Informatie, cunoastere

Carti avem destule. Profesori, destui. Filme documentare, prezentari si surse de informare, destule. Si undeva intre acestea se gasesc multe informatii despre cum poate un om sa aiba succes sau cum ar putea sa evolueze, sa devina ceva mai bun. Cu toate acestea, desi cel mai probabil avem acces la aceste resurse, evolutia nu pare chiar asa usoara.
Ca exemplu: Cati dintre voi ati participat la un curs/prezentare la care chiar ati gasit o informatie interesanta? Cati dintre voi ati ajuns sa folositi acea informatie in mod curent? Motivul pentru care nu ati folosit acea informatie este pentru ca nu ati ajuns sa o traiti, sa o experimentati, sa o aduceti din informatie in experienta.
Un om este format din ceea ce spune, ceea ce gandeste, modul cum arata (si alte cateva mii de componente, dar pentru exemplul de fata luam doar atat). Orice fel de informatie ar ajunge la el, nu o va asimila pana nu o va experimenta in gand, vorba sau fapta.
Informatia iti da iluzia ca stii ceva. Si poate intr-adevar stii, dar este ca si cand la scoala vii cu tema copiata de la un alt elev - informatia este acolo, si nu o poti sustine, pentru ca nu este a ta.
Abia dupa ce informatia a fost experimentata, devine cunoastere. Abia atunci STII.
Sunt multi, prea multi care in zilele noastre sunt plini de informatie si sunt gata sa o revarse cu darnicie peste ceilalti, dar orice ar face, este doar o insiruire de neadevaruri.
Si stiti ce este si mai interesant? Chiar daca intalniti un om care vorbeste "din experienta", care ofera cunoasterea sa reala, este tot un neadevar. De ce? Pentru va VOI nu l-ati experimentat. Poate sa va spuna ca a vazut un cal vopsit in albastru, dar pana cand nu il veti vedea voi, nu va fi o experienta reala.
Chiar si lucrurile pe care le cititi acum, sunt la fel de false. Sunt goale. Poate suna frumos, poate nu sunt formulate perfect, dar pana cand nu le veti trai sa spuneti voi pentru voi "Da, este adevarat"/"Nu, este fals" atunci nu este decat o biata informatie, cu nimic mai buna sau mai rea decat stirile meteo de acum pe 30 iulie pentru ziua de 30 octombrie.
Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. (Ioan 8:32)

Ajutati-i pe cei saraci

Undeva in istoria omenirii, a aparut ideea ca saracia este intr-o stransa legatura cu spiritualitatea. Intr-un fel este adevarat, dat fiind ca bogatia tinde de cele mai multe ori sa ceara mult mai multa atentie si energie, astfel incat sa fie oferita mai putin pentru spiritualitate.
Pe de alta parte, bogatia spirituala este bogatia suprema - nu de alta, dar cea materiala tinde sa fie perisabila - iar atunci cand bogatia suprema este atinsa, orice alta bogatie este inclusa. Deci cu cat este o persoana mai saraca cu atat potentialul ei de bogatie spirituala este mai mare... teoretic...
Atunci, logic vorbind, a-i ajuta pe cei saraci inseamna sa le perturbam potentialul de bogatie spirituala.
De fapt... stai ca nu se leaga... sunteti siguri ca saracia are vreo legatura cu spiritualitatea?? Ca daca esti sarac: carti - canci, manastiri - canci, liniste - canci (tre sa stai pe langa cei care ti-ar putea oferi mancare) etc. Si cam singurele cuvinte pe care le scot cei saraci din gura nu sunt cuvinte spirituale inaltatoare, ci mai mult cereri de ajutor pt nevoi marunte.
Pentru carti ai nevoie de bani, pentru drumuri in locuri spirituale si linistite, de asemenea. Poate ca raspunsul se gaseste pe calea de mijoc, acolo unde atentia este si pe spiritualitate si pe material. Si acolo unde succesul poate aparea spontan in ambele domenii.
Atunci concluzia directa este: nu ajutati oamenii saraci, pentru ca risca sa devina si mai saraci.

Exercitiu de imaginatie

Exista o functie interesanta a unor animale cum ar fi salamandrele sau soparlele, si anume capacitatea de a-si regenera membrele pierdute sau chiar parti din corp. Si ati vazut cel mai probabil cum arata o soparla cu o coada de o culoare putin diferita de a corpului.
Sa presupunem ca printr-un experiment al unui vrajitor zapacit, mintea si constiinta unei salamandre ajunge in trupul unui razboinic medieval: sabie in mana, armura pe el si un picior proaspat taiat. Ce credeti ca este acum min mintea salamandrei/om? "Asta e, am un picior taiat... poate mi-l pune medicul la loc"? Sau se gandeste ca din moment ce acum are corpul si creierul care se presupune ca ar fi mai evoluat, pur si simplu va sta un pic intr-un colt pana cand i se va regenera?
Suna ca o intrebare capcana, dar problema e destul de interesanta: avem corpurile teoretic cele mai evoluate de pe tot pamantul, avem un creier destul de mare si tot teoretic nu folosim decat vreo 10% din el, avem puterea tehnologiei si aparent nu prea facem nimic prea bun cu ea... Ceva scartaie tare in toata scena asta. Cei ma evoluati din toata parcarea si totusi nu prea dam dovada ca am fi asa...
Deci, daca ati fi o salamandra transferata in corpul unui om, ce-ati face daca ati pierde un membru?

Ce bine este... cand este rau...

E relativ usor sa intalnest o persoana mai bolnava sau mai in varsta posesoare a unor boli destul de grave, si este si mai usor sa anticipezi raspunsul acelei persoane la intrebarea "Ce faci/cum te simti?": "Bine.". Suna uneori de-a dreptul ciudat, cand vezi persoana ca sufera sub apasarea durerii, dar raspunde cu "bine".
Dar ce este "bine"? Cea mai buna definitie a lui "bine/bun" este ceva cu care esti de acord. Doar atat. Oare ce-si spun 2 hoti dupa ce au spart o casa si nu au fost prinsi? Sau ce spun 2 pescari care au prins destul peste? Sau un expert in demolari care tocmai a darmat o cladire? "A mers bine"... Pe de alta parte, opusul - "rau" - este acel lucru cu care nu esti de acord. Definitia este relativ fireasca...
Si unde e dilema? Pai cum ramane cu persoana care sufera si spune ca este "bine"? E ciudat, dar de fapt este natural: respectiva persoana si-a acceptat durerea ca facand parte din realitatea proprie. "Este bine" se poate traduce in "este normal pentru mine". Daca dintr-o data starea ei de rau ar disparea, atunci in mod sigur ar exista semne de intrebare.
Daca dintr-o data toate lucrurile in lume ar fi puse in ordine si ar disparea violentele si nedreptatile, nimeni nu ar crede asta imediat... poate dupa cateva zile ar incepe sa creada, eventual ar fi perfect convinsi dupa cateva saptamani, dar initial oricine ar putea sa jure ca ceva "nu este bine". Si nu pentru ca n-ar fi frumos sau drept sau placut... ci pentru ca ceva lipseste din realitatea lor.
Deci, voi ce raspundeti atunci cand spuneti "bine"? Ce ati transmis? Ce vi se transmite cand vi se spune "bine"? ... nimic... absolut nimic..."Bine" este cuvantul fara sems, fara incarcatura, fara valoare.