joi, 18 septembrie 2008

Destin, karma, plan divin...

În absolut toate cazurile, un singur om a reușit să schimbe cursul istoriei. Nu o comunitate sau o răscoală și nici armatele. În toate punctele s-a aflat la un moment dat un om - unul singur - care a făcut totul.
Există vorba în popor: "Sunt doar un om. Ce poate un singur om să facă?". Răspuns: "totul". Se cultivă în sere, la grădină și în toate locurile de întâlnire a maselor ideea de impotență în fața cursului vieții și plasarea controlului în mâinile oamenilor, sfinților, fenomenelor naturale, și anduranței plasticului la stress. Considerăm că noi suntem oameni iar cei cu diplome sunt experți - ca atunci când formulăm "experții au descoperit" sau "X a reușit să descopere nuș'ce invenție". Suntem oameni cu toții - mâncăm, gândim, simțim ca toți ceilalți.
Considerăm că cei care câștigă concursuri internaționale sunt oameni extraordinari, iar cei care câștigă sume extraordinare de bani sunt niște peste-posibilitățile-obișnuite afaceriști... dar nu sunt. Sunt oameni normali. Oameni care au descoperit că pot face un lucru extraordinar de bine, și l-au făcut.
Toți avem un lucru extraordinar pe care știm să îl facem, poate unii și mai multe. Dar prea mulți aleg să nu îl facă. Aleg prin prisma a ceea ce au fost educați să creadă. Se cheamă câteodată încăpățânare, sau i se spune destin/karma sau chiar ”face parte din planul divin” (de parcă cineva l-ar cunoaște)... dar tehnic vorbind sunt scuzele celor care nu vor să își asume riscul de a lua decizii.
De ce și l-ar asuma atunci când alții pot să o facă pentru ei; ce dacă după ce alții o fac, fie sunt criticați pentru eșec, fie sunt invidiați pentru reușită.
Știți cum se dresează puricii? Se iau puricii și se pun într-un borcan cu capac. Puricii vor sări lovindu-se de capac. La un moment dat se observă că puricii sar numai până la înălțimea capacului pentru a nu se lovi. Acum dresorul îndepărtează capacul. Ce credeți că fac puricii acum?... Sar doar până la înălțimea capacului (borcanului) pentru că așa au fost condiționați.
Capacul nu mai există, și ar fi putut tot la fel de bine să nu fi existat de mult. Dar ”puricii” care au fost dresați cu ”capacul pus”, vor continua să sară cât capacul.
Capacul nu e pus acolo de persoana care țintește sus - este pus de alții (din diverse motive mai mult sau mai puțin bune). De câte ori nu ați vrut să țintiți spre ceva măreț numai pentru a fi opriți de altcineva care să vină să vă spună ”nimeni n-a reușit, deci nici tu nu vei reuși”. Voi câte ”capace” aveți?

Un comentariu:

paul spunea...

eu personal am avut destule capace, printre care si fizice, dupa ceafa :)