marți, 23 septembrie 2008

Anatomia unei probleme

Problemă:
  • o stare de dificultate care necesită rezolvare
  • o întrebare care necesită un răspuns sau dezbatere
  • o discrepanță între starea actuală și starea dorită
...ori cel puțin așa scrie prin dicționare.
Dar mai există un tip: acele probleme care par că nu se mai termină - și mă refer aici la acele probleme unde persoana le rezolvă doar atât cât să nu devină prea grave și doar cât să nu le rezolve complet. N-ați întâlnit niciodată situația în care un prieten sau o rudă suferă de o boală și deși se plânge toată ziua de ea, nu ia nici o măsură serioasă? Lumea e plină de astfel de omuleți.
În realitate problemele pot fi clasificate ceva mai interesant:
  • o stare de dificultate crescută care necesită rezolvare
  • o stare de dificultate redusă creata (cu mânuța) pentru acoperirea unei probleme reale și dificile
Exemplu: nevoia de exprimare a sentimentelor + lipsa abilităților de comunicare = problemă serioasă. Rezolvare reală: exprimarea sentimentelor (restul va decurge de la sine). Ocolire: se crează probleme mici și ”deranjante” pentru amânarea discuției - multă muncă, indispozitie, lipsa chefului etc. - destul de simplu și întâlnit.
Cei care își crează astfel de probleme pun cele mai mari semne de întrebare celor apropiați - „Și doar doctorul i-a spus să nu mai mănâne așa mult, și uite că se încăpățânează...”. Cei care nu cunosc, cad ușor în plasa acestor probleme create, și oferă compasiunea și suportul lor, unor oameni care în realitate nu suferă de acea boală.
Motivul creării acestor probleme este dorința de a rezolva o problemă mare fără însă a o confrunta. Cel care se face că este bolnav, pur și simplu are nevoie de odihnă și atenție - poate similar cu starea de copil în familie: nu are nici o responsabilitate, și toate îi sunt la îndemână. Ceea ce încearcă este fuga de o responsabilitate mai mare.
Sunt oameni care au o față de parcă sunt născuți bolnavi, lipsiți de chef, neîndemânatici... nu sunt - nimeni nu se naște cu probleme de acest tip, toate sunt rezultatul gândirii oamenilor, și toate vor dispărea, la fel de repede precum au apărut, atunci când fiecare om își va asuma responsabilitatea propriei vieți.
Viața voastră nu aparține altor oameni sau altor zeități sau idei. Viața vă aparține, și toate câte curg în ea, tot responsabilitatea voastră sunt.

luni, 22 septembrie 2008

"De ce?"

Cam pe la 3 ani, copiii încep să-și terorizeze părinții cu întrebarea ”de ce”, prin care ei caută să înțeleagă lumea în care au aterizat forțat și să i se adapteze. Din punctul de vedere al psihologilor, ei învață lucruri noi. Din punctul meu de vedere ei învață dar și exersează capacitatea lor de a schimba elementele învechite și proaste ale lumii.
Dar totuși în esență, întrebarea ”De ce”, deși are aplicații practice în unele cazuri, poate fi una dintre cele mai dezastruoase întrebări, dacă nu e folosită cum trebuie și în condițiile nepotrivite. "De ce mint mincinoșii?", "De ce se poartă războaiele?", "De ce există oameni răi?", "De ce-a trebuit să se nască Hitler?", "De ce-a trebuit să se nască Brâncuși?"...
Se pot scrie volume întregi, zile de conferințe și discuții cu teorii și presupuneri care ar putea fi oferite ca răspuns la aceste întrebări, dar în esență vor fi un consum inutil de energie. Timpul dedicat acestor teorii ar fi putut fi alocat pentru dezvoltare, creștere și creație, în prezent privind spre viitor.
Pus în fața unei astfel de probleme (care generează o întrebare care începe cu "De ce") poți să:
  • Încerci să răspunzi la ea (că doar e timpul tău și tu decizi cum vrei să-l folosești);
  • ...și eventual să insiști - în speranța că vei obține un răspuns satisfăcător...
  • ...eventual să ajungi un fanatic în a urmări răspunsul (cum ar fi de ce toți fumătorii tind să fumeze lângă un nefumător).
sau
  • O accepți așa cum este și continui cu viața ta - binele și răul sunt în lumea asta de câteva mii de ani și nici tiranii, nici justiția și nici biserica nu au reușit să le rezolve. Nu-ți irosi energia scuipând de jos în sus (nu merge prea bine).
Vrei să ajuți într-un fel? Foarte bine: crește și te dezvoltă. Nu poți fi destul de sărac pentru a-i ajuta pe săraci, nici destul de bolnav pentru a-i ajuta pe bolnavi, nici destul de incult pentru a-i ajuta pe cei inculți. Nu ai cum să ajuți o altă persoană de la același nivel cu ea. Aceeași gândire care a creat o problemă (cum ar fi cazul tău, dacă ești la același nivel cu persoana pe care o ajuți) nu o poate rezolva (Einstein). O poți ajuta dacă ești mai experimentat, mai cunoscător, mai înțelept decât problema pe care o rezolvi.
În aceeași ordine de idei, atunci când ai o problemă, nu o rezolva împreună cu cei care au aceeași problemă - e supid. Caută răspunsul la cei care DEJA au rezolvat problema, sau care gândesc altfel decât tine. A gândi că a pune 10 bolnavi de cancer la un loc îi va ajuta este semn de nebunie. Dacă vrei ca un bolnav de cancer să se vindece, așează-l lângă oameni care au învins cancerul.
Mincinoșii nu vor spune adevărul prea des - altfel nu i-am numi mincinoși. Bătăușii nu se vor opri din bătut - altfel nu le-am spune bătăuși. Idioții nu se vor opri din a provoca războaie - altfel nu i-am numi idioți. Cei care gândesc diferit față de tine vor gândi așa cum vor ei în continuare, nu cum vrei tu - altfel nu s-ar numi diversitate.
Pur și simplu asta este viața, și poți pierde foarte mult din ea, dacă pui întrebări cu "De ce" la problemele greșite.

vineri, 19 septembrie 2008

Un trecător

Un drumeț trecea printr-o pădure pe timp de noapte. Constată la un moment dat că pe drum și-a pierdut punga cu bani. În pădure este întuneric și nu are cum să o caute, dar nici nu poate să se cazeze la un han. La marginea pădurii în schimb, care acum este foarte aproape, luna are destulă putere să lumineze. Așa că iese din pădure și începe să caute punga la marginea pădurii. (Nu râdeți). Un alt drumeț ajunge și el la marginea pădurii, și observându-l pe primul îl întreabă ce-a pățit:
- Ai pierdut ceva?
- Mi-am pierdut punga de bani și nu am cum să mă cazez la han.
- Atunci hai că te ajut să o cauți.
Și astfel acum 2 oameni caută punga de bani la marginea pădurii.
- Dar totuși unde ai pierdut punga? întreabă cel de-al 2-lea.
- Păi undeva în pădure.
- Și noi de ce căutăm la marginea pădurii???
- Păi în pădure este beznă! Doar aici avem lumină să căutăm ceva.
Gluma e bună dar e întâlnită frecvent în viețile noastre. De câte ori nu ați ajuns să aveți o problemă de natură interioară (depresie, supărare, gânduri obținute în urma unui eveniment sau film urât)? Care a fost soluția pe care ați aplicat-o? Un film? O muzică care vă motivează sau dimpotrivă, care rezonează cu sentimentul? Și de câte ori n-ați adus un prieten căruia i-ați explicat toate simptomele, dar mai puțin sursa stării voastre?
Căutatul la lumină e foarte comic, și avem oameni pe care îi plătim să caute cu noi la lumină (se cheamă psihologi). Iar aceștia sunt nevoiți să se facă că vă ajută cu căutatul la lumină când de fapt vă întreabă pe unde ați venit în speranța că vor putea să găsească punga reală (în cazurile bune în care chiar vor să ajute).
Cauzele se află în interiorul nostru, nu în exterior.
- Mi-a luat Dunărea casa!!
- Cine te-a pus să faci casa la 10m de maul Dunării?
Sentimentul pe care îl ai atunci când plasezi vina pe ceva extern aduce o formă de liniște, dar odată cu externalizarea cauzei, pierzi controlul evenimentului: tu nu poți face nimic, totul va depinde de cât de lunecos o să fie drumul sau câte clame ai în cutia de pe birou.
Nu vă oprește nimeni să fiți liniștiți, dar nici să nu vă plângeți când realizați că viața voastră este condusă literalmente de alții din jurul vostru.

joi, 18 septembrie 2008

Destin, karma, plan divin...

În absolut toate cazurile, un singur om a reușit să schimbe cursul istoriei. Nu o comunitate sau o răscoală și nici armatele. În toate punctele s-a aflat la un moment dat un om - unul singur - care a făcut totul.
Există vorba în popor: "Sunt doar un om. Ce poate un singur om să facă?". Răspuns: "totul". Se cultivă în sere, la grădină și în toate locurile de întâlnire a maselor ideea de impotență în fața cursului vieții și plasarea controlului în mâinile oamenilor, sfinților, fenomenelor naturale, și anduranței plasticului la stress. Considerăm că noi suntem oameni iar cei cu diplome sunt experți - ca atunci când formulăm "experții au descoperit" sau "X a reușit să descopere nuș'ce invenție". Suntem oameni cu toții - mâncăm, gândim, simțim ca toți ceilalți.
Considerăm că cei care câștigă concursuri internaționale sunt oameni extraordinari, iar cei care câștigă sume extraordinare de bani sunt niște peste-posibilitățile-obișnuite afaceriști... dar nu sunt. Sunt oameni normali. Oameni care au descoperit că pot face un lucru extraordinar de bine, și l-au făcut.
Toți avem un lucru extraordinar pe care știm să îl facem, poate unii și mai multe. Dar prea mulți aleg să nu îl facă. Aleg prin prisma a ceea ce au fost educați să creadă. Se cheamă câteodată încăpățânare, sau i se spune destin/karma sau chiar ”face parte din planul divin” (de parcă cineva l-ar cunoaște)... dar tehnic vorbind sunt scuzele celor care nu vor să își asume riscul de a lua decizii.
De ce și l-ar asuma atunci când alții pot să o facă pentru ei; ce dacă după ce alții o fac, fie sunt criticați pentru eșec, fie sunt invidiați pentru reușită.
Știți cum se dresează puricii? Se iau puricii și se pun într-un borcan cu capac. Puricii vor sări lovindu-se de capac. La un moment dat se observă că puricii sar numai până la înălțimea capacului pentru a nu se lovi. Acum dresorul îndepărtează capacul. Ce credeți că fac puricii acum?... Sar doar până la înălțimea capacului (borcanului) pentru că așa au fost condiționați.
Capacul nu mai există, și ar fi putut tot la fel de bine să nu fi existat de mult. Dar ”puricii” care au fost dresați cu ”capacul pus”, vor continua să sară cât capacul.
Capacul nu e pus acolo de persoana care țintește sus - este pus de alții (din diverse motive mai mult sau mai puțin bune). De câte ori nu ați vrut să țintiți spre ceva măreț numai pentru a fi opriți de altcineva care să vină să vă spună ”nimeni n-a reușit, deci nici tu nu vei reuși”. Voi câte ”capace” aveți?

miercuri, 17 septembrie 2008

Nu avem nevoie de adevăr

Sunt atât de multe persoane în zilele noastre care se grăbesc să caute adevărul și să îl arate cu degetul pentru a arăta că au dreptate iar cei care i-au contrazis greșesc. Avem o societate construită pe adevăruri care mai de care mai ciudate și bucățelite - legi care permit pedepsirea celor mici și ocrotirea celor care știu să le ocolească, acte de barbarism între oameni și alte evenimente comune în știrile de la televizor. Nu discutăm aici de justiție sau educație, domeniul fiind prea nebulos pentru neuronii personali, dar discutăm despre noțiunea de adevăr.
Dacă este să ne gândim, nimeni nu are o imagine a adevărului. Adevărul este tot ceea ce există, iar dacă e să o privim prin intermediul simțurilor noastre, nimeni nu este capabil să cuprindă tot adevărul. Imaginea este similară cu cea a unei furnici, care mirosind cu antenele se tot duce spre cuib sau spre hrană, incapabilă să observe universul vast care se întinde pe mii de km în jurul ei. Căutăm fiecare bucățele de adevăr pe unde vrem și putem, ignorând restul, și stăm ca observatori în mijlocul unui imens adevăr, fără să ne intereseze că este acolo.
Atunci când vrem să demonstrăm ceva nouă sau altora, ne apucăm să spicuim de ici și colo câte un fragment de adevăr care să ne susțină teoria. Poate v-ați întrebat vreodată de ce sunt atât de mulți creștini convinși și atei convinși - pentru că toți au găsit dovezile necesare credinței lor. E fascinant să vezi cât de multe dovezi pot fi obținute din același adevăr, prin perspective diferite, și oameni diferiți.
În urma observațiilor pe care lumea le face de mii de ani, s-a ajuns la concluzia că nimeni nu poate cuprinde adevărul, iar dacă ceea ce un om are, nu este adevărul curat, ci doar o bucată mică a lui... atunci ceea ce ai tu nu este adevărul, este un fals. Dacă vă gândiți la biete obiecte sau fenomene naturale (ca la clasa I) nu aveți cum să-mi dați dreptate. Dar dacă vă gândiți la sentimente, procese mintale și alte componente ale naturii umane, evenimente din trecut sau propriile sentimente... suntem cu toții doar "dătători cu părerea" (luăm păreri de la alții, cojim ce nu avem nevoie, învelim în ce vrem noi și o dăm mai departe).
Politicienii fac uz de acest fascinant cuvânt: "Susțin adevărul și dreptatea!" - i-auzi... pariem?
Lumea nu are nevoie de adevăr. Pentru noi e doar o noțiune. E ca și cum încercăm să ne apucăm să fugărim pământul în jurul soarelui și să îl luăm acasă cu noi când îl prindem să arătăm colegului de bancă.
Lumea are nevoie de minciuni, falsuri și înșelătorii masive - oamenii trebuie mințiți că sunt deștepți, că sunt inteligenți, trebuie oferite diplome de înțelepciune și bunătate și trebuie înșelați toți proștii și convinși că sunt înțelepți.
Sună ca o glumă practică, ce-i drept, dar e cât se poate de reală: de mii de ani oamenii s-au mulțumit cu bucățele de adevăr care sunt în realitate falsuri. Lumea e plină de oameni care se cred proști, săraci și bolnavi. Noi nu ne naștem proști, nici săraci, nici bolnavi. Și nici nu devenim așa prin glorioasa aplicare a planului divin. Noi devenim așa pentru că ni se spune iar noi credem.
Ni se spune în clasa a I-a "Goguță este cel mai inteligent din clasă", multă minte nu aveam pe-atunci, dar implicația era clară - "Toți ceilalți nu sunteți". În grupul de prieteni, copii cu familii boțite se adresează cu "băi p**ă", "boule", "tâmpitule", "c**ie" și alte organe genitale sau boli mintale și fiecare dintre aceste cuvinte intră în șir indian și se îngrămădesc în interior, iar când se face ghemu mare, se manifestă...
Soluția actuală: oferim pensii și ajutoare de șomaj - rezultat nul.
Soluția propusă: deșteptați oamenii prin minciunile care trebuie, pentru că adevărul va fi mereu viciat de evenimente trecute.
Pentru a evita linșarea în public și legumele proiectate rectiliniu uniform spre voi, aplicați în primă parte mințirea personală: explicați-vă cât de inteligent sunteți, cât de frumos și nobil sunteți, cât de bogat sunteți. Vă garantez că veți găsi dovezile necesare pentru a vă susține afirmațiile la scurt timp după ce le-ați afirmat... trebuie doar să le căutați. Apoi veți putea cu succes să mințiți și pe alți.

marți, 16 septembrie 2008

Ochelari personalizați

În zonele puțin cunoscute ale Africii, un grup de cercetători au încercat să explice membrilor unui trib foarte retras, cum arată zăpada. Folosind gesturi, sau exemple și puținele cuvinte pe care le nimereau, au încercat 30 minute să clarifice imaginea.
Nu au reușit nimic până nu le-au arătat o poză cu zăpadă. Nu e totuși de mirare că o persoană care nu a cunoscut niciodată un obiect/sentiment/fenomen, să nu poată asimila informația prea ușor. La fel cum mulți nu își vor putea imagina ce gust are o mâncare indiană care implică iaurt, ardei iute, castraveți murați și încă vreo 2-3 componente.
Este destul de firesc ca mintea să nu poată înțelege lucruri cu care nu a avut contact direct. Nu este de loc firesc să refuzi lucruri cu care nu ai avut niciodată contact. Iar lumea e încă plină de această specie îngustă.
De câte ori nu ați întâlnit oameni care vă explică că muzica pe care o ascultați nu e bună, sau alimentația nu e sănătoasă sau mai știu eu câte. Problema este că majoritatea acestor oameni nu au înțeles niciodată partea pe care o resping cu atâta pasiune.
Numai acum câteva zile mă distram ascultând câțiva oameni din zonele rurale care discutau cu ardoare problema creării unei găuri negre în urma experiementului cu Large Hadron Collider ca și când fiecare ar avea în pod câte un laborator atomic personal.
- Care e problema?
- Păi se crează o gaură neagră...
- Ce-i aia o gaură neagră?
- ...

E foarte simplu să discuți despre ceva ce nu știi. E și mai simplu să refuzi să cunoști ceva ce încă nu cunoști. Și este extrem de comun să explici altora că ceea ce fac ei este greșit. Este o formă de ochelari de cal pentru minte, în care nu vezi că există și altceva în jurul tău și ești convins de faptul că ceea ce nu vezi nu există - o stare auto-indusă a minții având la origine frica de necunoscut.
”Nu vorbi cu... străinii”, ”Nu te juca când eu predau la tablă! Informația (învechită și slabă calitativ) pe care ți-o dau e importantă”, ”Nu ți-ai făcut tema. 3! La loc.” - cele mai faine fraze care stimulează frica de nou și omoară încet imaginația.
Cei care supraviețuiesc procestului de îngustare mintală, ajung să fie recunoscuți ca oameni foarte inteligenți și productivi pentru acțiunile lor creative și imaginația lor și sunt cei care schimbă cursul istoriei. În cealaltă parte sunt cei care sunt cu succes îngustați și care formează turmele - cei care nu știu că nu știu, și cred că știu. Iar aceștia din urmă se vor opune mereu evoluției.
Aveți idei inovatoare? Dezvoltați-le și hrăniți-le ca pe niște semințe pentru a prinde rădăcini puternice și a se dezvolta în plante puternice, și mai ales ocrotiți-le, pentru că lumea e plină de oameni care v-ar călca planta în picioare din convigerea că ei știu mai bine. Va fi mereu loc pentru evoluție și pentru cei care știu că nu știu, și vor să știe mai mult.