Savoarea Vietii

50%

2011-09-20T10:42:00.000+03:00

„A greși este omenește”... o sintagmă cu care mulți sunt de acord. Și de ce nu, toată lumea a greșit și este normal să se poată identifica cu ceva ce exprimă o trăire mai veche. Am ales în schimb sintagma pentru că exprimă doar 50% din adevăr, și mai exact acea jumătate care este cel mai ușor de acceptat. Știți care este a 2-a parte? Indicație: originea frazei este în latină.

Nu suntem chiar atat de inteligenti pe cat ne laudam

2010-07-30T12:01:00.003+03:00

A muri...

2010-04-15T08:41:00.001+03:00

... e ca si cum te-ai duce la un film care ti-a fost recomandat ca fiind bun. Te duci, te asezi impreuna cu ceilalti, iar dupa primele minute realizezi ca nu este genul tau de film... asa ca te ridici de pe scaun si pleci... iar cei care inca sunt in sala, vazand asta, vazand ca nu ai stat acolo sa rezisti cu ei pana la final, se aduna si tin o inmormantare pt tine.

Legea reciprocitatii

2010-02-15T10:45:00.002+02:00

Simplu... Un om statea iarna si explica cuptorului lui: "Mai intai imi dai caldura, si apoi iti dau lemne". Si oricat de stupid ar parea acest om, marea majoritate a oamenilor, exact asa gandesc.

Lasati emotiile sa va ghideze

2010-01-08T10:30:00.003+02:00

Abraham Hicks - Lasati emotiile sa va ghideze (copyrighted Jerry and Esther Hicks).

Sunteti mult mai creativi decat credeti

2009-12-16T22:01:00.004+02:00

"Sunteti mult mai creativi decat credeti. Sunteti mult mai creativi decat va puteti gandi ca sunteti." Dr. Sue Morter
O foarte reusita prezentare in care este analizata capacitatea creatoare a omului intr-o maniera digerabila si simpla.

.

Inspiratie

2009-12-14T15:07:00.003+02:00

Cu cativa ani in urma Alexandru Macedon a avut puterea de a inspira si conduce o armata intreaga prin toata lumea. Mai tarziu Cicero tinea un discurs si toti cei care il ascultau erau inspirati de cuvintele lui. Iulius Caesar isi inspira oamenii luptand alaturi de ei in prima linie si stand alaturi de ei langa foc.
"Cel mai bun prieten al meu este cel care scoate la suprafata ce-i mai bun din mine" (Henry Ford). Este firesc ca oamenii sa isi doreasca sa fie inspirati de prieteni sau de lideri, sa fie ghidati si sustinuti.
In contrast cu vremurile cand liderii-oratori puteau sa miste inimile multimilor spre unirea catre un scop comun, avem acum lideri pe care "ii alegem" (de parca chiar am avea ce alege, ca deja i-au ales altii pentru noi) si parca din ce in ce incep sa nu mai inteleg pe cei care se duc sa aleaga "raul cel mai mic".
Sincer nu mai inteleg conceptul. Care este mecanismul psihologic prin care o persoana se duce sa isi aleaga liderul stiind ca ii va fi rau chiar daca iese chiar daca nu iese?
Nu ma rog sa se intoarca iar Tepes sau alti mari conducatori, ca nu are sens (nici ei nu cred ca ar mai vrea). Si nici nu promovez vre-un lider pentru ca orice lider ar fi pus in varf, ar avea de face cu... "sistemul". Ciudat este ca am mai auzit ideea de "sistem" de parca ar fi o chestie mecanica ca functioneaza pe baza de sange uman si locuieste in umbra. Dar nu exista o astfel de "chestie mecanica", ci doar oameni. Oameni care si-au ales un loc intre alti oameni si care sunt dispusi sa faca destul de multe pentru a-si pastra locul. E ca la gradinita cand ai ocupat scaunelul mov cu picioare versi si te tii de el cu toata forta sa nu ti-l fure colegul.
In banda desenata Pogo (1970) personajul principal spune "Am vazut dusmanii, iar ei sunt noi". Nici un sistem si nici un lider nu va putea vreodata sa ne schimbe in afara de noi. Iar pana cand noi nu ne vom schimba, nu vom fi capabili sa alegem alt lider, pentru ca toate natiile au liderii pe care ii merita.

Educo

2009-11-26T08:14:00.004+02:00

"In vremuri schimbatoare, cei ce invata vor mosteni lumea, iar cei invatati se vor trezi superb dotati pentru o lume care nu mai exista" - Eric Hoffer
Pentru secolul XVI sau pentru secolul III, cerintele pentru un om educat erau relativ simple, cu atat mai mult cu cat urma sa faca toata viata lui acel lucru, intr-o lume unde toate lucrurile mergeau incet, incet... Orice l-ai invata, are sanse sa ii foloseasca tot restul vietii.
Educatia secolului XXI tinde sa perpetueze acest sistem de invatamant ca și când studenții și elevii care trec prin el ar urma să lucreze cândva în urmă cu vreo câteva secole.
Stiati ca educatie vine din latina: Educo - care înseamnă a aduce la suprafata, a dezvolta din interior? Din pacate scoala ne lasa cu impresia ca exista oameni educati, care intr-un fel sau altul au ajuns sa se urce pana in acel taram idilic unde cunoasterea curge în cascade iar ei au de unde sa dea celor mai putin invatati ca ei.
Doar ca NU EXISTA persoane invatate. Asemenea indivizi nu pot exista intr-un univers unde toate lucrurile ori cresc, ori descresc; ori evolueaza, ori involueaza. Aceasta imagine imposibila se destrama si mai tare pe masura ce lumea in care traim se schimba mai repede decat pot fi invatati copii pentru ea. Avem cateva obiecte care se predau in scoli si care sunt considerate invechite in momentul absolvirii facultatii. Nu mai vorbesc despre obiectele care pierd tangenta cu realitatea si care sunt invechite inca din momenul predarii.
Metoda de predare a lui Socrate prin care elevul isi gasea si cultiva singur calea sa in viata si in lume, a fost inlocuita de un sistem unde elevii invata pentru examene, si aproape de loc pentru ei insisi.
Cei care muncesc si obtin o diploma ajung sa se intrebe "ce s-a intamplat? ", "unde este valoarea diplomei mele?". Pentru ca ajung intr-o lume unde ori esti in proces de invatare, ori este in proces de invechire/degradare. Nu exista destinatie sau repaos. Educatia trebuie sa fie parte din activitatea zilnica, la fel ca mancatul sau spalatul pe dinti.
In incheiere, evolutia nu este un proces care poate fi incetinit sau anulat doar de dragul de a mentine functionale niste structuri vechi. Vremea lor a fost si pentru vremea lor au fost exceptionale, dar cine este sa decida pentru momentul prezent? "Invatatii" vechilor sisteme? Poate, dar cei care vor decide vor fi cei care vor face educatie asa cum era facuta la originile ei: pentru a dezvolta individul, nu memoria si un pic intelectul.

Cele mai mari limitari sunt, ca de obicei, cele ale vederii

2009-10-19T11:50:00.005+03:00

Beau Lotto: Optical Illusions show how we see
Ca de obicei, cele mai puternice limitari, sunt cele ale viziunii. Uneori nu tot ceea ce vedem, merita luat ca adevar.

Din pacate, nu avem subtitrare in romana.

Publicaţi postare

Minti rationale

2009-10-16T23:40:00.001+03:00

RAŢIÚNE, (2, 3) raţiuni, s.f. 1. Facultatea omului de a cunoaşte, de a gândi logic, de a înţelege sensul şi legătura fenomenelor;[...]
Gandind rational, se iau datele problemei, se pun in malaxorul dintre urechi, si se freaca pana cand se ajunge la un rezultat - care se spune ca este dedus rational.
Desigur ne place sa zicem ca toti suntem oameni care gandim rational. Sau ca ne place sa ne gandim la noi ca fiind cea mai evoluata specie de pe planeta. Dar oricine ajunge sa cunoasca oamenii un pic mai bine, stie ca in realitate nimeni gandeste rational, ci emotional sau instinctiv.
Cursul unei idei este usor labirintic cu nuante de nebunie temporara. La inceput (la nastere) mintea este goala - perfect functionala, dar goala - nu are legaturi, nu are amintiri, nu are cunostinta despre lumea in care traieste.
In acest recipient gol, se introduc memorii (un lucru normal), iar in timp este concretizata capacitatea de a interactiona cu mediul. Acum, odata cu memoriile, se introduc idei pre-gandite, mai exact, ideile altora - cel mai adesea parinti, profesori, prieteni etc. Aici lucrurile devin comico-dramatice pentru ca este uluitor ce fel de idei poate absorbi mintea unui copil. Ca adult se presupune ca se poate filtra, analiza si prelucra o informatie, dar pentru cei mici, este pur si simplu absorbita. Si ne trezim cu notiuni generice si stupide cum ar fi "fetele sunt slabe", "cainii/paianjenii musca", "rozatoarele sunt scarboase" sau "dumnezeu este alb, satana este negru" si cate altele. Si ne intrebam mai tarziu de ce se formeaza fobii sau de ce pur si simplu unii oameni sunt rai.
Dar revenind la idee, in spatele nostru exista un pachet imens de astfel de "adevaruri ale altora" pe care le consideram ale noastre. Si incepem sa functionam pe baza lor. Cum apare o situatie despre care vrem sa ne formam o parere, scoatem biblia de adevaruri personale si debitam ca la scoala.
Intr-un fel, daca rational ar trebui sa avem datele problemei si sa deducem concluzia; folosind biblia personala, avem o concluzie... hai sa vedem ce date gasim sa sustina asta (restul nu ne intereseaza).

Adaptare la mediu

2009-10-09T18:54:00.006+03:00

Plecand de la fraza "Supravietuirea celui mai adaptabil", nu am putut sa nu ma gandesc un pic la supravietuirea oamenilor si la adaptabilitatea lor. Avand in vedere ca locuim in cam orice zona a globului si exterminam cam orice ne-ar putea intepa, zgaria sau manca, nu prea pot spune ca remarc evolutia.

Momentan avem cateva mici organe prin corp de a caror scop nu suntem foarte lamuriti (a se vedea apendicele, creierul si alte cateva... De ce creierul? Pentru ca nimeni nu e prea sigur de modul in care functioneaza... Pur si simplu functioneaza)
Copii sugari sunt capabili sa intre intr-o stare de hibernare in caz de cataclism (exista copii scosi de sub cladiri darmate la cutremur la cateva zile dupa darmarea lor)
Folosim conform unora 10% din capacitatea intelectuala... Ma rog, nu sunt tocmai un fan al extinderii capacitatii creierului doar de dragul extinderii, dar daca continuam in ritmul asta oare ne vom trezi peste 5000 de ani cu creiere de 5-10 ori mai mici? (Primesti o palma si nu se mai cheama ca "iti suna apa in cap", o sa fie "iti suna biluta in cap")
Ajungem sistematic spre ultimii ani din viata sa nu ne putem incalta fara a ne tine de ceva.
Folosim muschii corpului doar pentru sederea si deplasarea in picioare, sezand la birou, culcat in pat si eventual in genunchi la biserica; si ne miram de ce ni se lasa muschii si apar problemele de oase (ca si cand ar aparea acolo prin mijloace magice, dincolo de puterile noastre)

Gluma, gluma, dar tehnic vorbind, noi nu ne aflam pe o panta tocmai ascendenta de evolutie a organismelor noastre. Iar acest lucru inca nu este destul de interesant comparativ cu faptul ca AM AJUNS totusi la asemenea organisme. Si-atunci intrebarea se pune: CUM am ajuns noi sa "ne" evoluam un creier din a carui capacitate folosim doar 10% in mod constant? Cum exact avem un corp capabil sa se adapteze la conditii de mediu la care nici un alt animal nu face fata?
Si totusi "Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul" (Einstein).

Dan Gilbert se întreabă: De ce suntem fericiţi?

2009-10-04T11:05:00.001+03:00

Din nou, pentru cei interesati, folositi butonul subtitles.

Top 10

2009-10-01T06:27:00.002+03:00

Am gasit de curand o prescurtare destul de interesanta a celor 10 porunci crestine (valabila dealtfel pentru orice alte legi si reguli religioase).

Primele 3 se refera la relatia omului cu divinul, iar celelalte 7 se refera la relatia cu aproapele sau. Cred ca singura lege care nu implica negatia, este cea data de Iisus (n-am gasit exact locul, dar ceva similar gasiti aici).

Informatie, cunoastere

2009-09-29T07:41:00.005+03:00

Carti avem destule. Profesori, destui. Filme documentare, prezentari si surse de informare, destule. Si undeva intre acestea se gasesc multe informatii despre cum poate un om sa aiba succes sau cum ar putea sa evolueze, sa devina ceva mai bun. Cu toate acestea, desi cel mai probabil avem acces la aceste resurse, evolutia nu pare chiar asa usoara.
Ca exemplu: Cati dintre voi ati participat la un curs/prezentare la care chiar ati gasit o informatie interesanta? Cati dintre voi ati ajuns sa folositi acea informatie in mod curent? Motivul pentru care nu ati folosit acea informatie este pentru ca nu ati ajuns sa o traiti, sa o experimentati, sa o aduceti din informatie in experienta.
Un om este format din ceea ce spune, ceea ce gandeste, modul cum arata (si alte cateva mii de componente, dar pentru exemplul de fata luam doar atat). Orice fel de informatie ar ajunge la el, nu o va asimila pana nu o va experimenta in gand, vorba sau fapta.
Informatia iti da iluzia ca stii ceva. Si poate intr-adevar stii, dar este ca si cand la scoala vii cu tema copiata de la un alt elev - informatia este acolo, si nu o poti sustine, pentru ca nu este a ta.
Abia dupa ce informatia a fost experimentata, devine cunoastere. Abia atunci STII.
Sunt multi, prea multi care in zilele noastre sunt plini de informatie si sunt gata sa o revarse cu darnicie peste ceilalti, dar orice ar face, este doar o insiruire de neadevaruri.
Si stiti ce este si mai interesant? Chiar daca intalniti un om care vorbeste "din experienta", care ofera cunoasterea sa reala, este tot un neadevar. De ce? Pentru va VOI nu l-ati experimentat. Poate sa va spuna ca a vazut un cal vopsit in albastru, dar pana cand nu il veti vedea voi, nu va fi o experienta reala.
Chiar si lucrurile pe care le cititi acum, sunt la fel de false. Sunt goale. Poate suna frumos, poate nu sunt formulate perfect, dar pana cand nu le veti trai sa spuneti voi pentru voi "Da, este adevarat"/"Nu, este fals" atunci nu este decat o biata informatie, cu nimic mai buna sau mai rea decat stirile meteo de acum pe 30 iulie pentru ziua de 30 octombrie.
Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. (Ioan 8:32)

Ajutati-i pe cei saraci

2009-09-25T21:42:00.003+03:00

Undeva in istoria omenirii, a aparut ideea ca saracia este intr-o stransa legatura cu spiritualitatea. Intr-un fel este adevarat, dat fiind ca bogatia tinde de cele mai multe ori sa ceara mult mai multa atentie si energie, astfel incat sa fie oferita mai putin pentru spiritualitate.
Pe de alta parte, bogatia spirituala este bogatia suprema - nu de alta, dar cea materiala tinde sa fie perisabila - iar atunci cand bogatia suprema este atinsa, orice alta bogatie este inclusa. Deci cu cat este o persoana mai saraca cu atat potentialul ei de bogatie spirituala este mai mare... teoretic...
Atunci, logic vorbind, a-i ajuta pe cei saraci inseamna sa le perturbam potentialul de bogatie spirituala.
De fapt... stai ca nu se leaga... sunteti siguri ca saracia are vreo legatura cu spiritualitatea?? Ca daca esti sarac: carti - canci, manastiri - canci, liniste - canci (tre sa stai pe langa cei care ti-ar putea oferi mancare) etc. Si cam singurele cuvinte pe care le scot cei saraci din gura nu sunt cuvinte spirituale inaltatoare, ci mai mult cereri de ajutor pt nevoi marunte.
Pentru carti ai nevoie de bani, pentru drumuri in locuri spirituale si linistite, de asemenea. Poate ca raspunsul se gaseste pe calea de mijoc, acolo unde atentia este si pe spiritualitate si pe material. Si acolo unde succesul poate aparea spontan in ambele domenii.
Atunci concluzia directa este: nu ajutati oamenii saraci, pentru ca risca sa devina si mai saraci.

Exercitiu de imaginatie

2009-09-23T15:02:00.002+03:00

Exista o functie interesanta a unor animale cum ar fi salamandrele sau soparlele, si anume capacitatea de a-si regenera membrele pierdute sau chiar parti din corp. Si ati vazut cel mai probabil cum arata o soparla cu o coada de o culoare putin diferita de a corpului.
Sa presupunem ca printr-un experiment al unui vrajitor zapacit, mintea si constiinta unei salamandre ajunge in trupul unui razboinic medieval: sabie in mana, armura pe el si un picior proaspat taiat. Ce credeti ca este acum min mintea salamandrei/om? "Asta e, am un picior taiat... poate mi-l pune medicul la loc"? Sau se gandeste ca din moment ce acum are corpul si creierul care se presupune ca ar fi mai evoluat, pur si simplu va sta un pic intr-un colt pana cand i se va regenera?
Suna ca o intrebare capcana, dar problema e destul de interesanta: avem corpurile teoretic cele mai evoluate de pe tot pamantul, avem un creier destul de mare si tot teoretic nu folosim decat vreo 10% din el, avem puterea tehnologiei si aparent nu prea facem nimic prea bun cu ea... Ceva scartaie tare in toata scena asta. Cei ma evoluati din toata parcarea si totusi nu prea dam dovada ca am fi asa...
Deci, daca ati fi o salamandra transferata in corpul unui om, ce-ati face daca ati pierde un membru?

Ce bine este... cand este rau...

2009-09-07T00:33:00.002+03:00

E relativ usor sa intalnest o persoana mai bolnava sau mai in varsta posesoare a unor boli destul de grave, si este si mai usor sa anticipezi raspunsul acelei persoane la intrebarea "Ce faci/cum te simti?": "Bine.". Suna uneori de-a dreptul ciudat, cand vezi persoana ca sufera sub apasarea durerii, dar raspunde cu "bine".
Dar ce este "bine"? Cea mai buna definitie a lui "bine/bun" este ceva cu care esti de acord. Doar atat. Oare ce-si spun 2 hoti dupa ce au spart o casa si nu au fost prinsi? Sau ce spun 2 pescari care au prins destul peste? Sau un expert in demolari care tocmai a darmat o cladire? "A mers bine"... Pe de alta parte, opusul - "rau" - este acel lucru cu care nu esti de acord. Definitia este relativ fireasca...
Si unde e dilema? Pai cum ramane cu persoana care sufera si spune ca este "bine"? E ciudat, dar de fapt este natural: respectiva persoana si-a acceptat durerea ca facand parte din realitatea proprie. "Este bine" se poate traduce in "este normal pentru mine". Daca dintr-o data starea ei de rau ar disparea, atunci in mod sigur ar exista semne de intrebare.
Daca dintr-o data toate lucrurile in lume ar fi puse in ordine si ar disparea violentele si nedreptatile, nimeni nu ar crede asta imediat... poate dupa cateva zile ar incepe sa creada, eventual ar fi perfect convinsi dupa cateva saptamani, dar initial oricine ar putea sa jure ca ceva "nu este bine". Si nu pentru ca n-ar fi frumos sau drept sau placut... ci pentru ca ceva lipseste din realitatea lor.
Deci, voi ce raspundeti atunci cand spuneti "bine"? Ce ati transmis? Ce vi se transmite cand vi se spune "bine"? ... nimic... absolut nimic..."Bine" este cuvantul fara sems, fara incarcatura, fara valoare.

Creativitate

2009-07-22T12:28:00.008+03:00

Fara comentarii... Pentru cei care vor pot sa activeze subtitrarile de la butonul de Subtitles.

Ceea ce analizezi, in cele din urma devii

2009-06-26T18:56:00.001+03:00

In procesul de traire zilnica, creierul nostru primeste semnale prin cele 5+ simturi ale sale destule suficient de multe cat sa duca orice om pe campii. Dar natura/Dumnezeu/creatorul ne-a dotat cu un sistem de filtrare care ne permite sa ignoram ceea ce nu prezinta interes. Astfel este prevenita nebunia instanta.
Foarte frumos din partea cui a conceput sistemul, doar ca a uitat sa tipareasca si un manual de folosire pentru aceasta caracteristica a omului. Un astfel de sistem ne va culege din informatiile care vin la noi, acele lucruri care ne intereseaza pe noi, ceea ce inseamna ca daca o persoana iubeste banii, in mod sigur va vedea in fiecare zi in jurul ei bani si lucruri valoroase. Daca o persoana are impresia ca lumea este un loc ostil, creierul ii va culege din mediul inconjurator toate elementele ostile, dandu-i 'apa la moara' pentru ideea ca lumea este ostila. Pe de alta parte, daca o persoana considera ca lumea este un camp imens de joaca, cu lucruri frumoase si oameni prietenosi, creierul ii va scoate in evidenta toate aceste lucruri si ii va filtra toate lucrurile urate/rele (asa cum sunt considerate de persoana in cauza).
"Pana aici suna frumos filtrul asta, si cu ce m-ajuta?". In primul rand, daca aveti in viata voastra lucruri care nu va plac, puneti-va intrebarea "ce cauta ele in viata mea?"; pentru ca in mod sigur ele sunt acolo pentru ca au trecut de filtrul vostru si v-au fost prezentate. Considerati ca viata este o jungla si v-a ajuns cate batalii si lupte zilnice aveti? Potentialele batalii va sunt prezentate pentru ca au trecut de filtru.
Schimbati filtrul, chiar daca pentru numai 5 min si vedeti diferenta.
Ce inseamna sa schimbi filtrul? Uitati-va in jurul vostru si cautati toate lucrurile care au culoarea maro. Timp de 10 secunde cautati toate lucrurile maro care le-ati vazut. Inchideti ochii. Cate ati vazut? Fara sa deschideti ochii, cate obiecte rosii ati vazut? Deschideti ochii si 10 secunde cautatil lucrile rosii. Cate ati vazut? Cumva mai multe decat ati vazut prima oara?
Filtrul este practic un set de idei si credinte pe care le consideram adevarate. Daca realitatea pe care o vedeti nu va place, inseamna ca ceea ce credeti voi ca este adevarat, va provoaca durere. Si nu este vina mediului inconjurator ci a celui care este indurerat. Atunci schimbati lucrurile care le considerati adevarate si veti schimba realitatea voastra.
"Cum adica sa schimb ceva ce este adevarat?". Simplu: cand v-ati nascut nu aveati nici cea mai vaga notiune de ce este adevarat/fals. Toate le-ati invatat in procesul de crestere si maturizare. Iar daca a fost invatat, atunci poate fi dezvatat si/sau inlocuit cu altceva.
Spor la filtrat

Ceea ce vreau pentru mine, vreau pentru toti

2009-04-18T20:33:00.003+03:00

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
Acesta era întru început la Dumnezeu.
Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor

(http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/35/Ioan)
Si Dumnezeu a creat planeta, si tot ceea ce exista pe ea. A creat lucruri vazute si nevazute, minerale si vietuitoare. Si toate au fost create prin puterea lui, si functioneaza ca un tot unitar. Iar in acest Tot Unitar pamantul, aerul, apa, resursele, bogatiile sunt toate ale tuturor. Si ca un Tot Unitar exista abundenta, iar aceasta nu poate fi negata pentru ca astfel ar fi negata puterea lui Dumnezeu.
Iar daca intr-o lume bogata, exista indivizi saraci, atunci problema nu este a lumii ci a indivizilor. Daca in jurul unui om, in aceeasi meserie, in acelasi oras, in aceeasi firma, exista evolutie si bogatie, iar pentru el bogatia lipseste, este din cauza ca acel om nu face ceea ce face un om bogat.
Poate suna a truism, dar este in realitate foarte simplu. Orice poate face, gandi sau avea un om, poate si cel de langa el.
Resursele, apa, aerul, mancarea, combustibilul si toate bogatiile planetei sunt ale tuturor, iar a considera ca ele sunt date prin drept de la Dumnezeu doar unor cativa alesi este o superba tampenie. Actul de a poseda ceva este o conventie umana, iar Dumnezeu nu ar da niciodata drept asupra unei parti din creatia lui doar unu om sau unei singure familii.
Feriti-va de gandurile de a fi mai presus de cei din jurul vostru - de a avea mai mult, de a sti mai mult doar pentru lauda si recunoasterea personala- caci niciodata aceste ganduri nu au adus ceva bun in lumea asta. Sute de ani regi si imparati si-au pus armatele in miscare doar pentru a-si satisface dorinta de mai mult iar pamantul s-a inrosit de sange de fiecare data. Acum avem lorzi financiari care isi folosesc armatele de bani in exact acelasi scop, poate cu mai putin sange dar cu acelasi efect de ridicare deasupra celor multi.
Este perfect firesc pentru cel care isi dedica viata creatiei si iubirii sa aiba abundenta in viata lui, caci daca aplica in viata lui regula de aur a lui Jones din Toledo: "Ceea ce vreau pentru mine, vreau pentru toti", toti cei din jur vor avea mai mult. Cu fiecare pas in evolutie pe care acel om il face, toti cei din jurul sau evolueaza si ei. Iar cum nu este de loc intamplator, oamenii sunt atrasi de cei care gandesc si actioneaza in acest mod.
A nu se intelege "mai mult" numai in sensul strict financiar sau material. Mai mult inseamna crestere, indiferent de conditii. Atunci cand in comert se cumpara un obiect, este imposibil sa nu platesti mai mult pentru el decat valoreaza initial, dar daca cumpararea lui iti va aduce profit in orice sens, atunci principiul cresterii a fost indeplinit.
Daca un pastor din varful muntelui ar cumpara un tablou de Picasso, atunci pentru el ar fi o pierdere - nu s-a imbogatit cu nimic, nu ar adauga nimic vietii lui. Dar daca ar fi sa cumpere un caine dresat pentru acelasi pret, atunci acel caine ii va apara oile iar el ar face o afacere buna.
Iar cand un grup de oameni, o comunitate sau o tara vor gandi doar in scopul crearii si nu in scopul competitiei, atunci evolutia va fi superba si imposibil de oprit, pentru ca prin ei se manifesta forta creatoare a lui Dumnezeu, iar acolo unde este Dumnezeu, nimic nu poate sta in cale, caci altfel Dumnezeu s-ar contrazice pe el insusi.

oamenii mici si Oamenii Mari

2009-02-19T09:26:00.007+02:00

In principiu, cand se face o apreciere asupra performantelor unei persoane, se face acest lucru relativ la cei din jur. Dar intr-o matematica mai recenta am gasit o metoda de apreciere cu mult mai frumoasa: determinarea performantelor relativ la ceea ce ai fi putut tu sa fii.
Cand esti pus fata in fata cu ceea ce ai putea fi, scuzele nu isi au rostul, realizarile si diferentele se vad imediat, dar mai ales nu e nevoie sa presupui nimic relativ la ceilalti sau in ce stadiu sunt ei.
Ai fi putut realiza ceva mai maret? Ai fi putut fi ceva mai maret? Este suficient sa-ti faci doar activitatile tale minuscule de zi cu zi?
Nu va sfiiti sa realizati lucruri mari. Nu se merita sa va limitati la lucruri mici doar de frica de a nu esua in lucrurile mari. Daca nu stiti de unde sa incepeti, cautati sprijinul celor din jur, in mod sigur il veti primi... cu o mica specificatie.
Unii va vor explica ca nu puteti face lucrurile mari (paradoxal acestia sunt exact acei care nu fac lucruri mari, si nu le-au facut niciodata) iar ceilalti va vor incuraja si sustine.
Ati putea spune ca este firesc, si este, dar in faza a 2-a, aveti toate sansele sa muscati din gazon cu toata eleganta, cunostintele si gandirea pozitiva de care dispuneti. Daca cu ceva timp inainte a fost un punct de rascruce in luarea deciziei, acum urmeaza decizia suprema: continui sau ridici steguletul alb? Cu putina vointa si cu ochii spre tinta din departare, nu e greu sa te ridici, si nu peste putin timp, dupa cativa pasi eleganti, o sa mai iei o gura de gazon... s.a.m.d.
Dupa cateva caderi, uitati-va putin in jur si vedeti cati dintre cei care v-au incurajat, mai sunt INCA langa voi? Cati critici s-au adunat in jurul vostru sa va analizeze munca pe care o faceti, fie ea la inceput sau la final? In mod sigur vor fi astfel de critici in jurul tau, dar din punctul meu de vedere, nimeni nu a ridicat statuie unui critic, deci nu sunt tocmai importanti.
Cati sunt care va abandoneaza, razand de esecurile voastre? Acestia sunt oamenii mici. Intr-un fel aceeasi oameni mici care au plecat cand Aurel Vlaicu a esuat in primele sale zboruri, in timp ce oamenii mari au ramas acolo sa il sustina, si poate aceeasi oameni care au considerat ca eminescu este un nimeni atunci cand traia in mizeria lui...
Oamenii Mari in schimb, vor fi langa tine dorind sa te vada reusind, si de cele mai multe ori, Oamenii Mari sunt cei care la randul lor au atins tinte mari.
Ignorati sfaturile celor care nu fac lucruri mari, inchideti-va urechile la vorbele criticilor si nu considerati ca pierdeti ceva cand oamenii mici parasesc culisele... nu se merita. Sunt destui care se ingramadesc sa urmeze drumurile altora. Dar drumul vostru este sfant pentru voi (si pentru prea putini altii), deci tratati-l ca atare.
"Odata ajunsi la finalul unei curse, ceea ce veti obtine este destul de mic comparativ cu ceea ce veti deveni, adica castigatori" (Zig Ziglar).

A urma ceea ce-ți dorești

2009-01-30T08:36:00.003+02:00

Într-un studiu științific s-a verificat adevărul sintagmei "intuiție feminină". Au fost luate 2 eșantioane egale de femei și bărbați și au fost puși să joace un joc bazat pe intuiție. Scorurile obținute de cele 2 echipe au fost perfect egale. Concluzia? Și bărbații și femeile primesc aceleași impulsuri intuitive, și nu există diferențe majore. Cât despre "intuiția feminină"... răspunsul e simplu: femeile tind să asculte de ea, spre deosebire de bărbați care reușesc cu o foarte mare eficiență să o ignore folosind mintea.
Mintea ne spune că suntem prea mici (mici, proști și cu bube în cap) ca să atingem vise mari, și cel mai adesea împinge oamenii spre dezamăgirea de a-și trăi viața ca simpli muritori de rând, ducându-i cu zăhărelul până pe patul de moarte... unde nici unul nu spune "aș fi vrut să stau mai mult la birou" sau "poate că ar fi trebuit să muncesc mai mult"... În fața morții sunt ultimele exprimări ale viselor, fie ele împlinite sau eșuate, iar diferența este că visele împlinite aduc zâmbete și liniște, iar cele neîmplinite aduc frustrare și amărăciune.
Dacă ar fi să muriți peste 3 ore, v-ați simți împliniți și liniștiți, știind că ați trăit ceea ce v-a plăcut să trăiți? Sau v-ați simți înfuriați pentru viața irosită în fața unei foi de hârtie, a unei lopeți sau a unei tastaturi?

Eșecul: secretul succesului

2009-01-27T08:00:00.001+02:00

Urmand articolului Esecul este o stare, un mic film gasit pe internet.
Din punctul personal de vedere, este un exemplu foarte bun despre cum sa-ti faci drum spre succes, indiferent de obstacole, indiferent de esecuri.

Validat

2009-01-26T17:29:00.001+02:00

Un film de Kurt Kuenne, castigator a numeroase premii:
Castigator - Cel mai bun film narativ de scurt metraj, Festivalul de Film Cleveland Int'l
Castigator - Premiul juriului, Festivalul de film Gen Art Chicago
Castigator - Premiu de popularitate, Festivalul de film Hawaii Int'l
Castigator - Cea mai bună comedie scurta, Festivalul de film Breckenridge
Castigator - Premiul Inima de Cristal, cel mai bun film de scurt metraj & cea mai bună comedie, Festivalul de film Heartland
Castigator - Christopher & Dana Reeve premiul de popularitate, Festivalul de Williamstown
Castigator - Cea mai bună comedie, Festivalul de film Dam Short
Castigator - Cel mai bun film de scurt metraj, Festivalul de film Sedona Int'l.

Eșecul este o stare

2009-01-19T07:13:00.001+02:00

Cele 2 concepte ale eșecului și succesului sunt definite destul de bine în dex, dar extrem de prost înțelese în viața de zi cu zi. În dicționar le găsim ca rezultate ale unor acțiuni, iar în viața reală considerăm rezultatul unor acțiuni majore, cum ar fi un examen, un test, un proiect sau un drum la piață.
Este ca și când toată viața noastră se rezumă la cele 2-7 acțiuni majore pe care le facem în decursul unei săptămâni iar calitatea săptămânii se rezumă la rezultatele acelor acțiuni. Prea simplist...
Toate lucrurile ar trebui să fie cât mai simple, dar nu simpliste. (Albert Einstein)
Folosind această perspectivă pentru a filtra rezultatele din viața noastră, pierdem o parte foarte importantă din viața noastră. Mai exact acea parte pe care persoanele foarte optimiste pun accentul: rezultatele medii, mici și foarte mărunte, care alături de rezultatele mari oferă o perspectivă clară a vieții noastre.
Mă refer aici la activități comune și simple: spălatul vaselor, un duș, un joc de logică, un răsărit de soare, o reclamă plăcută, o demachiere, un email plăcut etc.
Eșecul este o stare pentru că toți cei care eșuează, radiază voit eșecul în toate activitățile lor. O astfel persoană trăiește într-o permanentă gafă și o permanentă scuză față de ceilalți și par că produc scuze valid în momentul în care deschid gura. Dacă considerați că nu am în totalitate dreptate, căutați o persoană din latura extremă opusă.
Observați cum vorbesc persoanele de succes, observați ce limbaj folosesc, ce gesturi au, ce statură au. Pentru ei actul de a se duce până la budă este un act de succes și este realizat perfect, iar actul de a vorbi despre reușite și succes este absolut firesc.
Nu afirm că actul de a te comporta ca un om de succes va conduce imediat la a fi un om de succes, deoarece succesul ca și eșecul, este o stare. Dar dacă veți reuși să creați starea de succes, atunci acțiunile voastre se vor adapta stării voastre.
Nici una dintre stări nu este "o destinație" - nici una dintre ele nu este permanentă. Depinde de om să își construiască permanent viața cu propriile mânuțe.

Vrei sa ai dreptate sau vrei sa fii fericit ?

2009-01-14T13:26:00.004+02:00

Recent am auzit o remarca de genul “Vrei sa ai dreptate sau vrei sa fii fericit ?”

Incercand sa pricep cu adevarat intelesul intrebarii am ajuns sa pun multiple intrebari din categoria :

“Ce legatura are fericirea cu dreptatea ?”, “Ce fel de legatura este intre cele doau?” Si nu in ultimul rand “Ce este aia fericire si ce este dreptate?”

Nimic nu a fost mai concludent decat reactia unei persoane intr-o discutie un pic cam contradictorie: “Vezi ca am avut dreptate?” insotita de un ranjet si o satisfactie interioara ce putea fi observata si de un orb.

In acel moment am realizat ca “a avea dreptate”, in mecanismul logico-sentimental pe care noi toti il avem, se traduce de multe ori in “stiu”, “cunosc”, mai exact in “SUNT BUN, valoros”. In acelasi timp in momentul in care nu avem dreptate se traduce in contrarul: nu stiu, nu cunosc, nu sunt bun, nu valorez.

Si acum nu cred ca este cineva care sa nu fie fericit in momentul in care afla despre sine ca este foarte capabil si valoareza mult, fie ca este doar in ochii lui, fie ca asa este privit de mai multi.

Si totusi daca analizam la rece dreptatea/adevarul este un lucru foarte variabil care difera in functie de perspectiva fiecaruia asupara evenimetului si in functie de experientele anterioare ale fiecaruia ce il determina pe om sa interpreteze intr-un anumit fel propriu.

In concluzie nu exista un adevar unanim acceptat de catre toti, pentru ca fiecare este un filtru ce altereaza mai mult sau mai putin informatia perceputa fara nici macar sa isi de-a seama.

Problema apare in orice dicutie a nostra in contradictoriu ce se traduce intr-o batalie in a vedea cine este mai bun si mai “corect”. In acest moment se pune intrebarea pentru tine insuti : Realizezi ca adevarul tau difera de adevarul celui cu care vorbesti ? Si ca este foarte posibil ca fiecare sa aiba dreptate dar fiecare in partea lui. Realizezi ca aprecierea ta proprie e mult mai profunda decat daca ai sau nu dreptate? Si ca daca vrei sa fi cu adevart fericit cu ceea ce tu esti nu este nevoie de a avea dreptate intr-o discutie si mai ales nu e nevoie sa fortezi pe nimeni pentru a recunoaste faptul ca tu ai dreptate , este destul ca TU stii cine esti si ce esti si care este adevarul tau, si ca nu trebuie sa fie la fel cu al altora pentru a fi adevarat.

Chiar cred ca fericirea vine din interior si din modul in care tu apreciezi ceea este in jur din perspectiva propriului interior si nu din ceea ce vad altii, pentru ca daca tu crezi ceva fara a pune la indoiala ca este adevarul tau propriu, cei din jur treptat vor percepe acest lucru si vor accepta adevarul tau, fara insa a fi fortati sa fie deacord intr-o dicutie a cine are mai multa dreptate si care este mai bun.

Vocabular nefast

2008-12-30T22:09:00.003+02:00

(Jim Rohn)
- Cam atât plătește firma la care lucrez...
- Cam atât te plătește pe tine firma la care lucrezi. Nu există oameni plătiți mai bine ca tine în firmă? De ce? Pentru că sunt mai valoroși pentru firmă. Nu trebuie să lucrăm la atitudinea firmei pentru a te plăti mai mult pe tine. Trebuie să lucrăm la tine ca să devii mai valoros.

(Zig Ziglar)
Și în fiecare dimineață mă scoală pe mine ceasul oportunității. Persoanele pesimiste o numesc alarmă.

(Zig Ziglar)
Tu nu plătești prețul unei sănătăți perfecte - te bucuri de o sănătate perfectă.
Tu nu plătești prețul succesului - plătești prețul eșecului. N-am văzut eșecuri fericite.
Tu nu plătești prețul unui mariaj frumos - plătești prețul unui mariaj care merge prost și te bucuri de un mariaj frumos.

(Zig Ziglar)
Doctorii pesimiști: Suferiți de o boală ... Nu aveți voie să mâncați asta, asta, asta....
Doctorii optimiști: Vestea bună e că puteți să mâncați orice. V-am pregătit o listă cu lucrurile care vă plac.

Întrebări:
Sunteți siguri că plătiți pentru a întreține relația voastră? Sau vă bucurați de beneficiile pe care vi le oferă.
Sunteți siguri că vă bucurați de o petrecere/beție? Sau plătiți efectele unei petreceri/beții?
Sunteți siguri că vă bucurați de privitul la TV (din care statistic vorbind, 70% nu este petrecut urmărind ceva de interes)? Sau plătiți privitul la TV cu energia și timpul vostru?

Osmoza

2008-12-05T08:15:00.002+02:00

Osmoza este procesul de difuziune a uneia sau a mai multor substanţe printr-o membrană permeabilă sau semipermeabilă.
Deși poate fi un termen nou pentru mulți, aparent toată lumea are impresia că funcționează pentru ei în diverse aspecte ale vieții lor. Se consideră din oficiu că: actul de a comunica este universal cunoscut și stăpânit; actul de a educa copii eficient este o banalitate; în urma analizei succesul zi și noapte succesul ar trebui să vină de la sine...
Osmoza nu funcționează în viețile noastre sociale... doar în laboratoare de chimie și în medii organice cu substanțe simple. În viața de zi cu zi, atunci când vrei să devii programator, te apuci de învățat programarea și eventual faci o facultate. Dacă vrei să devii pictor te apuci de pictat și studiezi cu un profesor de pictură. Dacă vrei să te dezvolți în orice domeniu, trebuie să mergi să îl studiezi, pentru că domeniul nu vine la tine în mod pasiv.
Câți părinți sunt astăzi care nu au studiat cum se crește un copil sănătos și puternic fizic și mental, și se întreabă cu mirare de ce au probleme cu copii lor?
Câți oameni nu au studiat comunicarea interumană și nu sunt lămuriți de ce ei spun ceva și receptorul mesajului percepe altceva?
Câți oameni nu au studiat psihologia/meditația pentru a ajunge la o stare de liniște și stabilitate mentală și se întreabă de ce sunt din ce în ce mai stresați în fiecare zi?
Câți oameni nu au luat medicamente prescrise de medici, și se întreabă de ce nu se însănătoșesc?
Care sunt țintele voastre în viață? Vreți să deveniți bogați - apucați-vă de studiat "drumul" banilor și veți învăța cum să aduceți banii la voi. Vreți să învățați să comunicați - nu mai presupuneți că ceea ce voi încercați să puneți în cuvinte ajunge la fel cum trebuie la destinatar, și puneți mâna și studiați comunicarea interumană. Vreți să fiți sănătoși - nu mai presupuneți că sănătatea este undeva în pastile din farmacie pentru că voi sunteți sănătatea voastră prin tot ceea ce voi mâncați, respirați și gândiți.
Osmoza o fi funcționând pentru celule, dar în nici un caz nu merge în mediul social. Pentru a compensa acest "neajuns" avem școli, cărți, cursuri, facultăți, antrenori, exemple, icoane... nu considerați că veți obține experiență sau cunoștințe prin osmoză.

Fiți schimbarea

2008-12-01T18:13:00.007+02:00

Fiți schimbarea pe care vreți să o vedeți în lume. (Mahatma Gandhi)
Până acum și inclusiv în aceste vremuri, oamenii critică și doresc ca alții să se schimbe pentru ca lor să le fie bine. Dacă tot este perioada electorală, frumos ar fi să discutăm puțin despre lucrurile care nu se discută.
În momentul în care un om începe să-și critice liderii, îmi place să îl întreb: "de ce nu te duci tu să conduci?". Unii vor scoate la înaintare scuzele financiare, lipsa educației, politica și altele. Atunci schimb puțin tactica "Dacă eu acum ți-aș pune mijloacele financiare și educația ca să te duci să conduci, te-ai duce?" (... pauză... creierul este blocat în procesarea unei informații noi pentru el... apoi discuția continuă) Majoritatea continuă să mai scoată de prin fundul sacului câte o scuză obosită legată de timp sau talente din naștere dar în mare și-au declarat impotența în domeniul conducerii/managementului unei organizații/grup de oameni.
Aceștia sunt cei a căror hobby este critica, nicidecum cu vre-un scop sau țintă sau măcar cu speranța că problemele se vor rezolva... doar critică.
Cei care în schimb spun "Da, eu aș conduce" mai încasează o întrebare faină: "Ce ai face tu ca lider în problema de care tocmai te-ai plâns" (din nou pauză... mintea nu are destule date pentru ecuația cerută și durează mult până formulează un răspuns generic). Măcar există dorință...
Categoria a 3-a, a oamenilor care știu cum, ce și de ce, nu sunt prea ușor de găsit, întrucât în cele mai multe cazuri s-au apucat de muncă.
Fiecare om își face un plan. Iar planul lui include drumul lui și țintele pe care el le vrea atinse. Deși e destul de evident, nu este clară implicația: cei care nu au un plan, vor ajunge să facă parte din planul altora, care evident, nu include nici un beneficiu pentru ei. Nu durează mult și le pică fisa că ei nu au decât firmiturile de pe masa boierilor, și se mânie nespus... de parcă pe boieri i-ar durea undeva. Aici se naște critica inutilă: critic, dar nu fac nimic să schimb - să facă alții. Alții care? Alții care au un plan, dar care plan nu îi include pe ei. Sper că se observă logica circulară...
Mai există acea clasă minunată de oameni "prea inteligenți" pentru a conduce, din care am făcut parte până de curând, pentru care conducerea unui grup de oameni este o treabă pentru orice incult, numai pentru ei nu.
Dealtfel avem și o vorbă frumoasă în popor: fiecare popor are conducătorii pe care îi merită.
Nu sperați să vină făt frumos în armură de tablă să vă facă vilă, mașină și totul din banii statului, pentru că în mod sigur nu intrați în planul nici unui făt frumos. Fiți proprii voștrii conducători, dacă vreți să faceți ceva în viață. Ghidați-vă singuri printre probleme, rezolvați-le, schimbați-vă voi în bine, pentru ca cei de lângă voi să se schimbe.
Ori vă faceți singur planul, ori intrați în planul altcuiva - e atât de simplu.

Reguli

2008-11-24T21:57:00.002+02:00

În fiecare din noi există un spațiu în care noi ne simțim confortabil... o zonă de confort. În această zonă, nu există decât lucruri cunoscute și nimic niciodată nu ne deranjează sau perturbă în nici un fel. Oamenii crează astfel de zone în jurul lor pentru a putea moțăi în liniște cu ochii deschiși.
Binențeles nu există astfel de zone perfecte unde nimic niciodată nu iese din voia persoanei care deține spațiul sigur. Tot timpul se găsește cineva care să strice armonia perfectă. Acel cineva nu are de unde să știe că ți-a călcat ție pe spațiul tău special (poate cu o înjurătură, o freză mai șpanchi, o ușă uitată deschisă, un sfat bun etc.), și cum nici tu nu poți să îi spui "lasă-mă să dorm în liniște", îi explici politicos că a fost încălcată o... regulă de bun simț (atașul "de bun simț" este cireașa din vârful tortului).
Să nu vă mire dacă ajungeți să dați sfaturi unor oameni pe care vreți să îi ajutați, și vă treziți cu diverse obiecte contondente în deplasare rectilinie uniformă către voi - explicația e simplă: ați călcat spațiul sigur pe care acea persoană l-a format; chiar dacă el este format din probleme și suferință, e siguranța pe care și-a ales-o.
Situația penibilă care se crează este justificată prin încălcarea unei reguli și deci dreptul de a te manifesta cum îți vine ție pe scufiță. Astfel de reguli nu au fost acolo de la nașterea lumii, ci au fost create ulterior de către oameni. Mai exact de anumiți oameni care poartă numele de regulatori - oameni care regulează toate activitățile lor, dar mai ales ale celorlalți.
În urma unui efort colectiv pe parcursul a câteva mii de ani, avem o baterie considerabilă de reguli de bune maniere, vestimentație, conduită, limbaj, religioase, gândire (cum exact au ajuns la concluzia că gândurile unui om pot fi ordonate și îngrădite, nu știu) etc...
Urmând aceste simple reguli, aveți cu siguranță șansa să nu deranjați prea mulți oameni. Deși totodată nu prea aveți cum să inspirați prea mulți oameni. Iar dacă e să ne gândim la Einstein, Galileo Galilei, Iulius Caesar, Iisus, Țepeș... nici unul dintre ei nu a fost prea bun în respectarea regulilor, dar cu siguranță știți cine sunt la sute de ani după moartea lor, tocmai pentru încălcarea regulilor.
A respecta regulile și a trăi în liniște și pace stupidă e destul de ușor... și vei dispărea la fel de ușor precum ai apărut, deși nu se prea poate spune că ai apărut din moment ce n-ai ieșit din linie. Din moment ce ai fost doar o biată cifră într-un număr de oameni.
"Dacă respecți toate regulile, pierzi toată distracția" - Katharine Hepburn.
Așa că bucurați-vă de viață și nu mai lăsați toți constipații să vă reguleze după cum li se pare lor că bate lumina.

"De ce?" (2)

2008-10-28T08:50:00.000+02:00

Intr-un articol anterior am scris despre cât de nefastă poate fi întrebarea "de ce?" atunci când este prost folosită. Tot din ciclul întrebărilor prost folosite sau folosite când nu trebuie se află și "cum", "când", "unde"... La ce mă refer? La cum se stabilește cursul în viață de pe o zi pe alta.
Punem întrebările: "Vreți să fiți sănătos?" - "Da.", "Considerați că este important să fiți sănătos?" - "Da.", "Ce faceți pentru a fi sănătos?" - "... iau pastile când sunt bolnav...(?)"
Exemplu practic: câți oameni fumători cunoașteți, care sunt perfect conștienți de efectele dăunătoare ale tutunului și care sunt sfătuiți constant de către rude/prieteni să se lase de fumat? Eu știu destui. De ce nu se lasă de fumat? Deja au răspunsuri pentru:

"cum?": medicamente, sfaturi medicale, tratamente naturiste/psihologice...
"unde?": avem centre specializate pentru cei care se lasă de fumat, avem cabinere specializate...
"când?": cam oricând este potrivit.

Și totuși nu iau măsuri... pentru că lipsește întrebarea care se pune înaintea tuturor celorlalte întrebări: "De ce?".
În acest șir de întrebări, doar această întrebare este suficientă pentru a genera ușor răspunsuri pentru toate celelalte întrebări. Motivul este simplu: întrebarea "De ce?" pusă cu privire la propria persoană, referitoare la un scop în viață, duce la stabilirea motivației. Orice scop în viață v-ați fixa în orice moment, este aproape imposibil de realizat în absența motivației.
Lipsa motivului ("motivație" vine de la "motiv") face ca acțiunile care sunt înșirate sub "cum?" să nu fie niciodată executate în locurile care sunt înșirate sub "unde?" și în momentele date de "când?".
Apoi urmează și scuza: "E greu tare să ajungi acolo... trebuie să depui mult efort...", de parcă viața e formată numai din chestii ușoare și simple.
Nu fugiți de probleme, căci numai prin ele creșteți și vă dezvoltați. Iar un om "crescut" bine are un alt timbru al vocii, o altă statură, o altă lumină în ochi; un om "călit bine" se cunoaște de departe - este un om puternic în adevăratul sens al cuvântului.

Lucruri inteligente

2008-10-25T21:57:00.005+03:00

Oamenii nu eșuează atunci când țintesc spre chestii mărețe și apoi nu le ating. Dimpotrivă: țintesc foarte jos și nimeresc (în cazurile bune) sau mai rău, nu țintesc de loc. Majoritatea oamenilor pe care îi cunosc au o foaie albă ca listă de vise și idealuri. Nu vin de nicăieri special, nu se duc nicăieri special... Aș putea spune că deja au murit, dar ajung să fie înmormântați decât după vreo 40 de ani.
Îi văd zi de zi vorbind și acționând și aproape că ai putea spune că sunt vii... Dar de fapt sunt asemenea unor cerșetori care au găsit o conservă mucegăită și sunt fericiți cu ea. Nici unul nu țintește mai sus de unde este. Se miorlăie, se bucură și critică de la înălțimea unui fir de iarbă și consideră că 4 cm mai sus este imposibil.
Se vorbește despre inteligența umană, și cât de inteligenți sunt unii oameni... îmi vine greu să cred că un om care nu face nimic pentru a evolua, poate face acțiuni inteligente.
"Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;"
Și adevăr grăit-a... un om care acționează inteligent (întreptându-se spre idealul său), poate să facă ture în jurul unui geniu care vorbește și gândește dar nu acționează. Inteligența se măsoară în volumul acțiunilor care se fac pentru a ajunge la propriul țel înalt.
Se spune despre poporul român că este o țară de oameni inteligenți... având în vedere stadiul în care se află aș spune că nu e așa. E plină de oameni educați care își duc traiul de pe o zi pe alta, plină de genii care trăiesc în sărăcie, plină de instituții de educare unde te învață cum să gândești prost.
Problema este în frica de a visa măreț și de a acționa în consecință.
Fixați un țel înalt. Foarte înalt. Fixați o dată limită pentru îndeplinirea lui - țelurile fără dată limită tind să dispară repede. Vizualizați și planificați drumul până la acel țel. Împărțiți-l în bucățele mai mici (un elefant se mănâncă cate o bucățică, nu tot odată) și fixați țeluri intermediare mai mici.
Și apucați-vă de treabă. Veți fi uimiți să realizați că oricât de sus ar fi acel țel... chiar se poate realiza. Se poate începe cu o carte, se poate începe cu un nou program de sculat dimineața, se poate începe cu orice... dar trebuie să înceapă.

Jocuri naționale

2008-10-22T15:31:00.004+03:00

Multe țări au jocuri naționale: fotbal, baseball, Starcraft etc. Pe lângă ele există și jocuri naționale neoficiale: fotbal, baseball, Starcraft etc. (perechile sunt altele în funcție de țară, dar cam aceleași). Dar mai există un joc național jucat la o scară mult mai largă - „plasatul motanului”. Este jocul în care ți se pasează responsabilitatea unei probleme și trebuie repede repede să o dai mai departe.
Pentru prima fază, câștigătorul este cel care o aruncă mai repede și se ferește cel mai bine de ea. Iar pierzătorul este cel care nu are cum să o plaseze mai departe și trebuie să se ocupe de ea. Aici se poate câștiga dacă se reușește plasarea problemei unui obiect, animal sau fenomen, moment în care mâța devine o mâță anti-gravitațională deoarece plutește în aer și nu pleacă nicăieri.
În faza a 2-a se câștigă puncte în plus, dacă se poate trage mâța de coadă, tăia frunză la câini, bolborosi diverse în timp ce se amână rezolvarea problemei. Se poate câștiga și această rundă prin prezentarea celei mai faine salate de frunze și cozi de mâță, fiartă în suc propriu timp de câteva zile până la câteva luni. Se depunctează masiv rezolvarea completă și iremediabilă a problemei deoarece nu apar alte 5 probleme ca rezolvare a primei probleme, iar jocul se încheie.
În acest timp, cei care nu au mâța în sac, sunt obligați de regulile jocului să stea pe tușă și să critice modul în care este tăiată frunza și faptul că nu se rezolvă problema cu mâța, oferindu-se simultan soluții multiple pentru rezolvarea mâței (se recomandă bere/cafea, ziare/reviste, televizor etc. pentru îndulcirea așteptării și claritate în gândire).
Dacă s-a obținut scor maxim la această rundă, atunci se iau cele 5 mâțe (a se citi probleme) create, și se continuă jocul. Persoana care le-a creat primește o medalie specială numit musca pe căciulă. Cu cât mai multe muște pe căciulă, cu atât mai multe șanse să primească motani.
Secretul jucătorilor de succes este actul de a plasa motanul dând impresia că de fapt se muncește la alți 4 motani invizibili aflați deja în joc.
Prin durata sa, simplitatea regulilor și complexitatea obiectelor aflate în joc, acesta a fost adoptat de mase întregi de oameni - de la ciobanul de pe câmp până la ministru, și de la profesori până la mineri - toți ne delectăm cu această minunată modalitate de a petrece timpul. Din păcate, datorită unor neînțelegeri cu comisiile sportive, acest joc nu a putut fi clasificat ca fiind oficial... să sperăm că cineva acolo ne va auzi strigarea și va aduce acest joc la lumină...

Rezolvator de probleme

2008-10-14T10:19:00.001+03:00

Viața este o succesiune de probleme - nu se termină niciodată. Precum valurile care lovesc malul fără a se opri vreodată.
Afirmația pare destul de pesimistă, și în funcție de unghiul din care este privită, poate fi așa. Putem privi afirmația prin ceea ce spune, sau prin potențialul pe care îl arată: fie ne plecăm sub valurile constante de probleme, fie căutăm soluții, pentru că în realitate, indiferent de meseria noastră, putem scrie pe cartea de vizită: rezolvatori de probleme.
Calitatea vieții voastre este direct proporțională cu volumul problemelor și calitatea rezolvării lor. Nu vă plângeți cu problemele voastre... toți avem fiecare propriul portofoliu de probleme și cu toții împărtășim una din 2 reacții la problemele altora: fie nu ne pasă, fie ne bucurăm că le au. Vreți să îi povestiți cuiva că aveți o problemă? Fiți conștient de faptul că cel care vă ascultă, nu este interesat de problemele voastre.

Anatomia unei probleme

2008-09-23T09:04:00.000+03:00

Problemă:

o stare de dificultate care necesită rezolvare
o întrebare care necesită un răspuns sau dezbatere
o discrepanță între starea actuală și starea dorită

...ori cel puțin așa scrie prin dicționare.
Dar mai există un tip: acele probleme care par că nu se mai termină - și mă refer aici la acele probleme unde persoana le rezolvă doar atât cât să nu devină prea grave și doar cât să nu le rezolve complet. N-ați întâlnit niciodată situația în care un prieten sau o rudă suferă de o boală și deși se plânge toată ziua de ea, nu ia nici o măsură serioasă? Lumea e plină de astfel de omuleți.
În realitate problemele pot fi clasificate ceva mai interesant:

o stare de dificultate crescută care necesită rezolvare
o stare de dificultate redusă creata (cu mânuța) pentru acoperirea unei probleme reale și dificile

Exemplu: nevoia de exprimare a sentimentelor + lipsa abilităților de comunicare = problemă serioasă. Rezolvare reală: exprimarea sentimentelor (restul va decurge de la sine). Ocolire: se crează probleme mici și ”deranjante” pentru amânarea discuției - multă muncă, indispozitie, lipsa chefului etc. - destul de simplu și întâlnit.
Cei care își crează astfel de probleme pun cele mai mari semne de întrebare celor apropiați - „Și doar doctorul i-a spus să nu mai mănâne așa mult, și uite că se încăpățânează...”. Cei care nu cunosc, cad ușor în plasa acestor probleme create, și oferă compasiunea și suportul lor, unor oameni care în realitate nu suferă de acea boală.
Motivul creării acestor probleme este dorința de a rezolva o problemă mare fără însă a o confrunta. Cel care se face că este bolnav, pur și simplu are nevoie de odihnă și atenție - poate similar cu starea de copil în familie: nu are nici o responsabilitate, și toate îi sunt la îndemână. Ceea ce încearcă este fuga de o responsabilitate mai mare.
Sunt oameni care au o față de parcă sunt născuți bolnavi, lipsiți de chef, neîndemânatici... nu sunt - nimeni nu se naște cu probleme de acest tip, toate sunt rezultatul gândirii oamenilor, și toate vor dispărea, la fel de repede precum au apărut, atunci când fiecare om își va asuma responsabilitatea propriei vieți.
Viața voastră nu aparține altor oameni sau altor zeități sau idei. Viața vă aparține, și toate câte curg în ea, tot responsabilitatea voastră sunt.

"De ce?"

2008-09-22T07:55:00.003+03:00

Cam pe la 3 ani, copiii încep să-și terorizeze părinții cu întrebarea ”de ce”, prin care ei caută să înțeleagă lumea în care au aterizat forțat și să i se adapteze. Din punctul de vedere al psihologilor, ei învață lucruri noi. Din punctul meu de vedere ei învață dar și exersează capacitatea lor de a schimba elementele învechite și proaste ale lumii.
Dar totuși în esență, întrebarea ”De ce”, deși are aplicații practice în unele cazuri, poate fi una dintre cele mai dezastruoase întrebări, dacă nu e folosită cum trebuie și în condițiile nepotrivite. "De ce mint mincinoșii?", "De ce se poartă războaiele?", "De ce există oameni răi?", "De ce-a trebuit să se nască Hitler?", "De ce-a trebuit să se nască Brâncuși?"...
Se pot scrie volume întregi, zile de conferințe și discuții cu teorii și presupuneri care ar putea fi oferite ca răspuns la aceste întrebări, dar în esență vor fi un consum inutil de energie. Timpul dedicat acestor teorii ar fi putut fi alocat pentru dezvoltare, creștere și creație, în prezent privind spre viitor.
Pus în fața unei astfel de probleme (care generează o întrebare care începe cu "De ce") poți să:

Încerci să răspunzi la ea (că doar e timpul tău și tu decizi cum vrei să-l folosești);
...și eventual să insiști - în speranța că vei obține un răspuns satisfăcător...
...eventual să ajungi un fanatic în a urmări răspunsul (cum ar fi de ce toți fumătorii tind să fumeze lângă un nefumător).

O accepți așa cum este și continui cu viața ta - binele și răul sunt în lumea asta de câteva mii de ani și nici tiranii, nici justiția și nici biserica nu au reușit să le rezolve. Nu-ți irosi energia scuipând de jos în sus (nu merge prea bine).

Vrei să ajuți într-un fel? Foarte bine: crește și te dezvoltă. Nu poți fi destul de sărac pentru a-i ajuta pe săraci, nici destul de bolnav pentru a-i ajuta pe bolnavi, nici destul de incult pentru a-i ajuta pe cei inculți. Nu ai cum să ajuți o altă persoană de la același nivel cu ea. Aceeași gândire care a creat o problemă (cum ar fi cazul tău, dacă ești la același nivel cu persoana pe care o ajuți) nu o poate rezolva (Einstein). O poți ajuta dacă ești mai experimentat, mai cunoscător, mai înțelept decât problema pe care o rezolvi.
În aceeași ordine de idei, atunci când ai o problemă, nu o rezolva împreună cu cei care au aceeași problemă - e supid. Caută răspunsul la cei care DEJA au rezolvat problema, sau care gândesc altfel decât tine. A gândi că a pune 10 bolnavi de cancer la un loc îi va ajuta este semn de nebunie. Dacă vrei ca un bolnav de cancer să se vindece, așează-l lângă oameni care au învins cancerul.
Mincinoșii nu vor spune adevărul prea des - altfel nu i-am numi mincinoși. Bătăușii nu se vor opri din bătut - altfel nu le-am spune bătăuși. Idioții nu se vor opri din a provoca războaie - altfel nu i-am numi idioți. Cei care gândesc diferit față de tine vor gândi așa cum vor ei în continuare, nu cum vrei tu - altfel nu s-ar numi diversitate.
Pur și simplu asta este viața, și poți pierde foarte mult din ea, dacă pui întrebări cu "De ce" la problemele greșite.

Un trecător

2008-09-19T15:39:00.002+03:00

Un drumeț trecea printr-o pădure pe timp de noapte. Constată la un moment dat că pe drum și-a pierdut punga cu bani. În pădure este întuneric și nu are cum să o caute, dar nici nu poate să se cazeze la un han. La marginea pădurii în schimb, care acum este foarte aproape, luna are destulă putere să lumineze. Așa că iese din pădure și începe să caute punga la marginea pădurii. (Nu râdeți). Un alt drumeț ajunge și el la marginea pădurii, și observându-l pe primul îl întreabă ce-a pățit:
- Ai pierdut ceva?
- Mi-am pierdut punga de bani și nu am cum să mă cazez la han.
- Atunci hai că te ajut să o cauți.
Și astfel acum 2 oameni caută punga de bani la marginea pădurii.
- Dar totuși unde ai pierdut punga? întreabă cel de-al 2-lea.
- Păi undeva în pădure.
- Și noi de ce căutăm la marginea pădurii???
- Păi în pădure este beznă! Doar aici avem lumină să căutăm ceva.
Gluma e bună dar e întâlnită frecvent în viețile noastre. De câte ori nu ați ajuns să aveți o problemă de natură interioară (depresie, supărare, gânduri obținute în urma unui eveniment sau film urât)? Care a fost soluția pe care ați aplicat-o? Un film? O muzică care vă motivează sau dimpotrivă, care rezonează cu sentimentul? Și de câte ori n-ați adus un prieten căruia i-ați explicat toate simptomele, dar mai puțin sursa stării voastre?
Căutatul la lumină e foarte comic, și avem oameni pe care îi plătim să caute cu noi la lumină (se cheamă psihologi). Iar aceștia sunt nevoiți să se facă că vă ajută cu căutatul la lumină când de fapt vă întreabă pe unde ați venit în speranța că vor putea să găsească punga reală (în cazurile bune în care chiar vor să ajute).
Cauzele se află în interiorul nostru, nu în exterior.
- Mi-a luat Dunărea casa!!
- Cine te-a pus să faci casa la 10m de maul Dunării?
Sentimentul pe care îl ai atunci când plasezi vina pe ceva extern aduce o formă de liniște, dar odată cu externalizarea cauzei, pierzi controlul evenimentului: tu nu poți face nimic, totul va depinde de cât de lunecos o să fie drumul sau câte clame ai în cutia de pe birou.
Nu vă oprește nimeni să fiți liniștiți, dar nici să nu vă plângeți când realizați că viața voastră este condusă literalmente de alții din jurul vostru.

Destin, karma, plan divin...

2008-09-18T10:39:00.006+03:00

În absolut toate cazurile, un singur om a reușit să schimbe cursul istoriei. Nu o comunitate sau o răscoală și nici armatele. În toate punctele s-a aflat la un moment dat un om - unul singur - care a făcut totul.
Există vorba în popor: "Sunt doar un om. Ce poate un singur om să facă?". Răspuns: "totul". Se cultivă în sere, la grădină și în toate locurile de întâlnire a maselor ideea de impotență în fața cursului vieții și plasarea controlului în mâinile oamenilor, sfinților, fenomenelor naturale, și anduranței plasticului la stress. Considerăm că noi suntem oameni iar cei cu diplome sunt experți - ca atunci când formulăm "experții au descoperit" sau "X a reușit să descopere nuș'ce invenție". Suntem oameni cu toții - mâncăm, gândim, simțim ca toți ceilalți.
Considerăm că cei care câștigă concursuri internaționale sunt oameni extraordinari, iar cei care câștigă sume extraordinare de bani sunt niște peste-posibilitățile-obișnuite afaceriști... dar nu sunt. Sunt oameni normali. Oameni care au descoperit că pot face un lucru extraordinar de bine, și l-au făcut.
Toți avem un lucru extraordinar pe care știm să îl facem, poate unii și mai multe. Dar prea mulți aleg să nu îl facă. Aleg prin prisma a ceea ce au fost educați să creadă. Se cheamă câteodată încăpățânare, sau i se spune destin/karma sau chiar ”face parte din planul divin” (de parcă cineva l-ar cunoaște)... dar tehnic vorbind sunt scuzele celor care nu vor să își asume riscul de a lua decizii.
De ce și l-ar asuma atunci când alții pot să o facă pentru ei; ce dacă după ce alții o fac, fie sunt criticați pentru eșec, fie sunt invidiați pentru reușită.
Știți cum se dresează puricii? Se iau puricii și se pun într-un borcan cu capac. Puricii vor sări lovindu-se de capac. La un moment dat se observă că puricii sar numai până la înălțimea capacului pentru a nu se lovi. Acum dresorul îndepărtează capacul. Ce credeți că fac puricii acum?... Sar doar până la înălțimea capacului (borcanului) pentru că așa au fost condiționați.
Capacul nu mai există, și ar fi putut tot la fel de bine să nu fi existat de mult. Dar ”puricii” care au fost dresați cu ”capacul pus”, vor continua să sară cât capacul.
Capacul nu e pus acolo de persoana care țintește sus - este pus de alții (din diverse motive mai mult sau mai puțin bune). De câte ori nu ați vrut să țintiți spre ceva măreț numai pentru a fi opriți de altcineva care să vină să vă spună ”nimeni n-a reușit, deci nici tu nu vei reuși”. Voi câte ”capace” aveți?

Nu avem nevoie de adevăr

2008-09-17T18:34:00.002+03:00

Sunt atât de multe persoane în zilele noastre care se grăbesc să caute adevărul și să îl arate cu degetul pentru a arăta că au dreptate iar cei care i-au contrazis greșesc. Avem o societate construită pe adevăruri care mai de care mai ciudate și bucățelite - legi care permit pedepsirea celor mici și ocrotirea celor care știu să le ocolească, acte de barbarism între oameni și alte evenimente comune în știrile de la televizor. Nu discutăm aici de justiție sau educație, domeniul fiind prea nebulos pentru neuronii personali, dar discutăm despre noțiunea de adevăr.
Dacă este să ne gândim, nimeni nu are o imagine a adevărului. Adevărul este tot ceea ce există, iar dacă e să o privim prin intermediul simțurilor noastre, nimeni nu este capabil să cuprindă tot adevărul. Imaginea este similară cu cea a unei furnici, care mirosind cu antenele se tot duce spre cuib sau spre hrană, incapabilă să observe universul vast care se întinde pe mii de km în jurul ei. Căutăm fiecare bucățele de adevăr pe unde vrem și putem, ignorând restul, și stăm ca observatori în mijlocul unui imens adevăr, fără să ne intereseze că este acolo.
Atunci când vrem să demonstrăm ceva nouă sau altora, ne apucăm să spicuim de ici și colo câte un fragment de adevăr care să ne susțină teoria. Poate v-ați întrebat vreodată de ce sunt atât de mulți creștini convinși și atei convinși - pentru că toți au găsit dovezile necesare credinței lor. E fascinant să vezi cât de multe dovezi pot fi obținute din același adevăr, prin perspective diferite, și oameni diferiți.
În urma observațiilor pe care lumea le face de mii de ani, s-a ajuns la concluzia că nimeni nu poate cuprinde adevărul, iar dacă ceea ce un om are, nu este adevărul curat, ci doar o bucată mică a lui... atunci ceea ce ai tu nu este adevărul, este un fals. Dacă vă gândiți la biete obiecte sau fenomene naturale (ca la clasa I) nu aveți cum să-mi dați dreptate. Dar dacă vă gândiți la sentimente, procese mintale și alte componente ale naturii umane, evenimente din trecut sau propriile sentimente... suntem cu toții doar "dătători cu părerea" (luăm păreri de la alții, cojim ce nu avem nevoie, învelim în ce vrem noi și o dăm mai departe).
Politicienii fac uz de acest fascinant cuvânt: "Susțin adevărul și dreptatea!" - i-auzi... pariem?
Lumea nu are nevoie de adevăr. Pentru noi e doar o noțiune. E ca și cum încercăm să ne apucăm să fugărim pământul în jurul soarelui și să îl luăm acasă cu noi când îl prindem să arătăm colegului de bancă.
Lumea are nevoie de minciuni, falsuri și înșelătorii masive - oamenii trebuie mințiți că sunt deștepți, că sunt inteligenți, trebuie oferite diplome de înțelepciune și bunătate și trebuie înșelați toți proștii și convinși că sunt înțelepți.
Sună ca o glumă practică, ce-i drept, dar e cât se poate de reală: de mii de ani oamenii s-au mulțumit cu bucățele de adevăr care sunt în realitate falsuri. Lumea e plină de oameni care se cred proști, săraci și bolnavi. Noi nu ne naștem proști, nici săraci, nici bolnavi. Și nici nu devenim așa prin glorioasa aplicare a planului divin. Noi devenim așa pentru că ni se spune iar noi credem.
Ni se spune în clasa a I-a "Goguță este cel mai inteligent din clasă", multă minte nu aveam pe-atunci, dar implicația era clară - "Toți ceilalți nu sunteți". În grupul de prieteni, copii cu familii boțite se adresează cu "băi p**ă", "boule", "tâmpitule", "c**ie" și alte organe genitale sau boli mintale și fiecare dintre aceste cuvinte intră în șir indian și se îngrămădesc în interior, iar când se face ghemu mare, se manifestă...
Soluția actuală: oferim pensii și ajutoare de șomaj - rezultat nul.
Soluția propusă: deșteptați oamenii prin minciunile care trebuie, pentru că adevărul va fi mereu viciat de evenimente trecute.
Pentru a evita linșarea în public și legumele proiectate rectiliniu uniform spre voi, aplicați în primă parte mințirea personală: explicați-vă cât de inteligent sunteți, cât de frumos și nobil sunteți, cât de bogat sunteți. Vă garantez că veți găsi dovezile necesare pentru a vă susține afirmațiile la scurt timp după ce le-ați afirmat... trebuie doar să le căutați. Apoi veți putea cu succes să mințiți și pe alți.

Ochelari personalizați

2008-09-16T09:10:00.000+03:00

În zonele puțin cunoscute ale Africii, un grup de cercetători au încercat să explice membrilor unui trib foarte retras, cum arată zăpada. Folosind gesturi, sau exemple și puținele cuvinte pe care le nimereau, au încercat 30 minute să clarifice imaginea.
Nu au reușit nimic până nu le-au arătat o poză cu zăpadă. Nu e totuși de mirare că o persoană care nu a cunoscut niciodată un obiect/sentiment/fenomen, să nu poată asimila informația prea ușor. La fel cum mulți nu își vor putea imagina ce gust are o mâncare indiană care implică iaurt, ardei iute, castraveți murați și încă vreo 2-3 componente.
Este destul de firesc ca mintea să nu poată înțelege lucruri cu care nu a avut contact direct. Nu este de loc firesc să refuzi lucruri cu care nu ai avut niciodată contact. Iar lumea e încă plină de această specie îngustă.
De câte ori nu ați întâlnit oameni care vă explică că muzica pe care o ascultați nu e bună, sau alimentația nu e sănătoasă sau mai știu eu câte. Problema este că majoritatea acestor oameni nu au înțeles niciodată partea pe care o resping cu atâta pasiune.
Numai acum câteva zile mă distram ascultând câțiva oameni din zonele rurale care discutau cu ardoare problema creării unei găuri negre în urma experiementului cu Large Hadron Collider ca și când fiecare ar avea în pod câte un laborator atomic personal.
- Care e problema?
- Păi se crează o gaură neagră...
- Ce-i aia o gaură neagră?
- ...
E foarte simplu să discuți despre ceva ce nu știi. E și mai simplu să refuzi să cunoști ceva ce încă nu cunoști. Și este extrem de comun să explici altora că ceea ce fac ei este greșit. Este o formă de ochelari de cal pentru minte, în care nu vezi că există și altceva în jurul tău și ești convins de faptul că ceea ce nu vezi nu există - o stare auto-indusă a minții având la origine frica de necunoscut.
”Nu vorbi cu... străinii”, ”Nu te juca când eu predau la tablă! Informația (învechită și slabă calitativ) pe care ți-o dau e importantă”, ”Nu ți-ai făcut tema. 3! La loc.” - cele mai faine fraze care stimulează frica de nou și omoară încet imaginația.
Cei care supraviețuiesc procestului de îngustare mintală, ajung să fie recunoscuți ca oameni foarte inteligenți și productivi pentru acțiunile lor creative și imaginația lor și sunt cei care schimbă cursul istoriei. În cealaltă parte sunt cei care sunt cu succes îngustați și care formează turmele - cei care nu știu că nu știu, și cred că știu. Iar aceștia din urmă se vor opune mereu evoluției.
Aveți idei inovatoare? Dezvoltați-le și hrăniți-le ca pe niște semințe pentru a prinde rădăcini puternice și a se dezvolta în plante puternice, și mai ales ocrotiți-le, pentru că lumea e plină de oameni care v-ar călca planta în picioare din convigerea că ei știu mai bine. Va fi mereu loc pentru evoluție și pentru cei care știu că nu știu, și vor să știe mai mult.

La început a fost bine

2008-08-19T19:05:00.006+03:00

La început dumnezeu a creat pământul și totul a fost bine. Apoi a creat omul și încă mai era bine. Apoi cineva a inventat frica (mă îndoiesc că dumnezeu) și s-a dus totu' dreacului.

Mă îndoiesc că dumnezeu are nevoie de acțiuni de tip propagandă în stilul "faceți ce spun eu sau mă enervez". Pentru entitatea supremă care a creat pământul și tot ceea ce mișcă și nu mișcă, nu văd utilitatea unei unelte de control cum este frica. Dacă e să vorbim despre oameni... frica capătă o grămadă de utilități – doar 2-3 cuvinte bine plasate și manipulezi pe oricine e mai slab. Pentru orice om încuiat și îngust în scufiță, care nu înțelege scopul liberului arbitru și al diversității, frica este unealta perfectă de uniformizare a grupurilor de oameni.

Cea mai subtilă față a fricii este siguranța. Siguranța venită din "fac ce mi se spune, deci sunt lăsat în pace" sau "am făcut acum această decizie, deci mulți mulți ani de-acum o să-mi fie bine". Acum toată lumea caută un serviciu sigur, venituri sigure, case sigure... de parcă dacă pun mâna pe așa ceva deja pot să moară liniștiți. Dacă e să privim din unghiul ăsta, cele mai sigure locuri sunt închisorile, dar bineînțeles, libertate...

Promisiunea de siguranță este unealta principală prin care un om poate fi privat de libertate, deci pentru a calcula niveul de frică se poate face raportul între libertate-siguranță. Este posibil ca mulți să se considere cu un nivel ridicat de libertate și cu puține frici, iar pentru acest scop propun următorul test cu întrebări:

Vă sculați la ora la care vreți sau la ora la care trebuie să fiți la serviciu/școală?
Mâncați când vreți sau când aveți pauză? Sau mai rău, când aveți ce?
Mergeți la servici pentru că vă e frică să nu rămâneți fără o sursă de venit? Și implicit, aveți curajul să porniți o firmă care nu asigură, bineinteles, un venit constant și siguranță?
Vorbiți frumos cu oamenii "importanți" pentru că vă place și e bine, sau pentru a "nu-i deranja"?
Aveți impresia că libera alegere se rezumă la a vă cumpăra o mașină sau a alege ce fel de înghețată să mâncați?

Nu știu dacă sunteți dezamăgiți după ce ați răspuns singuri la întrebări, dar ceea ce pot să vă spun cu certitudine este că scuza "toți fac la fel" nu se acceptă. Mai exact, scuzele nu se acceptă de nici un fel, nu de alta, dar nu prea aveți cui să vă scuzați.

Atunci când frica controlează jocul, se crează frâie pentru oricine vrea să le culeagă și să vă controleze. Mai târziu apare revolta interioară după ce realizezi că ești folosit prin fricile tale și tot la fel de repede pe cât te-ai aprins, ești trimis la plimbare folosindu-se aceleași frici ale tale.

Cei care aleg să își iau viața în propriile mâini, primesc în primă fază un procent covârșitor de piedici din partea celor apropiați "nu fă asta, că nu e sigur", "ai să eșuezi", "ai să vezi că o să te întorci la ce ai acum și e sigur". Dacă au curajul să treacă de acest zid, vor reuși. În faza a 2-a șansele sunt mari să eșueze prin lipsa de experiență și mai ales prin gândurile "de bine" pe care le-au cules în faza 1, și au din nou de ales, dacă să încerce din nou, sau să plece capul și să accepte o slujbă sigură. Cei care au trecut de faza 2 niciodată nu se vor mai întoarce la faza 1. Partea cea mai interesantă este că acum intră în scenă invidia – sentimentul pe care aproape toți îl generează atunci când văd o persoană de succes, în contrast cu cu frica din interiorul lor. Este într-un fel o revoltă față de propria frică și lipsa lor de libertate, pe care o orientează spre cel care a declanșat sentimentul de furie, dar deja deviem de la subiect.

În încheiere, vreau doar să subliniez că dărmarea zidului Berlinului, revoluția (cred) românească, partida de ceai, nu au fost făcute pentru sporirea siguranței proprii, ci pentru libertate, atunci când într-o sincronizare mai mult sau mai puțin naturală, un grup de oameni și-au băgat picioarele în siguranță și au decis că e mai bine să aibă libertate.

Cui îi aparține viața voastră? Vouă sau altora?

Eseu despre succes

2008-08-16T12:57:00.007+03:00

În nebuloasa tipică a gândirii noastre, de multe ori vorbim despre noţiuni al căror sens sau scop nu îl înţelegem. Una dintre ele ar fi succesul.

Definiţia empirică a succesului - Actul de a reuşi. Nu prea satisfăcător dacă mă întreabă cineva, dar fie.
Cum se obţine succesul - Păi... (pauză lungă) munceşti mult şi obţii rezultate. În traducere înseamnă că nu ştie.
Cât de mult trebuie să munceşti? - (pauză şi mai lungă)

O astfel de conversaţie mai poate continua pentru încă puţin timp până apare replica "Auzi? Hai lasă-mă că am treabă!" - momentul în care practic se recunoaşte necunoaşterea subiectului.
Cum arată succesul, cum se face succesul, cum se manifestă succesul - sunt întrebări care nu au răspuns clar şi simplu... Tot ceea ce se poate oferi este o enumere a câtorva caracteristici comune oamenilor de succes.
Succesul nu se face la muncă - poate cel mai neclar mit despre succes este faptul că succesul se poate atinge la locul de muncă actual. Locul de muncă oferă în primul rând un salariu (cea mai căutată componentă) care niciodată nu este contravaloarea muncii noastre (asta n-o ştiaţi). Salariul în cel mai bun caz acoperă 1/2 din valoarea reală - restul merge fie la stat, fie la angajator. Unicul avantaj al locului de muncă este siguranţa relativă pe care o oferă: se depune minimul de muncă pentru a preveni concedierea şi se plăteşte minimul de bani pentru care omul este dispus să muncească.
Locul de muncă poate fi un mediu foarte propice dezvoltării personale (dacă se conştientizează asta şi se foloseşte) prin dezvoltarea comunicării, capacităţilor intelectuale sau fizice, dobândirea de cunoştinţe noi etc.
Unde se face succesul? În timpul liber! Urmează întrebarea: "Cum şi nu pot să mai stau la o bere cu prietenii sau să dorm liniştit?" tipică celui care nu a văzut în viaţa lui succesul. Dacă nu îl faci în timpul liber, atunci când? În timpul somnului? Pe WC? Sub duş? Iar aici prin succes nu mă refer la actul de a face muncă în plus - asta nu face decât să amâne inevitabilul. Iar actul de a emite câte o idee la 24h nu se traduce prin succes. Actul de a pune în mişcare o acţiune în urma unei idei este cu totul altceva. Acţiunea în direcţia succesului este singurul drum spre succes.
Cum vorbeşti? Te uiţi cu jind la o vitrină de cofetărie sau la o maşină de lux şi formulezi în gând sau verbal "mamă ce mi-aş dori una, da' n-am bani"- asta este sintagma care exorcizează succesul şi nu mai lasă nimic din el. Sunteţi invitaţi să purtaţi o conversaţie cu o persoană de succes şi să urmăriţi dacă vre-una din sintagmele pe care le foloseşte aduce măcar pe-aproape a lipsă.
Care sunt prietenii tăi? Dacă stai momentan cu prietenii tăi la un meci şi mâncând floricele - "noi să fim sănătoşi", că în rest... Cine se-aseamănă se-atrage, şi mai mult nu am ce spune. De-aici derivă una din cele mai stupide ziceri: "banul la ban trage", prin care omul care n-are îşi exprimă indiferenţa printr-o frază care se traduce mai degrabă în "n-am bani şi nici n-am chef să mă complic". Vreţi să fiţi oameni de succes - căutaţi-vă prieteni care au succesul pe lista de cumpărături zilnice şi care la sintagme "probleme financiare" îţi vor oferi definiţia la "financiar" şi te vor întreba ce e aia "probl-nuşcum".
Nu poţi deveni mai bun, decât dacă joci cu un jucător mai bun - frază de căpătâi pentru oricine îşi alege prietenii. Îţi place să fii pupat în fund - înconjoară-te de oameni mai proşti ca tine şi atunci inevitabil arăţi mai deştept. Vrei să evoluezi - caută oameni extraordinari de la care poţi să înveţi ceva.
Mucegăitul la servici, ieşitul cu prietenii, munca excesivă, statul cu burta şi creierul la bec după o zi de muncă (cu motivaţia "îs obosit şi mâine o iau de la capăt") - sunt doar câteva caracteristici ale pierzătorilor.
Gânditul şi căutarea de soluţii, vocabularul unde 1/2 sunt cuvinte de bază şi restulde 1/2 sunt cuvinte sinonime cu succesul, prietenii mai inteligenţi ca tine sunt caracteristici ale oamenilor de succes.

Cum alegeţi ceea ce vreţi?

2008-08-15T08:19:00.001+03:00

Ce culoare vă place? Ce gust vă place? Ce tip de experiențe vă plac? Aveți cu toții liste pregătite cu lucrurile care vă plac și cu lucrurile care nu vă plac.

Dar listele cu ceea ce vă doriți? Știți ce vă doriți? Nu cred... Pentru că ceea ce vă doriți, deși este o listă de experiențe, sentimente, lucruri etc. este concepută de cele mai multe ori prost. Mă refer aici la cum faceți referire la acestea. În principiu este vorba de faptul că vă gândiți la lucruri care vreți să vi se întâmple deoarece nu s-au întâmplat, lucruri care încă lipsesc din experiența voastră. Odată ce ați formulat dorințele, asumați o poziție de suspensie în care nu faceți nimic pentru a vă apropia de țintele voastre. Distanța dintre voi și țintele voastre se păstrează constantă deși voi continuați să repetați dorințele.

Undeva pe parcursul vieților noastre, am dobândit niște șabloane de gândire, fie dezvoltate de noi, fie învățate de la alții, pe care continuăm să le aplicăm din nou și din nou. Puteți face o simplă statistică empirică asupra vieții și gândurilor voastre, și veți constata că viața nu prea tinde să ofere prea multe sau prea mult dincolo de granița pe care o stabiliți prin gândurile voastre.

Practic voi ați avut o experiență, în urma căreia ați emis un gând, și apoi ați vorbit despre ea și inevitabil ați regândit-o, și ați aprofundat-o apoi ați regândit-o, ați vorbit despre ea și ați regândit-o, și apoi ați vorbit despre ea și putem să continuăm așa încă 2-3 pagini. Viața e foarte interesantă aici pentru că nu puteți să vorbiți prea mult despre un lucru, înainte ca el să înceapă să se manifeste ca experiență.

În acest mod se crează adevărurile personale. Vedeți ceva de care nu sunteți sigur, vă gândiți la acel ceva și eventual vorbiți despre el; între timp încep să apară peste tot mici dovezi care devin din ce în ce mai evidente/puternice pe măsură ce voi continuați să vă gândiți la acel ceva, până când în cele din urmă sunteți perfect convins de acel lucru iar acela este manifestat în viața voastră. (Poate suna complicat dar în esență este foarte simplu).

Dacă acest ceva de care nu ați fost inițial siguri este ceva frumos, cu atât mai bine. Dar dacă insistați pe ceva ce nu vă convine... Și ce buni sunteți la asta... "a dracului de buni" aș putea spune. Dacă aveți impresia că repetând prin gând și vorbe istoria, veți evita reproducerea ei... sunteți departe de adevăr.

În caz că nu ați prins idea: viața voastră vă spune că nu puteți povesti povestea fără să vă fie recreate circumstanțele în care s-a produs.

Sunt lucruri în viața voastră care vă plac? Povestiți-le.

Sunt lucruri în viața voastră care nu vă plac? Uitați-le.

Savoarea Vieţii - 14 aug

2008-08-14T10:07:00.010+03:00

Faceţi click pentru a mări.

Dresajul copiilor

2008-08-13T18:09:00.006+03:00

În primi ani de viață, copii sunt cele mai pure, maleabile și vulnerabile ființe, iar responsabilitatea părinților este aceea de a-i proteja și educa pentru a-i forma ca oameni. Pentru aceasta, copii mici primesc o cantitate enormă de atenție din partea adulților (în principal pentru că sunt dulci și fascinanți în puritatea lor). După un timp relativ scurt, copii devin dependenți de atenție și starea de bine pe care o simt atunci când sunt îngrijiți – momentul perfect pentru a începe dresajul.

Cam pe-acum copii fac "greșeli" și trebuie educați. Educarea se face simplu: "ori faci ce spun eu, ori te pedepsesc" - unde pedeapsa variază de la o palmă peste ochi, în cazurile mai dure, sau înlăturarea unui element care le face plăcere (o păpușă, bicicleta, calculatorul etc). Toate sunt restaurate atunci când copiul se conformează. Foarte repede, copilul învață să se teamă de pedeapsă, deoarece îi înlătură lucruri dragi lui sau pur și simplu nu mai primește atenția celor mari.

Procesul urmează la școală, unde copii sunt așezați în bancă și obligați să asimileze informație într-un mod sec. Din nou, fac ce spune profesorul sau sunt pedepsiți prin note mici și mustrări. Cei care sunt dotați pentru a învăța, primesc cea mai multă atenție, spre deosebire de cei care posedă alt tip de geniu (ca notă suplimentară, pe lângă geniul lingvistic și numeric care sunt notate în școală, există și geniul comunicării interpersonale, geniul fizic/sportiv ș.a. care sunt ignorate și uneori condamnate în școală).

Poate vi se pare că "dresaj" este mult prea dur și deplasat în contextul de față, dar adevărul este că nu se poate găsi un cuvânt mai potrivit - înlocuiți calculator cu biscuite și copil cu câine și lucrurile se clarifică ("Șezi și îți dau un biscuite și te scarpin pe piept"). Lipsesc de cele mai multe ori explicațiile care să satisfacă întrebarea "De ce am greșit?" pe care o pun inevitabil cei mici, și prea puțini sunt părinții care sunt dispuși să își conducă copii spre educație, în loc să îi trimită acolo în șuturi.

Rezultatul final al acestui proces dur de formare a copiilor este că odată ajunși pe picioarele lor, caută în continuare, sub impulsul unui program subconștient bine înfipt, aprobarea celorlalți, deci implicit atenția lor. O caută până la nivelul în care singurătatea este inaceptabilă în absența atenției celorlalți, și atât de groaznică încât toate dedesubturile minții ies la iveală în singurătate și liniște.

Orice e mai bun ca singurătatea: radio, bârfe, TV (mai ales TV – simulatorul de viață) și multe altele.

Cum scapi de așa ceva? Aș spune că e simplu – cel puțin sună simplu – dar aplicarea nu poate fi făcută de nici o entitate externă: pentru orice faci, orice gândești, pune o întrebare simplă: faci pentru tine? Faci pentru că așa simți? Sau faci pentru că așa ai fost obișnuit/educat? Faci pentru a obține atenția celorlalți? În momentul în care o astfel de activitate este depistată, ea trebuie oprită. Continuarea ei consumă resurse valoroase.

S-ar putea să fie și oameni care să rămână brusc fără activități de făcut și gânduri de gândit. Dacă reușiți să ajungeți în faza în care să realizați că sunteți atât de falși, este perfect, pentru că cel care a realizat aceasta este sămânța de adevăr din voi, și pentru prima oară în atât de mult timp, i-ați permis să se manifeste. Totodată în acest moment, creierul funcționează, este cu adevărat pus în mișcare în căutarea soluției la această problemă, și astfel se poate începe procesul de conștientizare a propriei ființe.

Originea materiei

2008-08-10T11:32:00.006+03:00

În şcoala generală ni se explică că organismul uman, în toată măreţia complexităţii lui se dezvoltă dintr-o singură celulă ou – o celulă care conţine toată informaţia necesară formării tuturor organelor, fluidelor şi sistemelor de întreţinere a corpului. Tehnic vorbind, ne-am obişnuit să considerăm corpul uman o maşinărie complexă şi fascinantă şi cam orice ar spune cineva (mai mult sau mai puţin avizat) despre el, este crezut, pentru că nimeni nu înţelege perfect cum anume funcţionează.

Totuşi, poate nu odată ne-a trecut prin minte întrebarea "de unde venim?", iar răspunsul nu a fost niciodată pe-aproape. Biologic vorbind, noi venim... de la părinţii noştii J. Nu tocmai cel mai satisfăcător răspuns, dat fiind că singura explicaţie pe care o primim este că într-o celulă mică mică se află toată informaţia (ADN-ul magic cu cele 2 spirale).

Mai departe chimia ne spune că, ADN-ul este format din atomi – acea unitate considerată indivizibilă din timpurile antice. Dacă folosim tehnologia modernă pentru a vedea cum arată un atom, s-ar putea să avem o surpriză: un procent foarte mare dintr-un atom este spaţiu gol, restul este format din protoni, electroni...

Dacă nu aţi fost surprinşi prima dată, atunci continuăm cu fizica cuantică, care spune că şi electronii, protonii, neutronii.. conţin într-un procent foarte mare (supriză) spaţiu gol, iar restul sunt elemente numite string-uri. Dar totuşi ceva este diferit la aceste particule foarte foarte mici de materie:

Comportamentul este haotic şi nu se "supun" legilor fizice care se aplică pentru atomi;
Vibrează diferit în funcţie de modul în care sunt observate;
Se pot comporta ca materie dar şi ca o undă (energie) – în funcţie de modul în care o particulă este observată.

Dacă e să punem astfel de particule într-un accelerator de particule (un dispozitiv care împinge particulele până la viteze de 400.000 km/h) şi le ciocnim la această viteză impresionantă, după ce oprim aparatul constatăm că particulele noastre nu mai sunt acolo... nu mai e nimic în aparat. Cărămida de bază a organismului nostru, s-a transformat în energie.

Practic, după ce aflăm că materia nu este permanent materie, noi de unde venim? Dacă această materie reacţionează în funcţie de modul în care este privită, atunci ea este permanent aceeaşi? Cât despre "Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie." am vaga impresie că a sărit peste partea cu ţărâna şi a trecut direct la cea cu suflarea.

Există ceva...

2008-06-27T16:26:00.000+03:00

Există ceva în tine despre care nu ştii. Ceva ce vrei nega că există, până când este prea târziu ca să mai faci ceva.

Este singurul motiv pentru care te scoli dimineaţa, singurul motiv pentru care înduri senzaţiile urâte, sângele, transpiraţia şi lacrimile. Este pentru că vrei ca oamenii să ştie cât de bun, generos, atractiv, amuzant, nebunatic şi isteţ eşti cu adevărat.

Teme-te de mine sau ridică-mă în slăvi, dar te rog, zi-mi că sunt special. Împărtăşim cu toţii o dependenţă. Suntem dependenţi de aprobarea celorlalţi. Am intrat toţi în joc pentru bătaia pe umăr şi recompensa strălucitoare pe care o arătăm celorlalţi. Uită-te la tipul isteţ cu insignă, lustruindu-şi trofeul. Străluceşte în continuare ca un diamant nebun, pentru că nu suntem decât maimuţe ambalate frumos în costume, implorând aprobarea celorlalţi.

(Citat tradus şi adaptat din Revolver)

Sursa adevărului

2008-06-26T07:15:00.001+03:00

A merge la medic cu o problemă de sănătate este un lucru destul de comun. La fel şi acceptarea a ceea ce el va spune despre acea boală. Fie că este vorba despre o reţetă, un verdict sau o părere, toate sunt acceptate ca adevăruri – în contextul de faţă, un adevăr este un lucru pe care noi îl considerăm ca fiind adevărat (gravitaţia, soarele, asfaltul, corupţia, semaforul etc.). Până aici totul pare ok.

Dar nu e! Nu e de loc bine. Undeva pe drum, din comoditate, oamenii au ajuns să înghită orice sub motivaţia "că sursa este de încredere". Deja mulţi am folosit sau am auzit folosindu-se sintagma "oamenii de ştiinţă (de nuş'unde) au descoperit că…" sau surata mai enervantă "pentru că aşa se face". "Oamenii de ştiinţă…" este relativ normal – un grup de omuleţi, folosindu-şi creierul, au descoperit ceva nou/interesant.

Dar atunci când auzi "pentru că aşa se face", deja te afli în faţa unor adevăruri plantate artificial. Nimeni nu ştie de ce la biserică se pleacă capetele de 2 ori (ca noţiune informativă, dpdv al liturghiei creştinii se pleacă 1 dată), de ce se căsătoreşte lumea, de ce face pomană sau de ce se mănâncă porc/miel de Crăciun/Paşti etc. Toate aceste idei vor genera din oficiu răspunsul "pentru că aşa se face" la întrebarea "de ce".

Este natural ca atunci când suntem mici să ne credem părinţii (pe cine altcineva să credem atunci când nici noţiunea de minciună nu ne este cunoscută), şi deci îi considerăm ca surse de încredere. Şi ca o implicaţie directă orice ne spun ei nouă, ajunge la noi ca adevăr. Problema apare atunci când informaţiile care vin prin ei, sunt greşite sau stupide. Ele ajung ca adevăruri la copii. Mai târziu ei acţionează conform acelor informaţii şi alţii se întreabă "cine l-o mai fi fătat şi pe ăsta?".

Orice adevăr primit în acest mod este aşternut frumos în propria noastră biblie de adevăruri, pe care o punem în aplicare peste tot şi care devine întotdeauna sursa tuturor conflictelor. Nu v-aţi întrebat niciodată de ce sunt atât de mulţi care consideră că actul de a fi căsătorit este un chin? De ce sunt atâţia care mănâncă mult şi prost şi nu se pot abţine.

Vreţi să ştiţi cu adevărat de ce faceţi voi ceva? Analizaţi-vă propriile acţiuni. Probabil că citiţi acest text pentru că este interesant, sau poate îl citiţi din lipsă de activitate, dar câte din acţiunile voastre nu au o motivaţie care conţine "aşa se face"? De ce vă căsătoriţi? De ce faceţi ceva ce nu vă place? Ce vă motivează să înduraţi transpiraţia, glumele proaste şi mijloacele de transport în comun?

Funcţionăm fără să ştim sub influenţa unor progrămele mici de a căror existenţă nu avem habar şi care ne conduc viaţa în cele mai interesante moduri. La o adică e destul de uşor, dat fiind că aproape nimeni nu este conştient de 100% din acţiunile sale.

Preafericitul, preasfinţitul...

2008-06-04T17:04:00.003+03:00

Dintre toate fiinţele care locuiesc pe acest pământ, oamenii au dobândit undeva pe drum credinţa că trebuie să fie fericiţi. Toate celelalte pur şi simplu trăiesc. Nu avem un manual pentru cum se atinge fericirea, aşa că fiecare a luat-o cum i-a venit lui pe moment. Unii au vrut să aibă mai multe, alţii au vrut să simtă experienţe mai variate, alţii au vrut pur şi simplu să experimenteze simplitatea ş.a.m.d.

Nici unii nu au înţeles prea clar noţiunea de fericire aşa că au ajuns repede în stări de panică legate de faptul că nu pot obţine fericirea. Şi ca să nu le arate celorlalţi că nu pot obţine fericirea au început să o mimeze. Să zâmbească, să glumească, să mimeze abundenţa, cunoaşterea… Nu a durat mult până au ajuns să mimeze mai bine decât să trăiască şi să le fie frică ca ceilalţi să nu afle că nu sunt fericiţi sau să piardă puţina fericire pe care o au. Frica la rândul ei generează gijile (faţă de orice), dar mai ales faţă de ceea ce gândesc ceilalţi; pentru că vor cu disperarea să se integreze între ceilalţi, lucru destul de greu de realizat având în vedere cât de mult se urăsc unii pe alţii. Cam pe-aici e punctul în care oamenii se deosebesc de celelalte animale. Ne separăm de orice nu ne place şi orice nu cunoaştem, de orice arată altfel, de oricine gândeşte altfel, de orice diferă mai mult decât ni se pare nouă admisibil. Deja avem împărţirea pe culori (alb, negru, galben, roşu etc.), împărţirea pe religii, împărţirea pe gusturi muzicale, împărţirea pe chef – n-are nici un dumnezeu (emo, manelişti, psdişti, rockeri şi multe altele), împărţirea pe vârste şi cam câte ne vin nouă pe scufiţă.

Consecinţa directă este că prin astfel de excluderi repetate au ajuns să se simtă singuri. Extrem de singuri… la fel de singuri ca şi toţi ceilalţi 6 miliarde de oameni (cu mici excepţii).

De unii singuri şi fără ajutorul celor din jur, deja au atâtea probleme încât nu le pot face faţă. Sunt în faza în care plătesc alţi oameni să le asculte problemele, şi se comportă ca şi când sunt pe cale şă se vindece de probleme.

Nu avem manual de folosire pentru viaţă aşa că mulţi încep să pună întrebări. Apare inevitabil teama de necunoscut aşa că oamenii inventează zeii şi dumnezeii, pe care îi pus deasupra se fac că fac ce vor zeii pentru a avea siguranţa zilei de mâine şi pentru a mai reduce din frica de moarte - acum crezând că după moarte cineva îi va lua în braţe şi le va sufla în fund pentru eternitate. Pentru aceasta crează manuale numite cărţi sfinte, încropite la viteză şi scrise cât mai criptic pentru a ţine ocupaţi oamenii pentru câteva sute de ani. Acum tot ceea ce este scris în acele cărţi este literă de lege pentru oricine crede în ele.

Dar se constată că vecinul are un zeu diferit de cel personal, şi este deci diferit, aşa că trebuie explicat rapid că zeul personal are scula mai mare decât zeul vecinului, şi deci vecinul trebuie să renunţe la individul lui invizibil pentru a se ruga la individul lui invizibil cu obiectul mai mare. Cam pe-acum pornesc cele mai pasionale şi mai eficiente războaie din câte există şi cu mult mai durabile decât alte tipuri de războaie.

Oamenii se apucă de studiat ce au spus alţi oameni pe care pe baza unor preferinţe umane îi declară "mai oameni" decât ceilalţi, apoi se apucă să se certe cu privire la ce a vrut să spună/scrie acei oameni "mai oameni", ignorând faptul că tot oameni erau şi aceia. Spusele sau cărţile lor devin o formă de cărţi de căpătâi, şi orice scrie acolo trebuie să fie adevărat. Pentru a-i ridica cât mai sus sunt adăugate cuvinte în plus la numele fiecăruia: inginer, doctor, docent, master, preasfinţit, preafericit, ca şi când aceste nume auxiliare i-ar apropia de cer mai mult, deşi în ceea ce priveşte pământul toţi stăm pe el, iar în ceea ce priveşte cerul nici unul nu ajunge la el.

Oamenilor le place să tragă linii imaginare pe pământ, bazându-se pe aceleaşi principii pe care se bazează şi preferinţele lor vestimentare sau micile diferenţe lingvistice.

Şi toate acestea au la bază ideea că fiecare are dreptul să fie fericit.

A-ţi umple locul

2008-06-03T18:22:00.000+03:00

Undeva în sămânţa noastră se află instinctul de a evolua, iar acesta se manifestă în foarte multe moduri, dată fiind complexitatea omului. Comun tuturor formelor de evoluţie este creşterea: mai mare, mai deştept, mai rapid, mai bogat, mai faimos etc. Fiecare îşi alege ceea ce vrea să dezvolte.

Dar deşi toţi avem acelaşi dorinţă în sângele nostru, puţini fac ceea ce îi dezvoltă cu adevărat. Pentru a ajunge mai puternic, este necesar să depui efort fizic împingându-ţi limitele tot mai departe; pentru a ajunge mai deştept trebuie să îţi foloseşti creierul şi imaginaţia cât mai des. Atunci când limitele tale vor fi atinse, te vei extinde setând noi limite şi păşind într-o nouă etapă de evoluţie. Dacă limitele nu sunt atinse, atunci evoluţia nu este posibilă. Nu poţi deveni mai puternic fizic stând pe un scaun şi uitându-te la nori sau stele, aşa cum nu poţi deveni mai deştept în absenţa activităţilor care antrenează creierul.

Fiecare om are un spaţiu fizic, mental, emoţional, spiritual pe care îl ocupă, iar orice acţiune a sa se încadrează în acest spaţiu. El poate alege să facă lucrurile folosindu-şi foarte puţin capacităţile, sau poate alege să facă lucrurile în cel mai bun mod pe care îl ştie – adică a-şi umple spaţiul. Făcând lucrurile din ce în ce mai bine, la un moment dat acel spaţiul va fi umplut, iar ca răspuns acesta se va lărgi pentru a permite omului să se extindă şi mai mult. Acesta e principiul evoluţiei. Nici o fiinţă nu poate evolua dacă nu îşi atinge limitele. Nu există altă cale de a evolua. Starea în care se află toată lumea momentan vine din modul în care oamenii fac lucrurile. Dacă toţi şi-ar umple spaţiul, atunci multe din problemele omenirii nu ar exista în acest moment... dar asta e altă discuţie.

Deşi toţi tindem să ajungem mai sus, puţini sunt cei care fac ceea ce trebuie cu adevărat. Acel ceva este unul dintre lucrurile care fac diferenţa între învingători şi pierzători. Învingătorii au obiceiul să facă lucruri pe care pierzătorii nu le fac. Atât pierzătorilor cât şi învingătorilor nu le place să muncească (asta e simplu). Atât pierzătorilor cât şi învingătorilor nu le place să se trezească de dimineaţă (asta e şi mai simplu). Dar ambii o fac. Diferenţa majoră este că întotdeauna un învingător va face ceea ce trebuie să facă conştient de faptul că ceea ce ei fac îi dezvoltă şi le este mai de folos să-şi facă bine. Pierzătorii preferă să dea buleală şi apoi să scoată dicţionarul propriu de scuze prin care să justifice de ce nu au reuşit să facă. Vor începe să raţionalizeze situaţia căreia ei nu i-au putut face faţă, să explice toţi factorii care le-au stat împotrivă, ca şi când ei ar fi o simplă bulă de săpun în bătaia vântului. Învingătorii nu raţionalizează, ei fac. Fie că reuşesc sau nu, ei se dezvoltă prin fiecare lucru pe care îl fac şi îşi asumă roadele acţiunilor lor.

Ştiţi cum se prind maimuţele în India? Se face o cutie cu o gaură în ea. În cutie se pun nuci. Maimuţa miroase nucile şi bagă mâna după ele în cutie. Acum însă dimensiunea găurii nu este destul de mare cât să permită pumnului închis să iasă, a fost doar destul de mare pentru ca mâna deschisă să intre. Desigur, dacă ar da drumul nucilor, nu ar fi nici o problemă, dar deja intuiţi ce alege... de fiecare dată: ea nu dă drumul nucilor, nici măcar când vânătorul se apropie de ea. De multe ori oamenii nu se comportă mai deştept decât acele maimuţe, deşi ne place să spunem că "animalele sunt proaste".

Iubiţi-vă politicienii

2008-04-20T17:00:00.004+03:00

Titlul nu este alegoric sau metaforic, ci este foarte ad literam.

Există o modă universal răspândită, aceea ce a ne acuza şi înjura politicienii, punându-le în cârcă toate problemele ţării, ca şi cum ei ar fi scris cu mâna lor salariile mici sau impozitele ciudate, şi ca şi cum ei ar fi responsabili pentru nivelul de corupţie, starea economică a ţării şi implicit starea economică proastă a fiecăruia dintre noi. Prima parte îşi are bucata de adevăr, dar ultima concluzie este greşită. Nimeni altul nu este responsabil pentru propria voastră prosperitate şi fericire... mai ales fericire.

Se stă cu gura căscată la cei pe care i-am urcat în funcţii de conducere şi aşteptăm cu nerăbdare să se schimbe ceva. Vrem să ne crească salariile, să se micşoreze taxele, de parcă ţara e formată doar din politicieni. Când vine vorba de schimbare de orice tip, niciodată nu începe de la noi: să înceapă de la vecinu, să înceapă mâine, să înceapă după ce face un plan de bătaie (de parcă schimbarea interioară foloseşte aşa ceva), şi de ce nu, cel mai des întâlnită e marea "schimbare când momentul va fi potrivit" (ceea ce în termeni ai universului este niciodată).

De ce să vă iubiţi politicienii? Pentru că deşi de cele mai multe ori dau dovadă de o lipsă acută de capacităţi intelectuale, ei sunt cei care vă oferă pacea necesară pentru dezvoltarea voastră. Fără ei ar fi anarhie, iar în anarhie, dezvoltarea, liniştea, fericirea sunt aproape imposibil de atins. Iar în al 2-lea rând, nu ei sunt cei responsabili de bunăstarea şi fericirea voastră, ci voi. Iar dacă explicaţie asta nu vă este de ajuns, iubiţi-i pentru că urându-i nu aţi rezolvat nimic de atâta timp, şi puteţi încerca altceva.

Atât timp cât există dorinţa de schimbare şi dorinţa de nou, nimic nu poate sta în cale. Creierul funcţionează, organismul este turat la parametrii buni, totul merge... iar universul ne aduce tot ceea ce noi cerem.

După un timp de energie consumată şi după ce a fost investită destulă energie, aşa zişii bătrâni - mai potrivită denumire ar fi boşorogi senili – se grăbesc să ne explice că viaţa este grea, că să ajungem la vârsta lor, să vedem ce rău este, că vom cădea, că ne vom îmbolnăvi. Dacă ar fi unul ar fi încă bine, dar îs mulţi a naibii. Pentru astfel de bătrâni nu se poate aplica "cine nu are bătrâni să îşi cumpere". Nu fac decât să altereze natura în jurul lor aducând cât de mult pot la nivelul lor de putreziciune. Bătrânii care merită cumpăraţi sunt aceia plini de înţelepciune, care îţi pot da un sfat pentru viaţa, un sfat care să te ridice, nu care să te coboare. Îi recunoaşteţi repede pe cei care vor să vă dea un baston pe spinare să vă facă să mergeţi drept în viaţă, spre deosebire de cei care vă dau un baston între picioare, ca să vă facă să mergeţi ca ei.

Viaţa înseamnă mişcare, dar nu doar mişcare fizică, ci şi mişcare intelectuală şi mai ales mişcare spirituală. Un om care nu şi-a schimbat ideile de 2 ani, a făcut umbră pământului de 2 ani şi a îmbătrânit 2 ani în acest răstimp. Deasemenea, dacă nu a avut simţiri noi, revelaţii noi (oricât de mici), s-a atrofiat spiritual. Lipsa mişcării este moarte. Pur şi simplu.

Vreţi să vină alţii să vă schimbe? Ce să schimbe? Florile în grădină, mobila în casă, lenjeria de pe voi poate, dar ideile nu vi le poate schimba nici dumnezeul vostru, nici satana voastră (fiecare după religia personală).

Arătaţi cu degetul pe cei de mai sus, dar vă lipseşte dorinţa de a vă urca până acolo. Pentru a ajunge bogaţi nu aveţi nevoie de inteligenţă, după cum ne-a demonstrat Becali. Pentru a ajunge fericiţi nu aveţi nevoie de munca cinstită şi onestă, după cum ne-au demonstrat bunicii care se chinuie din pensie. Pentru a evolua nu aveţi nevoie să furaţi pe nimeni, nu aveţi nevoie să fie între 19-23,5° fix afară, nu aveţi nevoie să ascultaţi doar melodiile preferate şi nici nu aveţi nevoie să putreziţi în biblioteci pentru a acumula cunoaştere. Aveţi nevoie de dorinţa de a evolua, de a creşte, de a va mări în toate planurile: spiritual, mental şi fizic, iar asta vă va aduce tot ceea ce aveţi nevoie.

Fericirea e o stare interioară, care nu are tangenţă cu ploaia de afară, cu noul preşedinte sau cât de plin e frigiderul.

Musca

2008-04-16T00:22:00.004+03:00

Schimbă-ţi gândurile şi îţi vei schimba lumea.
Norman Vincent Peale

Canale de comunicaţie

2008-04-15T07:04:00.008+03:00

Până acum, atât în biblie cât şi în vremurile noastre, dumnezeu s-a tot străduit să ne trimită mesaje care să ne ajute în drumul nostru spiritual. După cum se obişnuieşte însă, mesajele nu vin pe calea luminii şi aerului, tocmai din locaşul său, până la urechile păcatoşilor creştini (deşi ar putea, dar trecem peste acest detaliu). Toate mesajele sale au venit prin canale umane: prooroci, preoţi, lideri spirituali etc. Într-un cuvânt, surse avizate.

Ce este o sursă avizată? Este un omuleţ aşezat în poziţia sa de difuzor spiritual de către alţi omuleţi incapabili să audă pentru ei. Ca fapt divers, ideea de sfânt este destul de bizară: vine de la sanctus în latină, şi înseamnă avizat de biserică, adică nu poţi deveni sfânt decât dacă anumite persoane (a căror sfinţenie este discutabilă sau absentă) te declară sfânt. Poate pentru acest motiv, nu este declarată nici o persoană vie ca fiind sfânt – închipuiţi-vă ce ar însemna dacă un sfânt în viaţă ar deschide gura să spună ceva ce nu figurează în biblie sau în dogma bisericească. E mult mai sigur să fie sanctificaţi după ce încheie contractul cu viaţa asta, pentru că morţii nu vorbesc.

(Revenind la comunicările spirituale) întotdeauna, datorită implicării minţii în transmiterea mesajului, transmisia este alterată. Dacă un mesaj se bate cap în cap cu ceva ce persoana consideră ca fiind inadmisibil, atunci acel mesaj este anulat sau modificat. Nu ştiu câţi au înţeles mesajul aşa că mă voi ajuta de nişte citate dintr-o carte...

Mă iubeşte...

1 Ioan 4:8. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. 18. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.

Nu mă iubeşte…:

Luca 1:50. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El.
Efeseni 5:21. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. 22. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, 23 Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii[…]

Iisus boteza:

Ioan 3:22. După acestea a venit Iisus şi ucenicii Lui în pământul Iudeii şi stătea acolo şi boteza.

Iisus nu boteza, ci apostolii:

Ioan 4:2. Deşi Iisus nu boteza El, ci ucenicii Lui,

Vei fi judecat doar după cuvintele şi faptele tale:

Matei 12:36. Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. 37. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.
Luca 10:26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? 27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.
Ioan 5:29.Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.

Vei fi judecat doar după credinţa ta (sau naşterea a 2-a oară):

Ioan 3:3. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.
Ioan 3:18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. 36. Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.
Marcu 16:16. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.

Iisus este paşnic:

Luca 2:14. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Ioan 14:27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.
Ioan 16:33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi.

Iisus aduce război şi dezbinare:

Apocalipsa 19:11. Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate.
Luca 12:51. Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare.
Matei 10:34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.

Este bine să fii fericit?

Pildele lui Solomon 15:13. O inimă veselă înseninează faţa, iar când inima e tristă şi duhul e fără de curaj.
Pildele lui Solomon 17:22. O inimă veselă este un leac minunat, pe când un duh fără curaj usucă oasele.
Ecclesiastul 8:15. Şi am ridicat în slăvi veselia, căci nu este nimic mai bun pentru om sub soare, decât să mănânce, să bea şi să se veselească. Numai de l-ar întovărăşi la lucrul lui în tot timpul vieţii pe care Dumnezeu i-o dă sub soare!

Nu e bine să fii fericit:

Ecclesiastul 7:3. Mai bun este necazul decât râsul, căci întristarea feţei este bună pentru inimă.

Nu mai insist cu fragmentele, deşi este o sursă umoristică de excepţie, dar vă las cu o singură întrebare: oare nu este acelaşi dumnezeu care a vorbit prin toţi? (asta presupunând că dumnezeu a vorbit prin ei, de ce altfel s-ar afla în biblie toate astea). Cum se poate justifica cantitatea imensă de neconcordanţe din interiorul bibliei, dar mai ales neconcordanţele între dumnezeul prezentat în biserică şi cel prezentat în biblie?

Nu e de mirare că există atât de multe secte, pentru o carte cu atâtea interpretări, toate variate şi de multe ori opuse. Oare acelaşi dumnezeu care a spus că este iubire, este cel care strica sămânţa necredincioşilor (Maleahi 2:3) şi ordona masacrul femeilor şi copiilor (Numerii 31:17)?

Ciudat... pe puţin ciudat...

Responsabilitatea comunicarii cu dumnezeu

2008-04-10T19:05:00.003+03:00

O experienţă autentică de comunicare cu dumnezeu are loc întotdeauna în inimă (cât mai departe de minte). În momentul în care se încearca exprimarea ei în exterior, este supusă unui tir de întrebări care cer argumentarea, detalierea mesajului şi bine-nţeles este pusă la îndoială autenticitatea mesajului.
Astfel de experienţe, de cele mai multe ori, nu ajung să fie exprimate în cuvinte, fiind catalogate ca "produse ale imaginaţiei" sau "gânduri răzleţe".
Dacă se trece de acest filtru, urmează transpunerea sentimentului in cuvinte. În această fază, se continuă trunchierea mesajului prin aplicarea unui limbaj profilat pe descrierea unui mediu fizic si nicidecum a unui mediu spiritual. Comparând produsul obţinut acum, sintagma care vine in minte este "râsu-plânsu", deoarece în calatoria dintre inimă, prin minte şi spre gură, n-a mai rămas decât o carcasă goală şi câteva fragmente de mesaj, care în cel mai bun caz sună frumos si înălţător.
Acum această carcasă goală trebuie sa facă faţă în faţa următorului val de întrebări care vine din partea celor care aud mesajul, din nou despre autenticitatea şi detaliile mesajului, dar de această dată venit din partea altor minţi.
Alterarea continuă prin conformarea mesajului pentru înţelegerea fiecăruia si argumentarea autenticităţii. Practic mesajul se pierde cu fiecare moment de post-procesare. Expunerea trăirilor interioare are loc datorită unui mecanism psihologic prin care individul caută aprobarea celor din jur pentru acţiunile, sentimentele şi trăirile sale.
În cele din urmă, mesajul este fie blocat şi uitat fie adaptat cerinţelor pieţei.

Cu toţii am vrea ca dumnezeu să vină să ne vorbească. Am fi onoraţi, uimiţi, gâdilaţi în orgoliu de un asemenea eveniment. Îl aşteptăm să vină coborând din ceruri într-un car de foc, tras de 14,2 cai de cu coamele de foc etc. şi să ne spună 2 fraze la care să medităm toată viaţa. Bine-nţeles publicul aferent este obligatoriu, cine altfel ne va crede povestea noastră? (că doar n-avem încredere in ceea ce simţim). Deasemenea acelaşi public trebuie să confirme povestea în faţa presei avide de informaţii senzaţionale.
Cum am ajuns la acest gen de aşteptări? De unde am ajuns să îl considerăm pe dumnezeu ca fiind un locuitor al unui rai îndepărtat aflat undeva departe de raza vizuală a astronomilor? El se află în tot ceea ce este. În fiecare atom şi fiecare briză de aer.
Este frumos să auzi evenimente spectaculoase, dar se uită în mod flagrant despre cine vorbim aici. Vorbim despre părintele nostru, despre cel ce ne iubeşte cel mai mult. Poate că am avut nenumărate conversaţii cu dumnezeu, dar le-am trecut prin minte şi le-am prezentat altora pentru a obţine aprobarea lor. Le-am prezentat borcane manjite cu cea mai dulce miere, cerându-le să vadă borcane pline, şi ne-am mirat atunci când ei au vazut chiar mai puţin decât borcane goale.
Acum avem încredere în minţile înguste şi rigide ale "reprezentanţilor lui dumnezeu", ne uităm la ei si sorbim cuvinte goale, dar criptice şi fascinante. Practic am predat responsabilitatea conversaţiei cu dumnezeu unor minţi impotente. Ce ne aşteptăm să iasă de-acolo? Un alt Iisus sau un Moise? Un alt Einstein sau un Eminescu? Ne asteptăm să iasă oameni care schimbă sisteme de gândire, dintre oameni care urmăresc orbeşte sistemele de gândire? Nici atât nu cred că ne aşteptăm, dar e mai simplu decât să vorbim noi cu el.
Dacă vrem să conversăm, cel mai simplu ar fi să o facem noi. Cea mai scurtă cale între două puncte e în linie dreaptă, nu după vişini, preoţi, dogme şi sisteme de gândire impotente.
Vorbiţi pentru voi şi auziţi pentru voi, nu există altă cale.

Mintea se hraneste

2008-03-31T21:12:00.006+03:00

Trecand peste considerentele de natura chimica si biologica conform carora creierul are nevoie de anumite substante nutritive pentru a functiona corect, as vrea sa dezvolt ideea ca mintea functioneaza ca un organism independent.
Este foarte posibil sa nu concepeti mintea ca un organism aparte deoarece se creaza implicatia ca este de sine statator - deductie incorecta. Mintea este o entitate care traieste pe langa casa omului si care la originea ei s-a dorit a fi o unealta a omului. Ea a fost conceputa in momentul creatiei ca cel mai puternic si mai eficient dispozitiv pe care omul sa o poata folosi pentru a se bucura de Raiul pe pamant (s-ar putea sa nu va convina ideea de Rai pe pamant, dar indurati-ma pana termin explicatia).
Inchipuiti-va o casca ultra performanta, care odata asezata pe capul unui individ, ii permite acestuia sa altereze mediul inconjurator, sa il slefuiasca asa cum doreste, sa il ajute in absolut orice situatie intalneste. Acum inchipuiti-va ca aceasta casca dispune de un ecran care se aseaza deasupra ochilor pentru a oferi o viziune mai eficienta asupra mediului inconjurator. Adaugati acum acestei imagini create, o inteligenta artificiala fenomenala de o capacitate de calcul imensa, capabila sa stocheze, clasifice si interactioneze cu orice element din cadrul mediului inconjurator.
Acum inchipuiti-va ca purtatorul castii este extrem de bucuros de noua sa jucarie si incepe sa o foloseasca, ajustand incetul cu incetul viata asa cum o vrea. Imaginati-va ca poate sa converseze cu casca sa si sa primeasca sfaturi cu privire la detaliile mediului. Iar dupa o vreme, incepe sa creeze aproape hipnotic la sfaturile si indicatiile castii. Incetul cu incetul, casca incepe sa functioneze "de capul ei", folosind purtatorul pentru interactiunea dintre ea si mediul inconjurator.
Si inchipuiti-va ca purtatorul a inceput sa se identifice cu casca sa... Tot ceea ce casca ii spune, el considera ca venind de la el insusi. Acum multe din impulsurile care vin de la purtator - impulsuri originale - sunt "supraincarcate" de catre comenzile castii, care datorita capacitatilor si atributiilor sale, a catalogat impulsurile originale ca fiind "inutile" sau "pierdere de vreme"...
Acum inchipuiti-va ca aceasta casca este mintea voastra. Citind aceste randuri ea isi indeplineste cu glorie functia de analizare, catalogare, prelucrare si stocare de informatie. In cele mai multe cazuri puteti confirma pentru voi insiva faptul k rumegati cine stie ce ganduri in timp ce executati actiuni cu totul separate. Va spalati pe dinti si va ganditi la filmul de aseara, mancati si va ganditi la ceea ce aveti de facut la munca sau la facultate, mergeti la munca si executati actiuni mecanice lasand mintea sa plece de una singura.
Daca acum va ganditi ca nu aveti cum sa va eliberati de acest parazit, aveti perfecta dreptate. Este vital existentei noastre pe pamant. DAR puteti sa il readuceti in functia pe care a avut-o la origine: aceea de unealta.
Mintea voastra se hraneste asemeni unui parazit. Nu consuma nimic din punct de vedere chimic. Cel care consuma este creierul in prelucrarea gandurilor produse de minte. Dar in cele din urma, mintea consuma ganduri. Ca o cutie neagra care absoarbe ganduri si produce ganduri. Diferenta este ca gandul consumat este al nostru, iar gandul produs are capacitatea de a interactiona cu mediul inconjurator, astfel functionand ca un amplificator. Introduceti pe la un capat o pasare, obtineti un stol de pasari, introduceti un ban de aur, obtineti o punga de aur, introduceti un rahat, obtineti un wc plin...
Pentru a va folosi mintea in scopul original, introduceti lucruri de calitate la intrare si observati ce obtineti la iesire. Daca veti introduce "ce naspa este ziua asta", "ce obosit sunt", "cat de mult am de munca" veti obtine exact acelasi lucru, doar ca va fi in cantitati mai mari. Introduceti "sunt odihnit si proaspat", "termin munca in cateva ore si sunt recompensat", "ador zile asa de frumoase ca aceasta".
Suna idilic si utopic, dar mintea voastra are capacitatea de a suprima toate fricile, superstitiile, saracia, bolile si problemele voastre puse la un loc. Acceptati aceasta idee, aplicati-o si savurati rezultatele.
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. (Marcu 11)

Un robotel cu mult timp liber

2008-03-28T15:45:00.002+02:00

De 700 de ani, omenirea a plecat de pe pamant, lasand curatarea acestuia in seama unui robotel fascinant. Doar ca el are o mica problema: are personalitate - este extrem de curios... si singur...

Vrei sa-l auzi pe Dumnezeu vorbindu-ti?

2008-03-27T22:05:00.005+02:00

Ai fost educat ca dumnezeu este o fiinta atat de ... "extrem de fascinant de superioara" incat nici macar nu poti sa o concepi cu mintea. O fiinta care exista undeva intr-un taram perfect, unde pasarelele canta si izvoarele susura etc. si ale carui singure atribute incep cu "omni-" (omniprezent, omnipotent s.a.) urmarind cu interes terenul de joaca al ceatiilor sale. Dat fiind ca totusi pentru omul de rand o imagine trebuie proiectata asupra lui, s-a ajuns la imaginea tatalui aspru si impunator - a functionat destul de bine pentru oamenii din acele timpuri. Faca-se voia ta a devenit un motto care a suprimat liberul arbitru mai repede decat ai spune "tatal nostru". Dar nu despre aceasta imagine usor digerabila si usor folosibila vreau sa discut. Ci mai degraba despre acel aspect de omniprezenta.
Aceeasi fiinta exista in tot ceea ce este. Deci poate fi gasita in orice fir de praf si in orice planta sau animal, dar mai ales poate fi gasita in fiecare dintre noi. Si tot aceeasi fiinta ne iubeste ca pe fii lui, indiferent de culoare, crez sau apartenenta politica (posibil ca multi sa nu fie de acord cu
Se poate comunica cu o astfel de entitate? De ce nu? De ce n-ar vrea Creatorul-tata sa vorbeasca cu creatia-copilul sau? Nu exista un astfel de motiv. De ce nu l-ai auzit pana acum? Pentru ca nu l-ai ascultat. Ai fost educat ca esti mic, sfrijit, vierme insignifiant, fir de praf in fata lui; ca pacatele tale stiute si nestiute sunt infinite, iar cum tatalui tau nu-i plac pacatele, nici tu nu ai cum sa stai drept in fata lui. Deci pozitia ta trebuie sa fie permanent cu capul plecat, in genunchi, eventual cu fruntea lipita de parchet...
Poate acum, ceva mai lucizi si mai cercetatori, nu mai acceptam multe dintre aceste gogosi, dar adevarul este ca si-au indeplinit scopul initial cu un succes aproape macabru dpdv spiritual: indiferent daca esti sau nu crestin, ai fost facut sa crezi ca esti departe de Creatorul tau.
Ai capacitatea acum sa simti Creatorul din jurul tau? Din mouse-ul de sub mana ta si din scaunul pe care stai? Din masa din fata ta sau din browser-ul de internet? Dar cel mai important: poti sa simti Creatorul din tine?
Aici e partea in care te blochezi: poti sa ti-l inchipui departe (cat mai departe); poti sa ti-l inchipui suparat pentru a avea o scuza sa privesti in jos; poti sa ti-l inchipui omniprezent, dar oriunde mai putin in jurul tau... Ideea de a fi langa tine te infioara, mintea o pricepe, dar se bate cap in cap cu notiunile bagate pe gat de religie - cum sa stea langa un pacatos? cum sa ma vada in timp ce pacatuiesc? cum sa ma accepte asa cum sunt? oare cand am sa fiu vrednic de iubirea lui? oare cand n-am sa mai pacatuiesc? oare acum e suparat pe mine? ar putea sa ma ierte?... Raspunsul la toate astea e destul de simplu: Nu ai nici o sansa in existenta asta sa fii un crestin perfect - este din toate punctele de vedere imposibil pentru ca doar un robot ar putea sa fie un crestin perfect; ai fost nascut imperfect dpdv al preotilor si vei muri imperfect... DAR, esti, ai fost si vei fi, copilul Lui perfect. Vrei sa afli daca esti sau nu iubit de Dumnezeu? Intreaba-l personal.
Cum? Primul pas ar fi sa faci liniste in tine, pentru a-l auzi. Dumnezeu nu tipa, deci nu are cum sa razbata prin diareea de ganduri care iti curge prin minte in permanenta (incat nici noaptea nu se face liniste). Cum exact ai vrea sa auzi ceva ce se poate asemana cu susurul unei ape sau cu adierea vantului, in mijlocul unor guri care tipa si zbiara.
Dumnezeu iti va vorbi daca il vei asculta, si ii vei vorbi si tu lui, dar pentru asta trebuie sa mergi tu la el, acolo unde izvoarele susura si vantul adie... cu singura mentiune ca acesta nu e un loc fizic, ci sunt linistea din tine.

Ridica-te singur

2008-03-20T07:38:00.006+02:00

[...]Iisuse, Cel ce ai impreunat cerul cu pamintul, ridica-ne si pe noi de pe pamint la cer[...]
Iata o idee la fel de veche precum crestinismul insusi: "vino si salveaza-ma, pe mine pacatosul si nevrednicul", dar mai ales necugetatorul, care nu sunt capabil sa-mi folosesc unul din darurile mele cele mai de pret: inteligenta.
Ce-are de-aface inteligenta cu salvarea? Dumnezeu nu face diferenta intre cei dotati intelectual si cei mai putin dotati, sau intre cei care isi folosesc darurile sau si cei care nu, toti sunt copii lui. Inteligenta intra in scena atunci cand faci corelatii mici intre efectul cuvintelor si gandurilor asupra mintii individului (se pot gasi informatii sub topicuri variate: autosugestie, NLP (programarea neuro lingvistica), spalarea creierului. Nu am mers prea departe comparand cu spalarea creierului, deoarece nu analizez dogma si obiceiurile din interiorul crestinismului, asa cum ar face orice bun crestin, ci din afara, acolo unde se poate face si comparatie cu alte dogme si stiinte.
Rugaciunea a existat de la inceputul timpurilor si a fost practicata fata de multi zei, dar asta nu o face buna sau macar utila.
In principiu rugaciunile adresate entitatilor superioare sunt dintre cele mai impertinente si stupide dintre toate. De ce? Pentru simplul motiv ca in 99.9% dintre cazuri se cere ceva. Gama este larga si ambigua: "biruitorul mortii, biruieste patimile noastre cele rele", "O, milostiva Maica a lui Dumnezeu atinge-te de inimile lor si scoate-i degraba din caderile de pacate, adu-i la infranarea cea mantuitoare"...). Oare in ce univers functioneaza acest regim de 'da-mi, da-mi, da-mi... preamarite, da-mi, preacurate, da-mi..."? Pentru ca in acest univers avem pana si legi fizice care vorbesc despre actiune si reactiune, despre fapt si rasplata, sau mai specific, despre cerere si multumire. Exista pe-undeva vre-o rugaciune unde sa se spuna "iti multumesc pentru tot ceea ce mi-ai dat:" pentru boala si pentru sanatate, pentru saracie si pentru bunastare etc.
Acesta este si motivul pentru care rata de rugaciuni indeplinite abia se apropie de 0.1%. Ce parinte ar accepta sa ii dea copilului sau orice, in absenta unui "multumesc".
Pentru acei care dispun undeva o urma de inteligenta si dorinta de a incerca macar ceva nou, incercati o noua rugaciune:
"Iti multumesc tie, Doamne, pentru bunatatea pe care mi-o arati (aici e partea in care trebuie sa rezisti tentatiei de a te autointitula "pacatos/nevrednic/rob" s.a.), pentru linistea din viata mea si a celor din jur, pentru abundenta din viata mea si a celor din jur, pentru frumusetea din viata mea si a celor din jur" - se poate inlocui "celor din jur" cu "tuturor oamenilor", dupa gust... deasemenea ingenuncherea este strict interzisa, intrucat se aude mai bine de sus.
In incheiere am incercat sa gasesc o imagine cu un sfant care sa rada/zambeasca - nu am gasit, nici nu tin minte sa fi vazut vre-odata. Pacat. Nu cred k viata pe pamant a fost conceputa ca sa fie traita cu un par in fund. Precum un parinte care nu da copilului sau obiecte cu care el nu doreste sa se joace, asa nici Dumnezeu nu ne-a dat daruri interzise noua. Bucura-te de tot ceea ce viata iti ofera si savureaza-ti toate darurile.

Cat despre acel "ridica-ma" adresat alcuiva... Ridica-te singur, pentru ca nici dumnezeu, nici satana si nici cei din jur nu te pot ridica/cobora/schimba daca tu nu o faci.

Salvarea omului

2008-03-19T23:11:00.001+02:00

Atat de multi, de atat de mult timp, se straduie sa salveze omenirea, sa ridice omul din pacat. Iisus a murit pentru a ne curata pacatele, Buddha a venit sa salveze omul si sa purifice impuritatile lumii, Allah si-a trimis mesagerii sa salveze oamenii din pacatele lor... Discipolii religiilor corespunzatoare si mai toti se chinuie de o gramada de timp sa continue munca inceputa de sfintii lor... crestinismul predica despre bunatate si despre cum Iisus va salva oamenii care vin la el, islamistii fac si ei acelasi lucru...
Ca urmare a acestei actiuni comune de salvare a oamenilor, rezultatele au putut fi vazute imediat... adica nu au fost... binenteles principalii vinovati de acest fapt nu sunt intemeietorii acestor miscari - lucru firesc avand in vedere scopul lor inaltator - ci restul oamenilor, adica subiectul miscarilor de salvare. Astfel s-au luat masuri astfel incat oamenii sa constientizeze faptul ca trebuie salvati si sa acepte acest fapt. Miscarea a avut un efect extrem de rapid, intrucat majoritatea au acceptat foarte repede ca trebuie salvati... doar ca nu se grabesc...

Si totusi oamenii nu par ca vor sa fie salvati. Nici nu ma mira. Ce fel de motivatie poti tu sa ii dai unui om cu capul pe umeri, pentru a-l restrictiona in actiuni si ganduri, si a-l pune sa respecte orbeste regulile unui alt om, care se da reprezentant al unei entitati invizibile si razbunatoare, in schimbul unor promisiuni care implica bunuri invizibile si de origine necunoscuta... Poate acei cativa care inca mai scuipa in san cand vad o pisica neagra, ar accepta si intelege un astfel de schimb virtual (cap plecat versus recompense eterice)... Poate asa se explica si faptul ca majoritatea ateilor stiu mai multe despre biblie decat majoritatea crestinilor.

Oricum, trecand peste meniul bogat de religii si compozitiile fiecareia - toate cu minunile, sfintii si dumele lor - viata in absenta unui dumnezeu sadic si razbunator pare mult mai dulce. Cu atat mai mult cu cat conform spuselor tuturor religiilor Dumnezeu este in tot si toate, fara exceptii.
Deci atat in biserici cat si in magazine; in muzica, poezie si injuraturi in coltul blocului; in opere de arta si bucati de sticla langa un container; in sufletele 'alesilor' si 'respinsilor'...
Chiar credeti ca ceva ce a creat totul si este in tot, iubeste si accepta mai mult un copil al sau decat altul? sau ca accepta ca o parte a sa sa fie mai urata si o alta mai frumoasa? Cum se poate spune ca aceeasi entitate este o data imbratisata si iubita ca simbol al frumusetii si in acelasi timp respinsa ca element obscen si urat?
Si daca totul este una, cum poti salva un membru al acestui tot, de catre totul insusi?

Misiunea divina a omului (2)

2008-03-17T20:20:00.003+02:00

Dar de la o vreme s-a ridicat usor media IQ-ului in anumite zone. Iar aceasta reteta a inceput sa dea rateuri. Multe persoane au inceput sa-si vada in linistite de propriile vieti si interese (ignorand religiile si societatile care in continuu incearca sa salveze sufletele bietilor necredinciosi), ducand o viata placuta si lipsita de griji inutile.
Nu e bine. Din nou s-au luat masuri pentru remedierea situatiei si s-a obtinut... 'Scopul divin al vietii'. Acesta afirma ca exista un scop care este inmanat de o entitate invizibila superioara tie, pe care daca nu il indeplinesti vei beneficia de nenoroc in viata...
Cine a pus 'divin' in aceasta sintagma? Dumnezeu ma indoiesc ca l-a pus acolo. Sfintii cu atat mai putin. Pana la urma tot omul e cel care eticheteaza lucrurile cu cel mai mult spor... Iar 'divin' poate sa faca un lucru absolut comun sa para inaltator si nobil.
Si-apoi cum exact se masoara calitatea unui scop comparativ cu altul? Inca nu am gasit un punct de reper sau un scopometru care indice 'scopul acesta are 5000... Bingo!'; 'scopul asta are 3209,6... tu merg in Iad... nu respectate standardele impuse de sus'.

Pana acum nu am gasit un scopometru care sa imi indice calitatea unui scop in viata, si nici nu a reusit cineva sa ma convinga ca exista un scop in viata; caci din ceea ce am vazut eu, scopul in viata e o pleasca pana la Dumnezeu. Atat de mare incat oamenii uita sa traiasca si urmaresc orbeste morcovul numit scopul in viata. Si n-ar fi rau daca l-ar urmari in liniste si s-ar duce singuri inainte, dar le explica si altora ca si ei au un scop in viata: 'Un ce?', 'Ai un scop in viata. Trebuie sa faci aia, si aia, si aia..', 'Si daca fac ce primesc?', 'Nu stiu, dar nu ma intereseaza. Vezi ce portocaliu e morcovul?'.
Noi am cam facut singuri cu manuta noastra acest scop in viata, apoi l-am reciclat si i-am adaugat si 'divin' (chiar is curios daca mai pot sa il mai recicleze inca o data...), si tot noi am pus si botul la el, ca la multe alte chestii fictive. Vreti sa aveti un scop in viata? Aveti la alegere intre ceea ce a mai fost, ceea ce este si ceea ce vreti singuri sa va alegeti. Nu vreti un scop in viata? Atunci bucurati-va de viata in intregime, si savurati viata cu tot trupul, mintea si spiritul vostru. Caci atunci cand lipseste unul dintre cele 3 elemente, nu prea e complet.

Misiunea divina a omului

2008-03-17T09:06:00.005+02:00

De-a lungul timpului, mai multi omuleti, bazandu-se pe ideea ca oamenii sunt in principiu needucati si ar inghiti orice le este spus, au hotarat ca este potrivit ca ei sa ghideze oamenii.
Acestia din urma, cel mai probabil isi vedeau de propriile vieti, bucurandu-se de ceea ce au, lucru care a deranjat pe cineva.
In prima faza au emis ideea de 'scop in viata'. Aceasta afirma ca fiecare om, are un destin pe care trebuie sa il urmeze pana la indeplinirea lui. Binenteles, nu prea avea sens daca acest scop putea fi atins dupa cateva zile de munca la camp sau vanatoare, asa ca scopurile trebuiau sa fie cat mai indepartate. Probabil ca dupa ceva timp, au aparut acei care au atins aceste tinte... nu e bine...
Dupa un timp indelungat de cugetare, s-a ajuns la concluzia ca este insuficient. Nu era rentabil sa fie nascocite noi scopuri si princpii pentru a tine oamenii ocupati. Un scop ideal ar trebui sa fie extrem de indepartat (atat cat sa nu poata fi atins) dar si in raza propriilor posibilitati.

Nu stiu cat a durat obtinerea unei astfel de idei, dar aparent este atat de eficienta incat s-a propagat pana in zilele noastre: principiul este sa i se spuna omului ca trebuie sa se schimbe, dar nu pentru un scop anume sau o tinta reala, ci doar pentru ca asa trebuie sau asa e bine. La intrebarea fireasca 'de ce?', raspunsul era prompt: 'este dorinta zeilor', iar cum oamenii primitivi nu stiau sa scrie, implicit nu stiau sa citeasca printre randuri, deci explicatia era destul de buna. Practic ii spuneai ca o entitate invizibila, intangibila si necunoscuta, care are posibilitatea sa ii distruga recolta sau norocul la vanatoare, doreste asta... nu te poti pune cu o astfel de entitate.
Astfel s-a obtinut noua reteta imbunatatita radical a scopului in viata. Acum se putea trimite un om la impinsul muntelui pentru o viata intreaga.

Ideea s-a autopropagat pana in zilele noastre cu o eficienta sinistra, trecand in mare prin mana religiilor - pentru cei ce nu inteleg, inchizitia si cruciadele sunt teme de casa - dar nu numai. Explici unui grup de omuleti cat de importanta este loialitatea fata de o persoana, le explici cat de importanta este persoana ta, iar cei care nu te cred aduc practic ofense zeului suprem care vorbeste prin tine, si VOILA! Servitori moka! Din nou pentru cei ce nu ma inteleg, fac referire din nou la crestinism dar mai adaug si islamismul (atacuri sinucigase... in scopul razboiului divin...).

O cafea de dimineata

2008-03-08T09:18:00.001+02:00

NOHA - Tu cafe (versuri)

Cuando tomes tu café toma tu café con caña
Cuando tomes tu café toma tu café con caña
(sólo la caña da el aroma)
Cuando tomes tu café toma tu café con caña
(sólo la caña da el aroma con azúcar y con caña)
cuando tomes tu café toma tu café en España

(no te lo tomes sïn la caña)
cuando tomes tu café toma tu café en España
(Toma………y hasta caña en España y con caña)

cuando tomes tu café toma tu café en la playa
(y tumbate sobre tu toalla)
cuando tomes tu café toma tu café en la playa
(tumbate en tu toalla en la playa y con cana)
(tumbate en tu toalla en la playa y con cana)

Liniste

2008-03-06T20:44:00.008+02:00

Acum ceva timp, o serie de evenimente, relativ neplacute, s-a incheiat, permitandu-mi sa am un moment de respiro si sa privesc la ceea ce a trecut. Precum o cursa printre obstacole taioase si contondente la finalul careia apuci sa respiri si sa faci numaratoarea membrelor ramase, a vanatailor, ranilor etc. si sa vezi din exterior cursa din care tocmai ai iesit.
Nu voi povesti 'cursa', nu are sens si nu intereseaza pe nimeni (aproape ca nici pe mine); dar voi incerca sa va impartasesc din sentimentul pe care il am atunci cand pasesc din nou pe pamant uscat si continui sa merg.
Cateodata ma raportez la ceea ce spun sau cred ceilalti (se poate folosi ca indicator de nebunie... cand toti iti dau dreptate, nu e bine), dar in privinta continuarii drumului, nu am cum. Este oarecum acel moment care intr-o discutie este simbolizat de tacerea dintre 'sa vezi, draga, ce mi s-a intamplat' si 'eh, totul e bine cand se termina cu bine'. Un moment care nu poate fi exprimat. Este un eveniment gol - lipsit de orice semnificatie, culoare, miros, gand... un continut ce nu poate fi exprimat.
Intrebarea fireasca este de ce mai discut despre asa ceva?
Simplu: acel moment, acea scurta perioada, este plina pana la refuz cu potential. Ca o foaie alba perfect goala, absolut perfecta in puritatea ei, care urmeaza sa fie modelata intr-un alt capitol din viata noastra.
Acum se arata mult mai clar ca de obicei optiunile, posibilitatile, drumurile in viata. Aceasta are loc datorita linistii interioare care se lasa acum. Mintea a obosit dupa efortul depus si a terminat de analizat, iar acum se odihneste. Cam pe-acum este momentul in care ideile geniale si inspiratia divina intra in scena. Precum linistea care se lasa in aglomeratia unei piete pentru a permite unei pasari sa isi etaleze trilul. In astfel de momente au loc schimbarile cele mai profunde si mai de durata, care decid tipul si frecventa urmatorului capitol din viata, daca nu chiar pentru mai multe sau chiar restul vietii. Acum se poate alege intre a reveni pe drumurile initiale, a pasi pe drumuri mai luminoase, a reveni pe drumurile deja batute...
Multi nu cred ca au realizat existenta unor astfel de momente, sau, mai mult, nu stiu le-au folosit potentialul... poate nici nu le vor cauta... Si e pacat intr-un fel, pentru ca o astfel de liniste e rara in zilele noastre. Intr-un fel ma duce cu gandul la ceea ce mai spun preotii in unele momente ale slujbei: "Pace voua" (sau in traducere 'putina liniste, va rog, ca nu puteti auzi si nu puteti vedea cum trebuie').
Incercati - si doar pentru cateva secunde - sa va ascultati linistea din interior, cine stie ce idei stralucite vor rasari de acolo?

Ziua perfecta

2008-03-05T07:14:00.004+02:00

Ca sa ramanem in domeniul gandirii frumoase, cati dintre voi si-au imaginat cum va arata ziua lor perfecta? Schitata sau in detaliu; cu evenimente spectaculoase sau un simplu curs placut al zilei; cu invataturi si inalniri cu oameni exceptionali? Cum va imaginati ziua perfecta?

Asta este o invitatie pentru a impartasi cu altii un gand bun.
(Cam acum e momentul in care puteti apasa pe 'comentarii' sub articol si sa lasati o idee :) )

Spuneti ce vreti!

2008-03-04T10:50:00.006+02:00

In viata de zi cu zi se pot intalnit niste omuleti foarte interesanti. Din aceia care se plang de nefericirea si nedreptatea vietii lor, binenteles condimentata cu glume si ironii din categoria 'Zambeste! Maine va fi mai rau'.
Sunt o specie aparte, destul de des intalnita. Dar vazand cum se coreleaza ceea ce ei spun (cate boli au, cate datorii au ~ insuficienta, suferinta etc) si ceea ce traiesc, putem spune ca isi scriu viata. Piesa dupa piesa se aseaza in pozitie exact asa cum si-au spus. Pana aici nimic nefiresc, universul este mare si locuitorii lui vin in varii forme si aspecte, dar partea comica apare atunci cand vedem aceeasi omuleti plangandu-se de insuficienta vietii lor si, mai ales, nefacand nimic in privinta asta. Si nu ma refer aici la a a face un cont in banca sau a schimba un job, ci ma refer la dorinta de a schimba ceva. Dorinta lipseste... cu desavarsire.
Concluzia logica si fireasca ar fi ca ei sunt multumiti de viata lor. Iar aceasta multumire ar putea explica de ce dau sfaturi altora despre cum se traieste, despre cum se gandeste, despre ce ar trebui sa faca etc.
Ei nu sunt nefericiti. Poate au fost, dar in acel moment, a aparut si actiunea care a schimbat starea. Actiunea a fost luata de fiecare data cand au cerut sa se schimbe (pentru cineva, pentru ei) si de fiecare data a functionat.
Ma opresc aici cu aceasta specie, ca sa analizez o alta: acea specie a carei indivizi sunt pe culmile fericirii si prosperitatii. Cele 2 specii se aseamana foarte mult in multe privinte. Prima si cea mai simpla ar fi ca ei isi spun ceea ce traiesc (prosperitate, abundenta etc) doar ca spun altceva. Deasemenea atunci cand ei isi doresc o schimbare, iau actiune. Iar aici nu vorbim despre puterea financiara de a face o schimbare, ci doar de dorinta de a o face.

Pornind de la aceasta idee relativ simpla, propun un experiment: spuneti ceea ce doriti in viata, nu ceea ce aveti si nu va place. Observati efectele. Indiferent daca asta este un telefon nou sau o excursie pana in Egipt, ori o firma prospera. Spuneti si ganditi-va la ceea ce vreti. Imaginati-va in acel loc. Simtiti-va in acel loc. Sa stiti ca nu e mare diferenta intre ceea ce faceti in fiacare zi si asta... difera doar peisajul.

Spor la... ganditul frumos.