joi, 19 februarie 2009

oamenii mici si Oamenii Mari

In principiu, cand se face o apreciere asupra performantelor unei persoane, se face acest lucru relativ la cei din jur. Dar intr-o matematica mai recenta am gasit o metoda de apreciere cu mult mai frumoasa: determinarea performantelor relativ la ceea ce ai fi putut tu sa fii.
Cand esti pus fata in fata cu ceea ce ai putea fi, scuzele nu isi au rostul, realizarile si diferentele se vad imediat, dar mai ales nu e nevoie sa presupui nimic relativ la ceilalti sau in ce stadiu sunt ei.
Ai fi putut realiza ceva mai maret? Ai fi putut fi ceva mai maret? Este suficient sa-ti faci doar activitatile tale minuscule de zi cu zi?
Nu va sfiiti sa realizati lucruri mari. Nu se merita sa va limitati la lucruri mici doar de frica de a nu esua in lucrurile mari. Daca nu stiti de unde sa incepeti, cautati sprijinul celor din jur, in mod sigur il veti primi... cu o mica specificatie.
Unii va vor explica ca nu puteti face lucrurile mari (paradoxal acestia sunt exact acei care nu fac lucruri mari, si nu le-au facut niciodata) iar ceilalti va vor incuraja si sustine.
Ati putea spune ca este firesc, si este, dar in faza a 2-a, aveti toate sansele sa muscati din gazon cu toata eleganta, cunostintele si gandirea pozitiva de care dispuneti. Daca cu ceva timp inainte a fost un punct de rascruce in luarea deciziei, acum urmeaza decizia suprema: continui sau ridici steguletul alb? Cu putina vointa si cu ochii spre tinta din departare, nu e greu sa te ridici, si nu peste putin timp, dupa cativa pasi eleganti, o sa mai iei o gura de gazon... s.a.m.d.
Dupa cateva caderi, uitati-va putin in jur si vedeti cati dintre cei care v-au incurajat, mai sunt INCA langa voi? Cati critici s-au adunat in jurul vostru sa va analizeze munca pe care o faceti, fie ea la inceput sau la final? In mod sigur vor fi astfel de critici in jurul tau, dar din punctul meu de vedere, nimeni nu a ridicat statuie unui critic, deci nu sunt tocmai importanti.
Cati sunt care va abandoneaza, razand de esecurile voastre? Acestia sunt oamenii mici. Intr-un fel aceeasi oameni mici care au plecat cand Aurel Vlaicu a esuat in primele sale zboruri, in timp ce oamenii mari au ramas acolo sa il sustina, si poate aceeasi oameni care au considerat ca eminescu este un nimeni atunci cand traia in mizeria lui...
Oamenii Mari in schimb, vor fi langa tine dorind sa te vada reusind, si de cele mai multe ori, Oamenii Mari sunt cei care la randul lor au atins tinte mari.
Ignorati sfaturile celor care nu fac lucruri mari, inchideti-va urechile la vorbele criticilor si nu considerati ca pierdeti ceva cand oamenii mici parasesc culisele... nu se merita. Sunt destui care se ingramadesc sa urmeze drumurile altora. Dar drumul vostru este sfant pentru voi (si pentru prea putini altii), deci tratati-l ca atare.
"Odata ajunsi la finalul unei curse, ceea ce veti obtine este destul de mic comparativ cu ceea ce veti deveni, adica castigatori" (Zig Ziglar).