joi, 10 aprilie 2008

Responsabilitatea comunicarii cu dumnezeu

O experienţă autentică de comunicare cu dumnezeu are loc întotdeauna în inimă (cât mai departe de minte). În momentul în care se încearca exprimarea ei în exterior, este supusă unui tir de întrebări care cer argumentarea, detalierea mesajului şi bine-nţeles este pusă la îndoială autenticitatea mesajului.
Astfel de experienţe, de cele mai multe ori, nu ajung să fie exprimate în cuvinte, fiind catalogate ca "produse ale imaginaţiei" sau "gânduri răzleţe".
Dacă se trece de acest filtru, urmează transpunerea sentimentului in cuvinte. În această fază, se continuă trunchierea mesajului prin aplicarea unui limbaj profilat pe descrierea unui mediu fizic si nicidecum a unui mediu spiritual. Comparând produsul obţinut acum, sintagma care vine in minte este "râsu-plânsu", deoarece în calatoria dintre inimă, prin minte şi spre gură, n-a mai rămas decât o carcasă goală şi câteva fragmente de mesaj, care în cel mai bun caz sună frumos si înălţător.
Acum această carcasă goală trebuie sa facă faţă în faţa următorului val de întrebări care vine din partea celor care aud mesajul, din nou despre autenticitatea şi detaliile mesajului, dar de această dată venit din partea altor minţi.
Alterarea continuă prin conformarea mesajului pentru înţelegerea fiecăruia si argumentarea autenticităţii. Practic mesajul se pierde cu fiecare moment de post-procesare. Expunerea trăirilor interioare are loc datorită unui mecanism psihologic prin care individul caută aprobarea celor din jur pentru acţiunile, sentimentele şi trăirile sale.
În cele din urmă, mesajul este fie blocat şi uitat fie adaptat cerinţelor pieţei.

Cu toţii am vrea ca dumnezeu să vină să ne vorbească. Am fi onoraţi, uimiţi, gâdilaţi în orgoliu de un asemenea eveniment. Îl aşteptăm să vină coborând din ceruri într-un car de foc, tras de 14,2 cai de cu coamele de foc etc. şi să ne spună 2 fraze la care să medităm toată viaţa. Bine-nţeles publicul aferent este obligatoriu, cine altfel ne va crede povestea noastră? (că doar n-avem încredere in ceea ce simţim). Deasemenea acelaşi public trebuie să confirme povestea în faţa presei avide de informaţii senzaţionale.
Cum am ajuns la acest gen de aşteptări? De unde am ajuns să îl considerăm pe dumnezeu ca fiind un locuitor al unui rai îndepărtat aflat undeva departe de raza vizuală a astronomilor? El se află în tot ceea ce este. În fiecare atom şi fiecare briză de aer.
Este frumos să auzi evenimente spectaculoase, dar se uită în mod flagrant despre cine vorbim aici. Vorbim despre părintele nostru, despre cel ce ne iubeşte cel mai mult. Poate că am avut nenumărate conversaţii cu dumnezeu, dar le-am trecut prin minte şi le-am prezentat altora pentru a obţine aprobarea lor. Le-am prezentat borcane manjite cu cea mai dulce miere, cerându-le să vadă borcane pline, şi ne-am mirat atunci când ei au vazut chiar mai puţin decât borcane goale.
Acum avem încredere în minţile înguste şi rigide ale "reprezentanţilor lui dumnezeu", ne uităm la ei si sorbim cuvinte goale, dar criptice şi fascinante. Practic am predat responsabilitatea conversaţiei cu dumnezeu unor minţi impotente. Ce ne aşteptăm să iasă de-acolo? Un alt Iisus sau un Moise? Un alt Einstein sau un Eminescu? Ne asteptăm să iasă oameni care schimbă sisteme de gândire, dintre oameni care urmăresc orbeşte sistemele de gândire? Nici atât nu cred că ne aşteptăm, dar e mai simplu decât să vorbim noi cu el.
Dacă vrem să conversăm, cel mai simplu ar fi să o facem noi. Cea mai scurtă cale între două puncte e în linie dreaptă, nu după vişini, preoţi, dogme şi sisteme de gândire impotente.
Vorbiţi pentru voi şi auziţi pentru voi, nu există altă cale.

Niciun comentariu: