Reguli

În fiecare din noi există un spațiu în care noi ne simțim confortabil... o zonă de confort. În această zonă, nu există decât lucruri cunoscute și nimic niciodată nu ne deranjează sau perturbă în nici un fel. Oamenii crează astfel de zone în jurul lor pentru a putea moțăi în liniște cu ochii deschiși.
Binențeles nu există astfel de zone perfecte unde nimic niciodată nu iese din voia persoanei care deține spațiul sigur. Tot timpul se găsește cineva care să strice armonia perfectă. Acel cineva nu are de unde să știe că ți-a călcat ție pe spațiul tău special (poate cu o înjurătură, o freză mai șpanchi, o ușă uitată deschisă, un sfat bun etc.), și cum nici tu nu poți să îi spui "lasă-mă să dorm în liniște", îi explici politicos că a fost încălcată o... regulă de bun simț (atașul "de bun simț" este cireașa din vârful tortului).
Să nu vă mire dacă ajungeți să dați sfaturi unor oameni pe care vreți să îi ajutați, și vă treziți cu diverse obiecte contondente în deplasare rectilinie uniformă către voi - explicația e simplă: ați călcat spațiul sigur pe care acea persoană l-a format; chiar dacă el este format din probleme și suferință, e siguranța pe care și-a ales-o.
Situația penibilă care se crează este justificată prin încălcarea unei reguli și deci dreptul de a te manifesta cum îți vine ție pe scufiță. Astfel de reguli nu au fost acolo de la nașterea lumii, ci au fost create ulterior de către oameni. Mai exact de anumiți oameni care poartă numele de regulatori - oameni care regulează toate activitățile lor, dar mai ales ale celorlalți.
În urma unui efort colectiv pe parcursul a câteva mii de ani, avem o baterie considerabilă de reguli de bune maniere, vestimentație, conduită, limbaj, religioase, gândire (cum exact au ajuns la concluzia că gândurile unui om pot fi ordonate și îngrădite, nu știu) etc...
Urmând aceste simple reguli, aveți cu siguranță șansa să nu deranjați prea mulți oameni. Deși totodată nu prea aveți cum să inspirați prea mulți oameni. Iar dacă e să ne gândim la Einstein, Galileo Galilei, Iulius Caesar, Iisus, Țepeș... nici unul dintre ei nu a fost prea bun în respectarea regulilor, dar cu siguranță știți cine sunt la sute de ani după moartea lor, tocmai pentru încălcarea regulilor.
A respecta regulile și a trăi în liniște și pace stupidă e destul de ușor... și vei dispărea la fel de ușor precum ai apărut, deși nu se prea poate spune că ai apărut din moment ce n-ai ieșit din linie. Din moment ce ai fost doar o biată cifră într-un număr de oameni.
"Dacă respecți toate regulile, pierzi toată distracția" - Katharine Hepburn.
Așa că bucurați-vă de viață și nu mai lăsați toți constipații să vă reguleze după cum li se pare lor că bate lumina.

Un trecător

Un drumeț trecea printr-o pădure pe timp de noapte. Constată la un moment dat că pe drum și-a pierdut punga cu bani. În pădure este întuneric și nu are cum să o caute, dar nici nu poate să se cazeze la un han. La marginea pădurii în schimb, care acum este foarte aproape, luna are destulă putere să lumineze. Așa că iese din pădure și începe să caute punga la marginea pădurii. (Nu râdeți). Un alt drumeț ajunge și el la marginea pădurii, și observându-l pe primul îl întreabă ce-a pățit:
- Ai pierdut ceva?
- Mi-am pierdut punga de bani și nu am cum să mă cazez la han.
- Atunci hai că te ajut să o cauți.
Și astfel acum 2 oameni caută punga de bani la marginea pădurii.
- Dar totuși unde ai pierdut punga? întreabă cel de-al 2-lea.
- Păi undeva în pădure.
- Și noi de ce căutăm la marginea pădurii???
- Păi în pădure este beznă! Doar aici avem lumină să căutăm ceva.
Gluma e bună dar e întâlnită frecvent în viețile noastre. De câte ori nu ați ajuns să aveți o problemă de natură interioară (depresie, supărare, gânduri obținute în urma unui eveniment sau film urât)? Care a fost soluția pe care ați aplicat-o? Un film? O muzică care vă motivează sau dimpotrivă, care rezonează cu sentimentul? Și de câte ori n-ați adus un prieten căruia i-ați explicat toate simptomele, dar mai puțin sursa stării voastre?
Căutatul la lumină e foarte comic, și avem oameni pe care îi plătim să caute cu noi la lumină (se cheamă psihologi). Iar aceștia sunt nevoiți să se facă că vă ajută cu căutatul la lumină când de fapt vă întreabă pe unde ați venit în speranța că vor putea să găsească punga reală (în cazurile bune în care chiar vor să ajute).
Cauzele se află în interiorul nostru, nu în exterior.
- Mi-a luat Dunărea casa!!
- Cine te-a pus să faci casa la 10m de maul Dunării?
Sentimentul pe care îl ai atunci când plasezi vina pe ceva extern aduce o formă de liniște, dar odată cu externalizarea cauzei, pierzi controlul evenimentului: tu nu poți face nimic, totul va depinde de cât de lunecos o să fie drumul sau câte clame ai în cutia de pe birou.
Nu vă oprește nimeni să fiți liniștiți, dar nici să nu vă plângeți când realizați că viața voastră este condusă literalmente de alții din jurul vostru.

Dresajul copiilor

În primi ani de viață, copii sunt cele mai pure, maleabile și vulnerabile ființe, iar responsabilitatea părinților este aceea de a-i proteja și educa pentru a-i forma ca oameni. Pentru aceasta, copii mici primesc o cantitate enormă de atenție din partea adulților (în principal pentru că sunt dulci și fascinanți în puritatea lor). După un timp relativ scurt, copii devin dependenți de atenție și starea de bine pe care o simt atunci când sunt îngrijiți – momentul perfect pentru a începe dresajul.

Cam pe-acum copii fac "greșeli" și trebuie educați. Educarea se face simplu: "ori faci ce spun eu, ori te pedepsesc" - unde pedeapsa variază de la o palmă peste ochi, în cazurile mai dure, sau înlăturarea unui element care le face plăcere (o păpușă, bicicleta, calculatorul etc). Toate sunt restaurate atunci când copiul se conformează. Foarte repede, copilul învață să se teamă de pedeapsă, deoarece îi înlătură lucruri dragi lui sau pur și simplu nu mai primește atenția celor mari.

Procesul urmează la școală, unde copii sunt așezați în bancă și obligați să asimileze informație într-un mod sec. Din nou, fac ce spune profesorul sau sunt pedepsiți prin note mici și mustrări. Cei care sunt dotați pentru a învăța, primesc cea mai multă atenție, spre deosebire de cei care posedă alt tip de geniu (ca notă suplimentară, pe lângă geniul lingvistic și numeric care sunt notate în școală, există și geniul comunicării interpersonale, geniul fizic/sportiv ș.a. care sunt ignorate și uneori condamnate în școală).

Poate vi se pare că "dresaj" este mult prea dur și deplasat în contextul de față, dar adevărul este că nu se poate găsi un cuvânt mai potrivit - înlocuiți calculator cu biscuite și copil cu câine și lucrurile se clarifică ("Șezi și îți dau un biscuite și te scarpin pe piept"). Lipsesc de cele mai multe ori explicațiile care să satisfacă întrebarea "De ce am greșit?" pe care o pun inevitabil cei mici, și prea puțini sunt părinții care sunt dispuși să își conducă copii spre educație, în loc să îi trimită acolo în șuturi.

Rezultatul final al acestui proces dur de formare a copiilor este că odată ajunși pe picioarele lor, caută în continuare, sub impulsul unui program subconștient bine înfipt, aprobarea celorlalți, deci implicit atenția lor. O caută până la nivelul în care singurătatea este inaceptabilă în absența atenției celorlalți, și atât de groaznică încât toate dedesubturile minții ies la iveală în singurătate și liniște.

Orice e mai bun ca singurătatea: radio, bârfe, TV (mai ales TV – simulatorul de viață) și multe altele.

Cum scapi de așa ceva? Aș spune că e simplu – cel puțin sună simplu – dar aplicarea nu poate fi făcută de nici o entitate externă: pentru orice faci, orice gândești, pune o întrebare simplă: faci pentru tine? Faci pentru că așa simți? Sau faci pentru că așa ai fost obișnuit/educat? Faci pentru a obține atenția celorlalți? În momentul în care o astfel de activitate este depistată, ea trebuie oprită. Continuarea ei consumă resurse valoroase.

S-ar putea să fie și oameni care să rămână brusc fără activități de făcut și gânduri de gândit. Dacă reușiți să ajungeți în faza în care să realizați că sunteți atât de falși, este perfect, pentru că cel care a realizat aceasta este sămânța de adevăr din voi, și pentru prima oară în atât de mult timp, i-ați permis să se manifeste. Totodată în acest moment, creierul funcționează, este cu adevărat pus în mișcare în căutarea soluției la această problemă, și astfel se poate începe procesul de conștientizare a propriei ființe.

Musca

Schimbă-ţi gândurile şi îţi vei schimba lumea.
Norman Vincent Peale

Vrei sa-l auzi pe Dumnezeu vorbindu-ti?

Ai fost educat ca dumnezeu este o fiinta atat de ... "extrem de fascinant de superioara" incat nici macar nu poti sa o concepi cu mintea. O fiinta care exista undeva intr-un taram perfect, unde pasarelele canta si izvoarele susura etc. si ale carui singure atribute incep cu "omni-" (omniprezent, omnipotent s.a.) urmarind cu interes terenul de joaca al ceatiilor sale. Dat fiind ca totusi pentru omul de rand o imagine trebuie proiectata asupra lui, s-a ajuns la imaginea tatalui aspru si impunator - a functionat destul de bine pentru oamenii din acele timpuri. Faca-se voia ta a devenit un motto care a suprimat liberul arbitru mai repede decat ai spune "tatal nostru". Dar nu despre aceasta imagine usor digerabila si usor folosibila vreau sa discut. Ci mai degraba despre acel aspect de omniprezenta.
Aceeasi fiinta exista in tot ceea ce este. Deci poate fi gasita in orice fir de praf si in orice planta sau animal, dar mai ales poate fi gasita in fiecare dintre noi. Si tot aceeasi fiinta ne iubeste ca pe fii lui, indiferent de culoare, crez sau apartenenta politica (posibil ca multi sa nu fie de acord cu
Se poate comunica cu o astfel de entitate? De ce nu? De ce n-ar vrea Creatorul-tata sa vorbeasca cu creatia-copilul sau? Nu exista un astfel de motiv. De ce nu l-ai auzit pana acum? Pentru ca nu l-ai ascultat. Ai fost educat ca esti mic, sfrijit, vierme insignifiant, fir de praf in fata lui; ca pacatele tale stiute si nestiute sunt infinite, iar cum tatalui tau nu-i plac pacatele, nici tu nu ai cum sa stai drept in fata lui. Deci pozitia ta trebuie sa fie permanent cu capul plecat, in genunchi, eventual cu fruntea lipita de parchet...
Poate acum, ceva mai lucizi si mai cercetatori, nu mai acceptam multe dintre aceste gogosi, dar adevarul este ca si-au indeplinit scopul initial cu un succes aproape macabru dpdv spiritual: indiferent daca esti sau nu crestin, ai fost facut sa crezi ca esti departe de Creatorul tau.
Ai capacitatea acum sa simti Creatorul din jurul tau? Din mouse-ul de sub mana ta si din scaunul pe care stai? Din masa din fata ta sau din browser-ul de internet? Dar cel mai important: poti sa simti Creatorul din tine?
Aici e partea in care te blochezi: poti sa ti-l inchipui departe (cat mai departe); poti sa ti-l inchipui suparat pentru a avea o scuza sa privesti in jos; poti sa ti-l inchipui omniprezent, dar oriunde mai putin in jurul tau... Ideea de a fi langa tine te infioara, mintea o pricepe, dar se bate cap in cap cu notiunile bagate pe gat de religie - cum sa stea langa un pacatos? cum sa ma vada in timp ce pacatuiesc? cum sa ma accepte asa cum sunt? oare cand am sa fiu vrednic de iubirea lui? oare cand n-am sa mai pacatuiesc? oare acum e suparat pe mine? ar putea sa ma ierte?... Raspunsul la toate astea e destul de simplu: Nu ai nici o sansa in existenta asta sa fii un crestin perfect - este din toate punctele de vedere imposibil pentru ca doar un robot ar putea sa fie un crestin perfect; ai fost nascut imperfect dpdv al preotilor si vei muri imperfect... DAR, esti, ai fost si vei fi, copilul Lui perfect. Vrei sa afli daca esti sau nu iubit de Dumnezeu? Intreaba-l personal.
Cum? Primul pas ar fi sa faci liniste in tine, pentru a-l auzi. Dumnezeu nu tipa, deci nu are cum sa razbata prin diareea de ganduri care iti curge prin minte in permanenta (incat nici noaptea nu se face liniste). Cum exact ai vrea sa auzi ceva ce se poate asemana cu susurul unei ape sau cu adierea vantului, in mijlocul unor guri care tipa si zbiara.
Dumnezeu iti va vorbi daca il vei asculta, si ii vei vorbi si tu lui, dar pentru asta trebuie sa mergi tu la el, acolo unde izvoarele susura si vantul adie... cu singura mentiune ca acesta nu e un loc fizic, ci sunt linistea din tine.

Liniste

Acum ceva timp, o serie de evenimente, relativ neplacute, s-a incheiat, permitandu-mi sa am un moment de respiro si sa privesc la ceea ce a trecut. Precum o cursa printre obstacole taioase si contondente la finalul careia apuci sa respiri si sa faci numaratoarea membrelor ramase, a vanatailor, ranilor etc. si sa vezi din exterior cursa din care tocmai ai iesit.
Nu voi povesti 'cursa', nu are sens si nu intereseaza pe nimeni (aproape ca nici pe mine); dar voi incerca sa va impartasesc din sentimentul pe care il am atunci cand pasesc din nou pe pamant uscat si continui sa merg.
Cateodata ma raportez la ceea ce spun sau cred ceilalti (se poate folosi ca indicator de nebunie... cand toti iti dau dreptate, nu e bine), dar in privinta continuarii drumului, nu am cum. Este oarecum acel moment care intr-o discutie este simbolizat de tacerea dintre 'sa vezi, draga, ce mi s-a intamplat' si 'eh, totul e bine cand se termina cu bine'. Un moment care nu poate fi exprimat. Este un eveniment gol - lipsit de orice semnificatie, culoare, miros, gand... un continut ce nu poate fi exprimat.
Intrebarea fireasca este de ce mai discut despre asa ceva?
Simplu: acel moment, acea scurta perioada, este plina pana la refuz cu potential. Ca o foaie alba perfect goala, absolut perfecta in puritatea ei, care urmeaza sa fie modelata intr-un alt capitol din viata noastra.
Acum se arata mult mai clar ca de obicei optiunile, posibilitatile, drumurile in viata. Aceasta are loc datorita linistii interioare care se lasa acum. Mintea a obosit dupa efortul depus si a terminat de analizat, iar acum se odihneste. Cam pe-acum este momentul in care ideile geniale si inspiratia divina intra in scena. Precum linistea care se lasa in aglomeratia unei piete pentru a permite unei pasari sa isi etaleze trilul. In astfel de momente au loc schimbarile cele mai profunde si mai de durata, care decid tipul si frecventa urmatorului capitol din viata, daca nu chiar pentru mai multe sau chiar restul vietii. Acum se poate alege intre a reveni pe drumurile initiale, a pasi pe drumuri mai luminoase, a reveni pe drumurile deja batute...
Multi nu cred ca au realizat existenta unor astfel de momente, sau, mai mult, nu stiu le-au folosit potentialul... poate nici nu le vor cauta... Si e pacat intr-un fel, pentru ca o astfel de liniste e rara in zilele noastre. Intr-un fel ma duce cu gandul la ceea ce mai spun preotii in unele momente ale slujbei: "Pace voua" (sau in traducere 'putina liniste, va rog, ca nu puteti auzi si nu puteti vedea cum trebuie').
Incercati - si doar pentru cateva secunde - sa va ascultati linistea din interior, cine stie ce idei stralucite vor rasari de acolo?