Ce bine este... cand este rau...

E relativ usor sa intalnest o persoana mai bolnava sau mai in varsta posesoare a unor boli destul de grave, si este si mai usor sa anticipezi raspunsul acelei persoane la intrebarea "Ce faci/cum te simti?": "Bine.". Suna uneori de-a dreptul ciudat, cand vezi persoana ca sufera sub apasarea durerii, dar raspunde cu "bine".
Dar ce este "bine"? Cea mai buna definitie a lui "bine/bun" este ceva cu care esti de acord. Doar atat. Oare ce-si spun 2 hoti dupa ce au spart o casa si nu au fost prinsi? Sau ce spun 2 pescari care au prins destul peste? Sau un expert in demolari care tocmai a darmat o cladire? "A mers bine"... Pe de alta parte, opusul - "rau" - este acel lucru cu care nu esti de acord. Definitia este relativ fireasca...
Si unde e dilema? Pai cum ramane cu persoana care sufera si spune ca este "bine"? E ciudat, dar de fapt este natural: respectiva persoana si-a acceptat durerea ca facand parte din realitatea proprie. "Este bine" se poate traduce in "este normal pentru mine". Daca dintr-o data starea ei de rau ar disparea, atunci in mod sigur ar exista semne de intrebare.
Daca dintr-o data toate lucrurile in lume ar fi puse in ordine si ar disparea violentele si nedreptatile, nimeni nu ar crede asta imediat... poate dupa cateva zile ar incepe sa creada, eventual ar fi perfect convinsi dupa cateva saptamani, dar initial oricine ar putea sa jure ca ceva "nu este bine". Si nu pentru ca n-ar fi frumos sau drept sau placut... ci pentru ca ceva lipseste din realitatea lor.
Deci, voi ce raspundeti atunci cand spuneti "bine"? Ce ati transmis? Ce vi se transmite cand vi se spune "bine"? ... nimic... absolut nimic..."Bine" este cuvantul fara sems, fara incarcatura, fara valoare.

Dresajul copiilor

În primi ani de viață, copii sunt cele mai pure, maleabile și vulnerabile ființe, iar responsabilitatea părinților este aceea de a-i proteja și educa pentru a-i forma ca oameni. Pentru aceasta, copii mici primesc o cantitate enormă de atenție din partea adulților (în principal pentru că sunt dulci și fascinanți în puritatea lor). După un timp relativ scurt, copii devin dependenți de atenție și starea de bine pe care o simt atunci când sunt îngrijiți – momentul perfect pentru a începe dresajul.

Cam pe-acum copii fac "greșeli" și trebuie educați. Educarea se face simplu: "ori faci ce spun eu, ori te pedepsesc" - unde pedeapsa variază de la o palmă peste ochi, în cazurile mai dure, sau înlăturarea unui element care le face plăcere (o păpușă, bicicleta, calculatorul etc). Toate sunt restaurate atunci când copiul se conformează. Foarte repede, copilul învață să se teamă de pedeapsă, deoarece îi înlătură lucruri dragi lui sau pur și simplu nu mai primește atenția celor mari.

Procesul urmează la școală, unde copii sunt așezați în bancă și obligați să asimileze informație într-un mod sec. Din nou, fac ce spune profesorul sau sunt pedepsiți prin note mici și mustrări. Cei care sunt dotați pentru a învăța, primesc cea mai multă atenție, spre deosebire de cei care posedă alt tip de geniu (ca notă suplimentară, pe lângă geniul lingvistic și numeric care sunt notate în școală, există și geniul comunicării interpersonale, geniul fizic/sportiv ș.a. care sunt ignorate și uneori condamnate în școală).

Poate vi se pare că "dresaj" este mult prea dur și deplasat în contextul de față, dar adevărul este că nu se poate găsi un cuvânt mai potrivit - înlocuiți calculator cu biscuite și copil cu câine și lucrurile se clarifică ("Șezi și îți dau un biscuite și te scarpin pe piept"). Lipsesc de cele mai multe ori explicațiile care să satisfacă întrebarea "De ce am greșit?" pe care o pun inevitabil cei mici, și prea puțini sunt părinții care sunt dispuși să își conducă copii spre educație, în loc să îi trimită acolo în șuturi.

Rezultatul final al acestui proces dur de formare a copiilor este că odată ajunși pe picioarele lor, caută în continuare, sub impulsul unui program subconștient bine înfipt, aprobarea celorlalți, deci implicit atenția lor. O caută până la nivelul în care singurătatea este inaceptabilă în absența atenției celorlalți, și atât de groaznică încât toate dedesubturile minții ies la iveală în singurătate și liniște.

Orice e mai bun ca singurătatea: radio, bârfe, TV (mai ales TV – simulatorul de viață) și multe altele.

Cum scapi de așa ceva? Aș spune că e simplu – cel puțin sună simplu – dar aplicarea nu poate fi făcută de nici o entitate externă: pentru orice faci, orice gândești, pune o întrebare simplă: faci pentru tine? Faci pentru că așa simți? Sau faci pentru că așa ai fost obișnuit/educat? Faci pentru a obține atenția celorlalți? În momentul în care o astfel de activitate este depistată, ea trebuie oprită. Continuarea ei consumă resurse valoroase.

S-ar putea să fie și oameni care să rămână brusc fără activități de făcut și gânduri de gândit. Dacă reușiți să ajungeți în faza în care să realizați că sunteți atât de falși, este perfect, pentru că cel care a realizat aceasta este sămânța de adevăr din voi, și pentru prima oară în atât de mult timp, i-ați permis să se manifeste. Totodată în acest moment, creierul funcționează, este cu adevărat pus în mișcare în căutarea soluției la această problemă, și astfel se poate începe procesul de conștientizare a propriei ființe.

Canale de comunicaţie

Până acum, atât în biblie cât şi în vremurile noastre, dumnezeu s-a tot străduit să ne trimită mesaje care să ne ajute în drumul nostru spiritual. După cum se obişnuieşte însă, mesajele nu vin pe calea luminii şi aerului, tocmai din locaşul său, până la urechile păcatoşilor creştini (deşi ar putea, dar trecem peste acest detaliu). Toate mesajele sale au venit prin canale umane: prooroci, preoţi, lideri spirituali etc. Într-un cuvânt, surse avizate.

Ce este o sursă avizată? Este un omuleţ aşezat în poziţia sa de difuzor spiritual de către alţi omuleţi incapabili să audă pentru ei. Ca fapt divers, ideea de sfânt este destul de bizară: vine de la sanctus în latină, şi înseamnă avizat de biserică, adică nu poţi deveni sfânt decât dacă anumite persoane (a căror sfinţenie este discutabilă sau absentă) te declară sfânt. Poate pentru acest motiv, nu este declarată nici o persoană vie ca fiind sfânt – închipuiţi-vă ce ar însemna dacă un sfânt în viaţă ar deschide gura să spună ceva ce nu figurează în biblie sau în dogma bisericească. E mult mai sigur să fie sanctificaţi după ce încheie contractul cu viaţa asta, pentru că morţii nu vorbesc.

(Revenind la comunicările spirituale) întotdeauna, datorită implicării minţii în transmiterea mesajului, transmisia este alterată. Dacă un mesaj se bate cap în cap cu ceva ce persoana consideră ca fiind inadmisibil, atunci acel mesaj este anulat sau modificat. Nu ştiu câţi au înţeles mesajul aşa că mă voi ajuta de nişte citate dintr-o carte...

Mă iubeşte...

• 1 Ioan 4:8. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. 18. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
  

Nu mă iubeşte…:

• Luca 1:50. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El.
  
• Efeseni 5:21. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. 22. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, 23 Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii[…]
  

Iisus boteza:

• Ioan 3:22. După acestea a venit Iisus şi ucenicii Lui în pământul Iudeii şi stătea acolo şi boteza.
  

Iisus nu boteza, ci apostolii:

• Ioan 4:2. Deşi Iisus nu boteza El, ci ucenicii Lui,
  

Vei fi judecat doar după cuvintele şi faptele tale:

• Matei 12:36. Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. 37. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.
  
• Luca 10:26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? 27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.
  
• Ioan 5:29.Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.
  

Vei fi judecat doar după credinţa ta (sau naşterea a 2-a oară):

• Ioan 3:3. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.
  
• Ioan 3:18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. 36. Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.
  
• Marcu 16:16. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.
  

Iisus este paşnic:

• Luca 2:14. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
  
• Ioan 14:27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.
  
• Ioan 16:33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi.
  

Iisus aduce război şi dezbinare:

• Apocalipsa 19:11. Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate.
  
• Luca 12:51. Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare.
  
• Matei 10:34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
  

Este bine să fii fericit?

• Pildele lui Solomon 15:13. O inimă veselă înseninează faţa, iar când inima e tristă şi duhul e fără de curaj.
  
• Pildele lui Solomon 17:22. O inimă veselă este un leac minunat, pe când un duh fără curaj usucă oasele.
  
• Ecclesiastul 8:15. Şi am ridicat în slăvi veselia, căci nu este nimic mai bun pentru om sub soare, decât să mănânce, să bea şi să se veselească. Numai de l-ar întovărăşi la lucrul lui în tot timpul vieţii pe care Dumnezeu i-o dă sub soare!
  

Nu e bine să fii fericit:

• Ecclesiastul 7:3. Mai bun este necazul decât râsul, căci întristarea feţei este bună pentru inimă.
  

Nu mai insist cu fragmentele, deşi este o sursă umoristică de excepţie, dar vă las cu o singură întrebare: oare nu este acelaşi dumnezeu care a vorbit prin toţi? (asta presupunând că dumnezeu a vorbit prin ei, de ce altfel s-ar afla în biblie toate astea). Cum se poate justifica cantitatea imensă de neconcordanţe din interiorul bibliei, dar mai ales neconcordanţele între dumnezeul prezentat în biserică şi cel prezentat în biblie?

Nu e de mirare că există atât de multe secte, pentru o carte cu atâtea interpretări, toate variate şi de multe ori opuse. Oare acelaşi dumnezeu care a spus că este iubire, este cel care strica sămânţa necredincioşilor (Maleahi 2:3) şi ordona masacrul femeilor şi copiilor (Numerii 31:17)?

Ciudat... pe puţin ciudat...