja au murit, dar ajung să fie înmormântați decât după vreo 40 de ani.
Îi văd zi de zi vorbind și acționând și aproape că ai putea spune că sunt vii... Dar de fapt sunt asemenea unor cerșetori care au găsit o conservă mucegăită și sunt fericiți cu ea. Nici unul nu țintește mai sus de unde este. Se miorlăie, se bucură și critică de la înălțimea unui fir de iarbă și consideră că 4 cm mai sus este imposibil.
Se vorbește despre inteligența umană, și cât de inteligenți sunt unii oameni... îmi vine greu să cred că un om care nu face nimic pentru a evolua, poate face acțiuni inteligente.
"Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;"
Și adevăr grăit-a... un om care acționează inteligent (întreptându-se spre idealul său), poate să facă ture în jurul unui geniu care vorbește și gândește dar nu acționează. Inteligența se măsoară în volumul acțiunilor care se fac pentru a ajunge la propriul țel înalt.
Se spune despre poporul român că este o țară de oameni inteligenți... având în vedere stadiul în care se află aș spune că nu e așa. E plină de oameni educați care își duc traiul de pe o zi pe alta, plină de genii care trăiesc în sărăcie, plină de instituții de educare unde te învață cum să gândești prost.
Problema este în frica de a visa măreț și de a acționa în consecință.
Fixați un țel înalt. Foarte înalt. Fixați o dată limită pentru îndeplinirea lui - țelurile fără dată limită tind să dispară repede. Vizualizați și planificați drumul până la acel țel. Împărțiți-l în bucățele mai mici (un elefant se mănâncă cate o bucățică, nu tot odată) și fixați țeluri intermediare mai mici.
Și apucați-vă de treabă. Veți fi uimiți să realizați că oricât de sus ar fi acel țel... chiar se poate realiza. Se poate începe cu o carte, se poate începe cu un nou program de sculat dimineața, se poate începe cu orice... dar trebuie să înceapă.

Jocuri naționale

Multe țări au jocuri naționale: fotbal, baseball, Starcraft etc. Pe lângă ele există și jocuri naționale neoficiale: fotbal, baseball, Starcraft etc. (perechile sunt altele în funcție de țară, dar cam aceleași). Dar mai există un joc național jucat la o scară mult mai largă - „plasatul motanului”. Este jocul în care ți se pasează responsabilitatea unei probleme și trebuie repede repede să o dai mai departe.
Pentru prima fază, câștigătorul este cel care o aruncă mai repede și se ferește cel mai bine de ea. Iar pierzătorul este cel care nu are cum să o plaseze mai departe și trebuie să se ocupe de ea. Aici se poate câștiga dacă se reușește plasarea problemei unui obiect, animal sau fenomen, moment în care mâța devine o mâță anti-gravitațională deoarece plutește în aer și nu pleacă nicăieri.
În faza a 2-a se câștigă puncte în plus, dacă se poate trage mâța de coadă, tăia frunză la câini, bolborosi diverse în timp ce se amână rezolvarea problemei. Se poate câștiga și această rundă prin prezentarea celei mai faine salate de frunze și cozi de mâță, fiartă în suc propriu timp de câteva zile până la câteva luni. Se depunctează masiv rezolvarea completă și iremediabilă a problemei deoarece nu apar alte 5 probleme ca rezolvare a primei probleme, iar jocul se încheie.
În acest timp, cei care nu au mâța în sac, sunt obligați de regulile jocului să stea pe tușă și să critice modul în care este tăiată frunza și faptul că nu se rezolvă problema cu mâța, oferindu-se simultan soluții multiple pentru rezolvarea mâței (se recomandă bere/cafea, ziare/reviste, televizor etc. pentru îndulcirea așteptării și claritate în gândire).
Dacă s-a obținut scor maxim la această rundă, atunci se iau cele 5 mâțe (a se citi probleme) create, și se continuă jocul. Persoana care le-a creat primește o medalie specială numit musca pe căciulă. Cu cât mai multe muște pe căciulă, cu atât mai multe șanse să primească motani.
Secretul jucătorilor de succes este actul de a plasa motanul dând impresia că de fapt se muncește la alți 4 motani invizibili aflați deja în joc.
Prin durata sa, simplitatea regulilor și complexitatea obiectelor aflate în joc, acesta a fost adoptat de mase întregi de oameni - de la ciobanul de pe câmp până la ministru, și de la profesori până la mineri - toți ne delectăm cu această minunată modalitate de a petrece timpul. Din păcate, datorită unor neînțelegeri cu comisiile sportive, acest joc nu a putut fi clasificat ca fiind oficial... să sperăm că cineva acolo ne va auzi strigarea și va aduce acest joc la lumină...

Rezolvator de probleme

Viața este o succesiune de probleme - nu se termină niciodată. Precum valurile care lovesc malul fără a se opri vreodată.
Afirmația pare destul de pesimistă, și în funcție de unghiul din care este privită, poate fi așa. Putem privi afirmația prin ceea ce spune, sau prin potențialul pe care îl arată: fie ne plecăm sub valurile constante de probleme, fie căutăm soluții, pentru că în realitate, indiferent de meseria noastră, putem scrie pe cartea de vizită: rezolvatori de probleme.
Calitatea vieții voastre este direct proporțională cu volumul problemelor și calitatea rezolvării lor. Nu vă plângeți cu problemele voastre... toți avem fiecare propriul portofoliu de probleme și cu toții împărtășim una din 2 reacții la problemele altora: fie nu ne pasă, fie ne bucurăm că le au. Vreți să îi povestiți cuiva că aveți o problemă? Fiți conștient de faptul că cel care vă ascultă, nu este interesat de problemele voastre.