Undeva în sămânţa noastră se află instinctul de a evolua, iar acesta se manifestă în foarte multe moduri, dată fiind complexitatea omului. Comun tuturor formelor de evoluţie este creşterea: mai mare, mai deştept, mai rapid, mai bogat, mai faimos etc. Fiecare îşi alege ceea ce vrea să dezvolte.
Dar deşi toţi avem acelaşi dorinţă în sângele nostru, puţini fac ceea ce îi dezvoltă cu adevărat. Pentru a ajunge mai puternic, este necesar să depui efort fizic împingându-ţi limitele tot mai departe; pentru a ajunge mai deştept trebuie să îţi foloseşti creierul şi imaginaţia cât mai des. Atunci când limitele tale vor fi atinse, te vei extinde setând noi limite şi păşind într-o nouă etapă de evoluţie. Dacă limitele nu sunt atinse, atunci evoluţia nu este posibilă. Nu poţi deveni mai puternic fizic stând pe un scaun şi uitându-te la nori sau stele, aşa cum nu poţi deveni mai deştept în absenţa activităţilor care antrenează creierul.
Fiecare om are un spaţiu fizic, mental, emoţional, spiritual pe care îl ocupă, iar orice acţiune a sa se încadrează în acest spaţiu. El poate alege să facă lucrurile folosindu-şi foarte puţin capacităţile, sau poate alege să facă lucrurile în cel mai bun mod pe care îl ştie – adică a-şi umple spaţiul. Făcând lucrurile din ce în ce mai bine, la un moment dat acel spaţiul va fi umplut, iar ca răspuns acesta se va lărgi pentru a permite omului să se extindă şi mai mult. Acesta e principiul evoluţiei. Nici o fiinţă nu poate evolua dacă nu îşi atinge limitele. Nu există altă cale de a evolua. Starea în care se află toată lumea momentan vine din modul în care oamenii fac lucrurile. Dacă toţi şi-ar umple spaţiul, atunci multe din problemele omenirii nu ar exista în acest moment... dar asta e altă discuţie.
Deşi toţi tindem să ajungem mai sus, puţini sunt cei care fac ceea ce trebuie cu adevărat. Acel ceva este unul dintre lucrurile care fac diferenţa între învingători şi pierzători. Învingătorii au obiceiul să facă lucruri pe care pierzătorii nu le fac. Atât pierzătorilor cât şi învingătorilor nu le place să muncească (asta e simplu). Atât pierzătorilor cât şi învingătorilor nu le place să se trezească de dimineaţă (asta e şi mai simplu). Dar ambii o fac. Diferenţa majoră este că întotdeauna un învingător va face ceea ce trebuie să facă conştient de faptul că ceea ce ei fac îi dezvoltă şi le este mai de folos să-şi facă bine. Pierzătorii preferă să dea buleală şi apoi să scoată dicţionarul propriu de scuze prin care să justifice de ce nu au reuşit să facă. Vor începe să raţionalizeze situaţia căreia ei nu i-au putut face faţă, să explice toţi factorii care le-au stat împotrivă, ca şi când ei ar fi o simplă bulă de săpun în bătaia vântului. Învingătorii nu raţionalizează, ei fac. Fie că reuşesc sau nu, ei se dezvoltă prin fiecare lucru pe care îl fac şi îşi asumă roadele acţiunilor lor.
Ştiţi cum se prind maimuţele în India? Se face o cutie cu o gaură în ea. În cutie se pun nuci. Maimuţa miroase nucile şi bagă mâna după ele în cutie. Acum însă dimensiunea găurii nu este destul de mare cât să permită pumnului închis să iasă, a fost doar destul de mare pentru ca mâna deschisă să intre. Desigur, dacă ar da drumul nucilor, nu ar fi nici o problemă, dar deja intuiţi ce alege... de fiecare dată: ea nu dă drumul nucilor, nici măcar când vânătorul se apropie de ea. De multe ori oamenii nu se comportă mai deştept decât acele maimuţe, deşi ne place să spunem că "animalele sunt proaste".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu