miercuri, 17 septembrie 2008

Nu avem nevoie de adevăr

Sunt atât de multe persoane în zilele noastre care se grăbesc să caute adevărul și să îl arate cu degetul pentru a arăta că au dreptate iar cei care i-au contrazis greșesc. Avem o societate construită pe adevăruri care mai de care mai ciudate și bucățelite - legi care permit pedepsirea celor mici și ocrotirea celor care știu să le ocolească, acte de barbarism între oameni și alte evenimente comune în știrile de la televizor. Nu discutăm aici de justiție sau educație, domeniul fiind prea nebulos pentru neuronii personali, dar discutăm despre noțiunea de adevăr.
Dacă este să ne gândim, nimeni nu are o imagine a adevărului. Adevărul este tot ceea ce există, iar dacă e să o privim prin intermediul simțurilor noastre, nimeni nu este capabil să cuprindă tot adevărul. Imaginea este similară cu cea a unei furnici, care mirosind cu antenele se tot duce spre cuib sau spre hrană, incapabilă să observe universul vast care se întinde pe mii de km în jurul ei. Căutăm fiecare bucățele de adevăr pe unde vrem și putem, ignorând restul, și stăm ca observatori în mijlocul unui imens adevăr, fără să ne intereseze că este acolo.
Atunci când vrem să demonstrăm ceva nouă sau altora, ne apucăm să spicuim de ici și colo câte un fragment de adevăr care să ne susțină teoria. Poate v-ați întrebat vreodată de ce sunt atât de mulți creștini convinși și atei convinși - pentru că toți au găsit dovezile necesare credinței lor. E fascinant să vezi cât de multe dovezi pot fi obținute din același adevăr, prin perspective diferite, și oameni diferiți.
În urma observațiilor pe care lumea le face de mii de ani, s-a ajuns la concluzia că nimeni nu poate cuprinde adevărul, iar dacă ceea ce un om are, nu este adevărul curat, ci doar o bucată mică a lui... atunci ceea ce ai tu nu este adevărul, este un fals. Dacă vă gândiți la biete obiecte sau fenomene naturale (ca la clasa I) nu aveți cum să-mi dați dreptate. Dar dacă vă gândiți la sentimente, procese mintale și alte componente ale naturii umane, evenimente din trecut sau propriile sentimente... suntem cu toții doar "dătători cu părerea" (luăm păreri de la alții, cojim ce nu avem nevoie, învelim în ce vrem noi și o dăm mai departe).
Politicienii fac uz de acest fascinant cuvânt: "Susțin adevărul și dreptatea!" - i-auzi... pariem?
Lumea nu are nevoie de adevăr. Pentru noi e doar o noțiune. E ca și cum încercăm să ne apucăm să fugărim pământul în jurul soarelui și să îl luăm acasă cu noi când îl prindem să arătăm colegului de bancă.
Lumea are nevoie de minciuni, falsuri și înșelătorii masive - oamenii trebuie mințiți că sunt deștepți, că sunt inteligenți, trebuie oferite diplome de înțelepciune și bunătate și trebuie înșelați toți proștii și convinși că sunt înțelepți.
Sună ca o glumă practică, ce-i drept, dar e cât se poate de reală: de mii de ani oamenii s-au mulțumit cu bucățele de adevăr care sunt în realitate falsuri. Lumea e plină de oameni care se cred proști, săraci și bolnavi. Noi nu ne naștem proști, nici săraci, nici bolnavi. Și nici nu devenim așa prin glorioasa aplicare a planului divin. Noi devenim așa pentru că ni se spune iar noi credem.
Ni se spune în clasa a I-a "Goguță este cel mai inteligent din clasă", multă minte nu aveam pe-atunci, dar implicația era clară - "Toți ceilalți nu sunteți". În grupul de prieteni, copii cu familii boțite se adresează cu "băi p**ă", "boule", "tâmpitule", "c**ie" și alte organe genitale sau boli mintale și fiecare dintre aceste cuvinte intră în șir indian și se îngrămădesc în interior, iar când se face ghemu mare, se manifestă...
Soluția actuală: oferim pensii și ajutoare de șomaj - rezultat nul.
Soluția propusă: deșteptați oamenii prin minciunile care trebuie, pentru că adevărul va fi mereu viciat de evenimente trecute.
Pentru a evita linșarea în public și legumele proiectate rectiliniu uniform spre voi, aplicați în primă parte mințirea personală: explicați-vă cât de inteligent sunteți, cât de frumos și nobil sunteți, cât de bogat sunteți. Vă garantez că veți găsi dovezile necesare pentru a vă susține afirmațiile la scurt timp după ce le-ați afirmat... trebuie doar să le căutați. Apoi veți putea cu succes să mințiți și pe alți.

4 comentarii:

Anonim spunea...

ok.. nu avem nevoie d un adevar impus d cei din jur.. ne desteptam p noi insine prin "minciuni" si apoi ii desteptam si pe cei din jur... dar.. in felul asta... privind din punctul d vedere al celor pe care ii terzim.. nu suntem noi aia care impunem diverse "adevaruri"?... adik.. vreau sa spun.. avem grija sa nu fim controlati d presa.. politicieni.. plm.. parinti.. prieteni.. si toti cei din jur.. si totusi .. knd reusim sa nu fim controlati .. ci sa ne controlam singuri.. nu ajungem sa i controlam si p ceilalti.. si devenim acei oameni d care trebuie cei din jur sa se fereasca k sa nu fie controlati?...

Cristian Coţoi spunea...

Întradevăr, primul pas ești tu. Apoi, dacă vrei, urmează cei din jurul tău.
Este într-adevăr manipulare, dar cu toată sinceritatea, nu văd răul din a lua o persoană cu extrem de puțină încredere în sine și a o aduce (nu împinge) la faza în care să ”stea singură în picioare” și să meargă dreaptă în viață, fără să privească de jos în sus la toți conducătorii cu 0 calități.
Există persoane care vor să fie ajutate și care merită ajutate.
Există persoane care nu vor decât să se laude cu problemele personale - nu am ce să le fac.
Există persoane care își protejează problemele, pentru avantajele de care beneficiază - nu te atinge de ele.
Există persoane care o duc rău doar pentru că așa se face - vezi dacă nu cumva vor să o ducă mai bine.

Anonim spunea...

ma gandeam k in afara d cei care pot sa vrea sa ii ajute p ceilalti sa stea p propriile picioare.. ar putea sa invete asta si altii.. care sa vrea sa manipuleze oamenii.. in sensul rau... cu ei c e d fct?.. :|

Cristian Coţoi spunea...

Aceeași sabie care poate proteja vieți, poate să ia vieți.
Aceeași cheie care deschide ușile raiului, deschide și ușile iadului.
Același zid care ține afară neplăcerile, ține afară și bucuriile.
Nu ai ce să faci. Cel mult poți să îi cunoști: (Apocalipsa) ”după faptele lor îi veți cunoaște”. Și ei invocă același drept pe care și tu îl invoci: dreptul liberului arbitru.
Atunci când o persoană luminoasă întâlnește pe cineva care gândește diferit de el, se bucură, pentru că vede manifestarea diversității universului.
Atunci când o persoană întunecată întâlnește pe cineva care gândește diferit de el, va depune mult efort și nu se va feri să folosească unelte parșive pentru a face acea persoană să gândească ca el.
În realitate problema este în interiorul lor, pentru că nu înțeleg discrepanța între realitatea lor (perfectă pentru ei) și universul exterior.