Iubiţi-vă politicienii

Titlul nu este alegoric sau metaforic, ci este foarte ad literam.

Există o modă universal răspândită, aceea ce a ne acuza şi înjura politicienii, punându-le în cârcă toate problemele ţării, ca şi cum ei ar fi scris cu mâna lor salariile mici sau impozitele ciudate, şi ca şi cum ei ar fi responsabili pentru nivelul de corupţie, starea economică a ţării şi implicit starea economică proastă a fiecăruia dintre noi. Prima parte îşi are bucata de adevăr, dar ultima concluzie este greşită. Nimeni altul nu este responsabil pentru propria voastră prosperitate şi fericire... mai ales fericire.

Se stă cu gura căscată la cei pe care i-am urcat în funcţii de conducere şi aşteptăm cu nerăbdare să se schimbe ceva. Vrem să ne crească salariile, să se micşoreze taxele, de parcă ţara e formată doar din politicieni. Când vine vorba de schimbare de orice tip, niciodată nu începe de la noi: să înceapă de la vecinu, să înceapă mâine, să înceapă după ce face un plan de bătaie (de parcă schimbarea interioară foloseşte aşa ceva), şi de ce nu, cel mai des întâlnită e marea "schimbare când momentul va fi potrivit" (ceea ce în termeni ai universului este niciodată).

De ce să vă iubiţi politicienii? Pentru că deşi de cele mai multe ori dau dovadă de o lipsă acută de capacităţi intelectuale, ei sunt cei care vă oferă pacea necesară pentru dezvoltarea voastră. Fără ei ar fi anarhie, iar în anarhie, dezvoltarea, liniştea, fericirea sunt aproape imposibil de atins. Iar în al 2-lea rând, nu ei sunt cei responsabili de bunăstarea şi fericirea voastră, ci voi. Iar dacă explicaţie asta nu vă este de ajuns, iubiţi-i pentru că urându-i nu aţi rezolvat nimic de atâta timp, şi puteţi încerca altceva.

Atât timp cât există dorinţa de schimbare şi dorinţa de nou, nimic nu poate sta în cale. Creierul funcţionează, organismul este turat la parametrii buni, totul merge... iar universul ne aduce tot ceea ce noi cerem.

După un timp de energie consumată şi după ce a fost investită destulă energie, aşa zişii bătrâni - mai potrivită denumire ar fi boşorogi senili – se grăbesc să ne explice că viaţa este grea, că să ajungem la vârsta lor, să vedem ce rău este, că vom cădea, că ne vom îmbolnăvi. Dacă ar fi unul ar fi încă bine, dar îs mulţi a naibii. Pentru astfel de bătrâni nu se poate aplica "cine nu are bătrâni să îşi cumpere". Nu fac decât să altereze natura în jurul lor aducând cât de mult pot la nivelul lor de putreziciune. Bătrânii care merită cumpăraţi sunt aceia plini de înţelepciune, care îţi pot da un sfat pentru viaţa, un sfat care să te ridice, nu care să te coboare. Îi recunoaşteţi repede pe cei care vor să vă dea un baston pe spinare să vă facă să mergeţi drept în viaţă, spre deosebire de cei care vă dau un baston între picioare, ca să vă facă să mergeţi ca ei.

Viaţa înseamnă mişcare, dar nu doar mişcare fizică, ci şi mişcare intelectuală şi mai ales mişcare spirituală. Un om care nu şi-a schimbat ideile de 2 ani, a făcut umbră pământului de 2 ani şi a îmbătrânit 2 ani în acest răstimp. Deasemenea, dacă nu a avut simţiri noi, revelaţii noi (oricât de mici), s-a atrofiat spiritual. Lipsa mişcării este moarte. Pur şi simplu.

Vreţi să vină alţii să vă schimbe? Ce să schimbe? Florile în grădină, mobila în casă, lenjeria de pe voi poate, dar ideile nu vi le poate schimba nici dumnezeul vostru, nici satana voastră (fiecare după religia personală).

Arătaţi cu degetul pe cei de mai sus, dar vă lipseşte dorinţa de a vă urca până acolo. Pentru a ajunge bogaţi nu aveţi nevoie de inteligenţă, după cum ne-a demonstrat Becali. Pentru a ajunge fericiţi nu aveţi nevoie de munca cinstită şi onestă, după cum ne-au demonstrat bunicii care se chinuie din pensie. Pentru a evolua nu aveţi nevoie să furaţi pe nimeni, nu aveţi nevoie să fie între 19-23,5° fix afară, nu aveţi nevoie să ascultaţi doar melodiile preferate şi nici nu aveţi nevoie să putreziţi în biblioteci pentru a acumula cunoaştere. Aveţi nevoie de dorinţa de a evolua, de a creşte, de a va mări în toate planurile: spiritual, mental şi fizic, iar asta vă va aduce tot ceea ce aveţi nevoie.

Fericirea e o stare interioară, care nu are tangenţă cu ploaia de afară, cu noul preşedinte sau cât de plin e frigiderul.

Musca

Schimbă-ţi gândurile şi îţi vei schimba lumea.
Norman Vincent Peale

Canale de comunicaţie

Până acum, atât în biblie cât şi în vremurile noastre, dumnezeu s-a tot străduit să ne trimită mesaje care să ne ajute în drumul nostru spiritual. După cum se obişnuieşte însă, mesajele nu vin pe calea luminii şi aerului, tocmai din locaşul său, până la urechile păcatoşilor creştini (deşi ar putea, dar trecem peste acest detaliu). Toate mesajele sale au venit prin canale umane: prooroci, preoţi, lideri spirituali etc. Într-un cuvânt, surse avizate.

Ce este o sursă avizată? Este un omuleţ aşezat în poziţia sa de difuzor spiritual de către alţi omuleţi incapabili să audă pentru ei. Ca fapt divers, ideea de sfânt este destul de bizară: vine de la sanctus în latină, şi înseamnă avizat de biserică, adică nu poţi deveni sfânt decât dacă anumite persoane (a căror sfinţenie este discutabilă sau absentă) te declară sfânt. Poate pentru acest motiv, nu este declarată nici o persoană vie ca fiind sfânt – închipuiţi-vă ce ar însemna dacă un sfânt în viaţă ar deschide gura să spună ceva ce nu figurează în biblie sau în dogma bisericească. E mult mai sigur să fie sanctificaţi după ce încheie contractul cu viaţa asta, pentru că morţii nu vorbesc.

(Revenind la comunicările spirituale) întotdeauna, datorită implicării minţii în transmiterea mesajului, transmisia este alterată. Dacă un mesaj se bate cap în cap cu ceva ce persoana consideră ca fiind inadmisibil, atunci acel mesaj este anulat sau modificat. Nu ştiu câţi au înţeles mesajul aşa că mă voi ajuta de nişte citate dintr-o carte...

Mă iubeşte...

• 1 Ioan 4:8. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. 18. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
  

Nu mă iubeşte…:

• Luca 1:50. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El.
  
• Efeseni 5:21. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. 22. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, 23 Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii[…]
  

Iisus boteza:

• Ioan 3:22. După acestea a venit Iisus şi ucenicii Lui în pământul Iudeii şi stătea acolo şi boteza.
  

Iisus nu boteza, ci apostolii:

• Ioan 4:2. Deşi Iisus nu boteza El, ci ucenicii Lui,
  

Vei fi judecat doar după cuvintele şi faptele tale:

• Matei 12:36. Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. 37. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.
  
• Luca 10:26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? 27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.
  
• Ioan 5:29.Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.
  

Vei fi judecat doar după credinţa ta (sau naşterea a 2-a oară):

• Ioan 3:3. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.
  
• Ioan 3:18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. 36. Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.
  
• Marcu 16:16. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.
  

Iisus este paşnic:

• Luca 2:14. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
  
• Ioan 14:27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.
  
• Ioan 16:33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi.
  

Iisus aduce război şi dezbinare:

• Apocalipsa 19:11. Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate.
  
• Luca 12:51. Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare.
  
• Matei 10:34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
  

Este bine să fii fericit?

• Pildele lui Solomon 15:13. O inimă veselă înseninează faţa, iar când inima e tristă şi duhul e fără de curaj.
  
• Pildele lui Solomon 17:22. O inimă veselă este un leac minunat, pe când un duh fără curaj usucă oasele.
  
• Ecclesiastul 8:15. Şi am ridicat în slăvi veselia, căci nu este nimic mai bun pentru om sub soare, decât să mănânce, să bea şi să se veselească. Numai de l-ar întovărăşi la lucrul lui în tot timpul vieţii pe care Dumnezeu i-o dă sub soare!
  

Nu e bine să fii fericit:

• Ecclesiastul 7:3. Mai bun este necazul decât râsul, căci întristarea feţei este bună pentru inimă.
  

Nu mai insist cu fragmentele, deşi este o sursă umoristică de excepţie, dar vă las cu o singură întrebare: oare nu este acelaşi dumnezeu care a vorbit prin toţi? (asta presupunând că dumnezeu a vorbit prin ei, de ce altfel s-ar afla în biblie toate astea). Cum se poate justifica cantitatea imensă de neconcordanţe din interiorul bibliei, dar mai ales neconcordanţele între dumnezeul prezentat în biserică şi cel prezentat în biblie?

Nu e de mirare că există atât de multe secte, pentru o carte cu atâtea interpretări, toate variate şi de multe ori opuse. Oare acelaşi dumnezeu care a spus că este iubire, este cel care strica sămânţa necredincioşilor (Maleahi 2:3) şi ordona masacrul femeilor şi copiilor (Numerii 31:17)?

Ciudat... pe puţin ciudat...

Responsabilitatea comunicarii cu dumnezeu

O experienţă autentică de comunicare cu dumnezeu are loc întotdeauna în inimă (cât mai departe de minte). În momentul în care se încearca exprimarea ei în exterior, este supusă unui tir de întrebări care cer argumentarea, detalierea mesajului şi bine-nţeles este pusă la îndoială autenticitatea mesajului.
Astfel de experienţe, de cele mai multe ori, nu ajung să fie exprimate în cuvinte, fiind catalogate ca "produse ale imaginaţiei" sau "gânduri răzleţe".
Dacă se trece de acest filtru, urmează transpunerea sentimentului in cuvinte. În această fază, se continuă trunchierea mesajului prin aplicarea unui limbaj profilat pe descrierea unui mediu fizic si nicidecum a unui mediu spiritual. Comparând produsul obţinut acum, sintagma care vine in minte este "râsu-plânsu", deoarece în calatoria dintre inimă, prin minte şi spre gură, n-a mai rămas decât o carcasă goală şi câteva fragmente de mesaj, care în cel mai bun caz sună frumos si înălţător.
Acum această carcasă goală trebuie sa facă faţă în faţa următorului val de întrebări care vine din partea celor care aud mesajul, din nou despre autenticitatea şi detaliile mesajului, dar de această dată venit din partea altor minţi.
Alterarea continuă prin conformarea mesajului pentru înţelegerea fiecăruia si argumentarea autenticităţii. Practic mesajul se pierde cu fiecare moment de post-procesare. Expunerea trăirilor interioare are loc datorită unui mecanism psihologic prin care individul caută aprobarea celor din jur pentru acţiunile, sentimentele şi trăirile sale.
În cele din urmă, mesajul este fie blocat şi uitat fie adaptat cerinţelor pieţei.

Cu toţii am vrea ca dumnezeu să vină să ne vorbească. Am fi onoraţi, uimiţi, gâdilaţi în orgoliu de un asemenea eveniment. Îl aşteptăm să vină coborând din ceruri într-un car de foc, tras de 14,2 cai de cu coamele de foc etc. şi să ne spună 2 fraze la care să medităm toată viaţa. Bine-nţeles publicul aferent este obligatoriu, cine altfel ne va crede povestea noastră? (că doar n-avem încredere in ceea ce simţim). Deasemenea acelaşi public trebuie să confirme povestea în faţa presei avide de informaţii senzaţionale.
Cum am ajuns la acest gen de aşteptări? De unde am ajuns să îl considerăm pe dumnezeu ca fiind un locuitor al unui rai îndepărtat aflat undeva departe de raza vizuală a astronomilor? El se află în tot ceea ce este. În fiecare atom şi fiecare briză de aer.
Este frumos să auzi evenimente spectaculoase, dar se uită în mod flagrant despre cine vorbim aici. Vorbim despre părintele nostru, despre cel ce ne iubeşte cel mai mult. Poate că am avut nenumărate conversaţii cu dumnezeu, dar le-am trecut prin minte şi le-am prezentat altora pentru a obţine aprobarea lor. Le-am prezentat borcane manjite cu cea mai dulce miere, cerându-le să vadă borcane pline, şi ne-am mirat atunci când ei au vazut chiar mai puţin decât borcane goale.
Acum avem încredere în minţile înguste şi rigide ale "reprezentanţilor lui dumnezeu", ne uităm la ei si sorbim cuvinte goale, dar criptice şi fascinante. Practic am predat responsabilitatea conversaţiei cu dumnezeu unor minţi impotente. Ce ne aşteptăm să iasă de-acolo? Un alt Iisus sau un Moise? Un alt Einstein sau un Eminescu? Ne asteptăm să iasă oameni care schimbă sisteme de gândire, dintre oameni care urmăresc orbeşte sistemele de gândire? Nici atât nu cred că ne aşteptăm, dar e mai simplu decât să vorbim noi cu el.
Dacă vrem să conversăm, cel mai simplu ar fi să o facem noi. Cea mai scurtă cale între două puncte e în linie dreaptă, nu după vişini, preoţi, dogme şi sisteme de gândire impotente.
Vorbiţi pentru voi şi auziţi pentru voi, nu există altă cale.