luni, 14 decembrie 2009

Inspiratie

Cu cativa ani in urma Alexandru Macedon a avut puterea de a inspira si conduce o armata intreaga prin toata lumea. Mai tarziu Cicero tinea un discurs si toti cei care il ascultau erau inspirati de cuvintele lui. Iulius Caesar isi inspira oamenii luptand alaturi de ei in prima linie si stand alaturi de ei langa foc.
"Cel mai bun prieten al meu este cel care scoate la suprafata ce-i mai bun din mine" (Henry Ford). Este firesc ca oamenii sa isi doreasca sa fie inspirati de prieteni sau de lideri, sa fie ghidati si sustinuti.
In contrast cu vremurile cand liderii-oratori puteau sa miste inimile multimilor spre unirea catre un scop comun, avem acum lideri pe care "ii alegem" (de parca chiar am avea ce alege, ca deja i-au ales altii pentru noi) si parca din ce in ce incep sa nu mai inteleg pe cei care se duc sa aleaga "raul cel mai mic".
Sincer nu mai inteleg conceptul. Care este mecanismul psihologic prin care o persoana se duce sa isi aleaga liderul stiind ca ii va fi rau chiar daca iese chiar daca nu iese?
Nu ma rog sa se intoarca iar Tepes sau alti mari conducatori, ca nu are sens (nici ei nu cred ca ar mai vrea). Si nici nu promovez vre-un lider pentru ca orice lider ar fi pus in varf, ar avea de face cu... "sistemul". Ciudat este ca am mai auzit ideea de "sistem" de parca ar fi o chestie mecanica ca functioneaza pe baza de sange uman si locuieste in umbra. Dar nu exista o astfel de "chestie mecanica", ci doar oameni. Oameni care si-au ales un loc intre alti oameni si care sunt dispusi sa faca destul de multe pentru a-si pastra locul. E ca la gradinita cand ai ocupat scaunelul mov cu picioare versi si te tii de el cu toata forta sa nu ti-l fure colegul.
In banda desenata Pogo (1970) personajul principal spune "Am vazut dusmanii, iar ei sunt noi". Nici un sistem si nici un lider nu va putea vreodata sa ne schimbe in afara de noi. Iar pana cand noi nu ne vom schimba, nu vom fi capabili sa alegem alt lider, pentru ca toate natiile au liderii pe care ii merita.

Niciun comentariu: