Dresajul copiilor

În primi ani de viață, copii sunt cele mai pure, maleabile și vulnerabile ființe, iar responsabilitatea părinților este aceea de a-i proteja și educa pentru a-i forma ca oameni. Pentru aceasta, copii mici primesc o cantitate enormă de atenție din partea adulților (în principal pentru că sunt dulci și fascinanți în puritatea lor). După un timp relativ scurt, copii devin dependenți de atenție și starea de bine pe care o simt atunci când sunt îngrijiți – momentul perfect pentru a începe dresajul.

Cam pe-acum copii fac "greșeli" și trebuie educați. Educarea se face simplu: "ori faci ce spun eu, ori te pedepsesc" - unde pedeapsa variază de la o palmă peste ochi, în cazurile mai dure, sau înlăturarea unui element care le face plăcere (o păpușă, bicicleta, calculatorul etc). Toate sunt restaurate atunci când copiul se conformează. Foarte repede, copilul învață să se teamă de pedeapsă, deoarece îi înlătură lucruri dragi lui sau pur și simplu nu mai primește atenția celor mari.

Procesul urmează la școală, unde copii sunt așezați în bancă și obligați să asimileze informație într-un mod sec. Din nou, fac ce spune profesorul sau sunt pedepsiți prin note mici și mustrări. Cei care sunt dotați pentru a învăța, primesc cea mai multă atenție, spre deosebire de cei care posedă alt tip de geniu (ca notă suplimentară, pe lângă geniul lingvistic și numeric care sunt notate în școală, există și geniul comunicării interpersonale, geniul fizic/sportiv ș.a. care sunt ignorate și uneori condamnate în școală).

Poate vi se pare că "dresaj" este mult prea dur și deplasat în contextul de față, dar adevărul este că nu se poate găsi un cuvânt mai potrivit - înlocuiți calculator cu biscuite și copil cu câine și lucrurile se clarifică ("Șezi și îți dau un biscuite și te scarpin pe piept"). Lipsesc de cele mai multe ori explicațiile care să satisfacă întrebarea "De ce am greșit?" pe care o pun inevitabil cei mici, și prea puțini sunt părinții care sunt dispuși să își conducă copii spre educație, în loc să îi trimită acolo în șuturi.

Rezultatul final al acestui proces dur de formare a copiilor este că odată ajunși pe picioarele lor, caută în continuare, sub impulsul unui program subconștient bine înfipt, aprobarea celorlalți, deci implicit atenția lor. O caută până la nivelul în care singurătatea este inaceptabilă în absența atenției celorlalți, și atât de groaznică încât toate dedesubturile minții ies la iveală în singurătate și liniște.

Orice e mai bun ca singurătatea: radio, bârfe, TV (mai ales TV – simulatorul de viață) și multe altele.

Cum scapi de așa ceva? Aș spune că e simplu – cel puțin sună simplu – dar aplicarea nu poate fi făcută de nici o entitate externă: pentru orice faci, orice gândești, pune o întrebare simplă: faci pentru tine? Faci pentru că așa simți? Sau faci pentru că așa ai fost obișnuit/educat? Faci pentru a obține atenția celorlalți? În momentul în care o astfel de activitate este depistată, ea trebuie oprită. Continuarea ei consumă resurse valoroase.

S-ar putea să fie și oameni care să rămână brusc fără activități de făcut și gânduri de gândit. Dacă reușiți să ajungeți în faza în care să realizați că sunteți atât de falși, este perfect, pentru că cel care a realizat aceasta este sămânța de adevăr din voi, și pentru prima oară în atât de mult timp, i-ați permis să se manifeste. Totodată în acest moment, creierul funcționează, este cu adevărat pus în mișcare în căutarea soluției la această problemă, și astfel se poate începe procesul de conștientizare a propriei ființe.